Atentat într-o gară din Rusia: Cel puțin 18 morți și 40 de răniți în explozie.



Cel puțin 18 persoane au murit, iar alte 40 au fost rănite într-o explozie produsă duminică dimineață într-o gară din orașul rus Volgograd, situat în sudul țării, serviciile de securitate precizând că deflagrația a fost provocată de o bombă, relatează presa rusă. Atentatul a fost comis de o femeie kamikaze, anunță autoritățile ruse.
Explozia a avut loc în gară la ora locală 12.45 (10.45, ora României), a declarat Svetlana Smolianinova, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus pentru Situații de Urgență.
Conform Itar-Tass, explozia s-a produs în apropierea detectoarelor de metal instalate în principala gară a orașului Volgograd.
Bilanțul anterior, prezentat de un oficial din cadrul Ministerului rus pentru Situații de Urgență, era de zece morți și trei răniți.
Incidentul este considerat un atac terorist, a declarat Vladimir Markin, purtător de cuvânt al comisiei de anchetă, informează Russia Today.
”A avut loc o explozie puternică, care a produs numeroase pagube. Se crede că explozia a fost produsă de o femeie-kamikaze”.
În octombrie, un terorist-kamikaze originar din Daghestan a omorât șase persoane într-o autogară din Volgograd.