„Biserici prădate”
„În biserica gr.or. din Stupca, niște hoți necunoscuți au intrat cu forța și au furat două note de câte 10 florini, una de 5, 14 până la 16 coroane, vr-o câteva piese de 20 fileri, apoi din doue casete mai mici alți 5-6 florini. Asemenea casuri s’au întâmplat și în bisericile din Botușana, unde n’au aflat nimica, și în Liudihumora și Comănești, luând cu sine o sumă de 2 florini și vr’o doi cruceri”.
„Patria”, Anul II, NR. 115, Cernăuți, Aprilie 1898.
„Atelierul mecanic”
„Colectivul atelierului mecanic din cadrul întreprinderii de industrie locală «Rarăul» Cîmpulung efectuează și diferite reparații pentru deservirea populației. Aici există o secție de reparat motociclete, diferite mașini de uz casnic etc. Pentru a satisface în mai mare măsură cerințele populației, au fost luate o seamă de măsuri în scopul lărgirii activității atelierului mecanic creîndu-se astfel posibilitatea de a se executa și alte lucrări. Astfel, în prezent se procură piesele și materialele necesare construirii unei băi de nichelat diferite obiecte metalice. De asemenea, urmează să se construiască un cuptor pentru turnarea unor piese din bronz. Toate acestea vor crea posibilitatea de a se executa în atelierul întreprinderii lucrări care, în prezent, se execută la alte întreprinderi, putîndu-se satisface astfel, pe deplin, cerințele populației”.
„Zori noi”, Anul XV, nr. 4143, Suceava, Aprilie 1961.