În derulare, la Suceava

Atelierul de arheologie experimentală „Artă și Artefacte”, un proiect care transformă muzeul într-o instituție vie și dinamică

Atelierul de arheologie experimentală Artă și Artefacte

În Sala pedagogică din incinta nou-amenajatului Muzeu de Istorie Suceava se derulează, de la începutul acestei săptămâni, Atelierul de arheologie experimentală „Artă și Artefacte”, un proiect implementat de Muzeul Bucovinei, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național, care are ca obiectiv general îmbunătățirea și diversificarea ofertei cultural-educative și educarea tinerilor în spiritul cunoașterii și aprecierii moștenirii artistice și cultural-istorice.
Atelierul, cu activități structurate pe trei module, antrenează 90 de copii cu înclinații artistice
Atelierul, cu activități structurate pe trei module, antrenează un număr total de 90 de copii cu înclinații artistice, din mediul urban, cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani.
Coordonatorul proiectului, muzeograful Carmen Mariana Bădăluță, care ne-a oferit informații detaliate despre proiect, ne-a spus că numeroasele solicitări de participare au dublat practic numărul de copii care frecventează atelierul, instruirea interactivă vizând inițial 45 de participanți.
În cele trei module ale proiectului (1 – teoretic, „Artă și artefacte în Cultura Cucuteni”, 2 – practic, „Și eu pot!”, 3 – teoretic și practic, „Restaurare pentru juniori”) copiii dobândesc, sub îndrumarea unor specialiști, cunoștințe despre arheologie și despre Cultura Cucuteni, arta și artefactele din eneolitic, colecțiile arheologice aparținând culturii cucuteniene din Muzeul Bucovinei și despre misterele restaurării ceramicii arheologice, creează propriile artefacte și aprofundează cunoștințele teoretice și deprinderile de abilități practice menite să le dezvolte creativitatea.
„Acest proiect – subliniază Carmen Mariana Bădăluță (care are experiență de manager de proiect și asistent manager dobândită prin implementarea altor proiecte) – se vrea o nouă formă de comunicare menită să transforme muzeul într-o instituție vie și dinamică, urmărind totodată atragerea unui număr mai mare de vizitatori activi, în special public tânăr”.
La final se va organiza o expoziție, în care lucrările modelate din lut de copii vor sta alături de artefacte cucuteniene din colecția muzeului
Atelierul, care se desfășoară pe parcursul a cinci zile, de luni până vineri, antrenează săptămânal câte două grupe de 15 copii. În săptămâna 27 iunie – 1 iulie două astfel de grupe frecventează atelierul, una în prima parte a zilei, între orele 9.00-12.00, cealaltă după-amiază, între orele 13.00-16.00.
Responsabil cu organizarea și desfășurarea activităților atelierului este muzeograful Irina Țibulcă.
Sala pedagogică a fost dotată prin acest proiect cu mobilier adecvat (mese de lucru, scaune…), iar copiii beneficiază de toate echipamentele și materialele necesare (de la aparatură de proiecție pentru prezentări PowerPoint și tablete grafice, la creioane, culori tempera, pensoane, adezivi, hârtie de desen, lut și instrumente specifice pentru modelaj).
Lectorul modulului teoretic (în care copiii învață despre arta cucuteniană, artefacte spectaculoase și particularități ale decorației, primesc noțiuni elementare de arheologie și asistă la prezentări multimedia despre modul de realizare al obiectelor ceramice în preistorie) este muzeograful dr. Monica Dejan.
Modulul practic „Și eu pot!”, în care copiii modelează din lut adus de la Marginea replici după diverse obiecte ceramice cucuteniene, este susținut de profesorul și artistul plastic Iulian Asimionesei și de restauratorul dr. Loredana Axinte, iar modulul teoretic și practic „Restaurare pentru juniori”, unde copiii primesc noțiuni elementare de muzeologie și restaurare, reconstituirea unui artefact și se familiarizează cu o serie de aplicații pe tableta grafică, îl are ca lector pe restauratorul drd. Constantin Aparaschivei.
Copiii vor avea ocazia să viziteze și depozitul de arheologie al muzeului sucevean, unde vor fi îndrumați de conservatorul Florentina Țehaniuc.
La final, după ce toate cele șase grupe vor parcurge activitățile Atelierului de arheologie experimentală „Artă și Artefacte” se va organiza o expoziție în care piesele modelate din lut și decorate de copii vor sta alături de câteva artefacte cucuteniene din colecția muzeului.

Recomandări

Descoperirile arheologice de la Mănăstirea Humorului, valorizate odată cu finalizarea lucrărilor de restaurare

42 de tineri, din șase țări, au participat la ateliere de încondeiat ouă și pirogravură, la Poiana Stampei

Ateliere creative cu tema „Datini și credințe de Crăciun și Anul Nou”, la Muzeul Etnografic Hanul Domnesc

Copiii pot descoperi la Muzeul Național al Bucovinei artefacte misterioase și poveștile lor. O aventură interactivă

Ateliere creative pentru copii și adolescenți, în cadrul proiectului „Peripeții de Vară” cu Șerban Raia, la Câmpulung Moldovenesc