Ateliere lucrative „Tradiții și meșteșuguri în universul copiilor”



Secția de etnografie din cadrul Complexului Muzeal Bucovina organizează, în Muzeul Satului Bucovinean de pe platoul Cetății de Scaun a Sucevei, în perioada 30 iunie -18 iulie a.c., mai multe ateliere lucrative care se circumscriu proiectului intitulat „Tradiții și meșteșuguri în universul copiilor”, proiect finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Copiii talentați, care au sau doresc să dobândească aptitudini în domeniul creației populare, se pot înscrie la unul din următoarele ateliere lucrative: pictură pe sticlă, încondeierea ouălor, prelucrarea artistică a lemnului, olărit, țesut, ateliere vor funcționa zilnic între orele 10:00-14:00, în care copiii vor fi îndrumați în tainele fiecărui meșteșug de către meșteri populari, artiști plastici și muzeografi.
Deschiderea oficială a acestei manifestări va avea loc pe data de 30 iunie a.c. la ora 10:00 la Hanul Domnesc din municipiul Suceava.
Relații suplimentare se pot obține de la muzeograful Iustina Huma, tel. 214.081.