După un an în care vijeliile, grindina și inundațiile au afectat sute de gospodării din nordul țării, locuitorii din Suceava, Rădăuți și din împrejurimi sunt invitați să facă un pas esențial: prevenția.
Luni, 23 februarie, în Rădăuți, la Casa de Cultură, și marți, 24 februarie, în Suceava, la Teatrul Municipal “Matei Vișniec”, vor avea loc, începând cu orele 16:30, ateliere gratuite dedicate limitării efectelor calamităților naturale, în special ale furtunilor și inundațiilor.
Evenimentele sunt organizate în cadrul unei campanii naționale derulate de Groupama, împreună cu Fundația pentru SMURD și ClimatoSfera, iar cei interesați pot participa voluntar.
- Suceava, printre cele mai afectate județe
Județul Suceava nu a fost ales întâmplător. În 2025, zona s-a aflat printre cele mai afectate din țară de fenomenele meteo extreme. Ploile torențiale, furtunile cu vânt puternic și episoadele de grindină au produs distrugeri semnificative.
Și la nivel național, 2025 a fost un an marcat de fenomene meteo extreme, multe dintre ele produse în timpul verii.
Specialiștii avertizează că frecvența și intensitatea acestor fenomene sunt în creștere, iar 2026 nu se anunță mai blând.
„Vedem tot mai des cum fenomenele extreme apar rapid și lovesc puternic. Prin aceste ateliere vrem să punem la dispoziția comunităților informații clare, aplicabile imediat, astfel încât oamenii să știe exact ce au de făcut pentru a avea cât mai bine grijă de familiile și locuințele lor. Pentru noi, responsabilitatea înseamnă să fim aproape de clienți în fiecare etapă – de la prevenție până la momentul în care au nevoie de sprijin real. Când știi că nu ești singur în fața riscurilor, privești viitorul cu mai multă încredere”, a declarat Georgiana Miron, director Marketing, Comunicare și Servicii Clienți, Groupama.
- Ce pot face concret oamenii?
Atelierele aduc informații practice și ușor de aplicat, atât pentru locuință și bunuri, cât și pentru siguranța membrilor familiei.
Printre recomandările specialiștilor se numără:
- verificarea și curățarea jgheaburilor și rigolelor înainte de perioade cu ploi abundente;
- oprirea alimentării cu energie electrică în zonele afectate de apă;
- mutarea obiectelor de valoare și a electrocasnicelor la un nivel superior;
- evitarea folosirii prizelor și echipamentelor electrice în spații umede;
- pregătirea unui plan rapid de acțiune pentru familie în caz de furtună severă.
Sunt măsuri simple, dar care pot face diferența între o situație gestionabilă și pierderi semnificative.
Organizatorii subliniază că primul pas este pregătirea pentru situațiile neprevăzute. O reacție rapidă și câteva măsuri luate din timp pot reduce considerabil impactul unui dezastru.






