Atelier de scriere creativă, la Alianța Franceză din Suceava

Alianța Franceză din Suceava, în parteneriat cu Școala Gimnazială Preutești, găzduiește vineri, 17 noiembrie 2023, între orele 13:00-15:00, un atelier de scriere creativă pentru copiii cu vârste între 10 și 12 ani, susținut de scriitoarea Maria Manolescu. Atelierul este organizat în cadrul Festivalului autumnal de limbă și literatură FALL, ediția a IV-a, coordonat de prof. Adina Popa.
Scriitoarea Maria Manolescu este lector universitar și profesor asociat UNATC și Universitatea de Arte din Târgu Mureș și câștigătoarea ediției a III-a a concursului dramAcum din 2007. A publicat romanele Halterofilul din Vitan (2006), Editura Polirom, Ca picăturile de sânge pe linoleumul din lift (2010), Editura Cartea românească și Vânători-culegători (2019), Polirom.
Este prezentă în mai multe antologii de proză, iar piesele sale sunt traduse în engleză, franceză, turcă, sârbă, ebraică. Cele mai recente piese ale ei sunt Sclavi (regia Theodor-Cristian Popescu, 2017), Micul nostru centenar (regia Dragoș Mușoiu, 2018) și Marele B – un cabaret despre burnout (regia Adonis Tanța, 2019).
Activitatea găzduită de Alianța Franceză din Suceava este dedicată copiilor participanți la Festivalul autumnal de limbă și literatură FALL și cursanților AFS și constituie parte integrantă a unui proiect personal pe care scriitoarea l-a dezvoltat și ale cărui rezultate vor fi publicate în cursul anului viitor.

Recomandări

Zilele Culturii Fălticenene 2025 – Un festival al valorilor culturale, al recunoștinței și al excelenței locale

Zilele Culturii Fălticenene 2025 - Un festival al valorilor culturale, al recunoștinței și al excelenței locale

Liviu Dospinescu, profesor la Universitatea Laval, invitat la o întâlnire literară organizată de Alianța Franceză din Suceava