Parohia „Acoperământul Maicii Domnului” Suceava

Atelier de încondeiat ouă, ediția a III-a, inițiat de Asociația Mereu Tineri Suceava

Duminica Floriilor a fost una specială pentru credincioșii Parohiei „Acoperământul Maicii Domnului” Suceava. La sfârșitul Sfintei Liturghii, credincioșii au fost încântați să vadă expuse minunățiile create de copiii de la Atelierul de încondeiat ouă al Asociației Mereu Tineri Suceava.
Evenimentul se află la ediția a III-a, membrii asociației fiind cunoscuți ca promotori ai tradițiilor populare autentice. Pr. Gheorghe Husarciuc ne-a spus că pe parcursul a cinci întâlniri desfășurate în Postul Mare, sub coordonarea Ramonei Husarciuc, copiii au încondeiat ouă cu chișița și ceară, respectând întocmai vechile canoane. Atenția acordată fiecărei etape de lucru a fost aceeași: golitul conținutului unui ou, trasarea modelului sau scufundarea în băi succesive de culoare (galben, roșu, negru).
„În Joia Floriilor, ca expresie a colaborării dintre Asociația Mereu Tineri, Parohia Acoperământul Maicii Domnului și Școala Gimnazială Nr. 10 Suceava, s-a organizat un atelier demonstrativ în școala sus menționată, care a fost primit cu mult interes de către elevi și cadre didactice. Acum, la încheierea proiectului, în pridvorul Bisericii Acoperământul Maicii Domnului este organizată o expoziție de ouă încondeiate, copiii putând să-și etaleze și să-și valorifice rezultatele muncii lor”, a explicat Ramona Husarciuc.

Recomandări

Liturghie arhierească la împlinirea a trei decenii de la sfințirea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din municipiul Rădăuți

Concertul caritabil de colinde „Mărire întru cele-nalte”, ediția a V-a, organizat de ASCOR Suceava

100 de copii și tineri, prezenți la a XVII-a ediție a Concertului de colinde organizat de Asociația „Sfântul Mitropolit Dosoftei”