Bilanț

„Atât timp cât voi conduce destinele acestui oraș, rădăuțenii vor avea în primărie un partener”



Aurel Olărean: „Am ales să fiu un om de administrație, dedicat proiectelor majore pentru Rădăuți”
Aurel Olărean: „Am ales să fiu un om de administrație, dedicat proiectelor majore pentru Rădăuți”

Primarul municipiului Rădăuți, Aurel Olărean, a vorbit într-un interviu despre cele mai importante realizări ale sale de când se află în fruntea urbei și despre prioritățile sale pentru perioada următoare.
Care credeți că sunt cele mai importante realizări ale primarului Aurel Olărean în acest an?
Fiecare cetățean are nevoile și prioritățile lui! Fie că este vorba de alimentare cu apă sau canalizare, asfaltarea străzilor, curent, reabilitarea termică sau noi locuri de parcare, fiecare în parte reprezintă o prioritate în sine și un punct esențial în programul de investiții al administrației pe care o conduc. În anul 2009, în primul rând am deblocat investițiile în municipiul Rădăuți. Am preluat un oraș în derivă în care totul “băltea” din nepăsarea sau incompetența fostei administrații, reabilitarea termică a blocurilor era o inițiativă care rămăsese la stadiul de eternă promisiune, șoseaua de centură era un vis frumos numai bun de pus pe tapet în diversele campanii electorale, infrastructura era la pământ, spre disperarea rădăuțenilor și eventualilor turiști care ar fi “îndrăznit” să calce pragul localității noastre, iar școlile, numai condiții propice performanței nu creau. Despre centrul istoric ce să mai vorbim, o ruină care dovedește lipsă totală de respect a întregii clase politice locale pentru ceea ce a reprezentat istoria acestui oraș. De când rădăuțenii mi-au acordat încrederea de a administra treburile acestui oraș, am pus capăt risipei banului public și am orientat bugetul acestei localități spre proiecte de investiții majore. Pe lângă recuperarea rămânerilor în urmă moștenite de la fosta administrație, această nouă politică bugetară a fost esențială într-o perioadă de criză, am dat de lucru firmelor locale, creând noi locuri de muncă sau menținându-le pe cele existente.
Una dintre măsurile anticriză ale administrației pe care o conduc o constituie deblocarea programului de reabilitare termică a blocurilor. După ce în cursul anului trecut zece imobile din oraș au fost izolate termic, în acest an, aproape 20 de blocuri din localitate au intrat în programul de reabilitare termică. Un astfel de program creează avantaje evidente nu numai pentru locatari – imobile cu aspect urbanistic plăcut și facturi cu până la 50% mai mici la întreținere – ci și pentru economia locală, pe care o face să depășească mai ușor criza economică. Practic, prin această măsură, în plină recesiune și declin economic, ajutăm firmele locale să se relanseze și dăm de lucru la sute de oameni din Rădăuți, care altfel ar fi îngroșat numărul șomerilor, în condițiile prăbușirii sectorului construcțiilor.
Modernizări
Ce s-a realizat pentru modernizarea infrastructurii rutiere?
În plus, am derulat un amplu program de modernizare a infrastructurii rutiere din municipiu. Unul dintre proiectele esențiale finalizate în această perioadă îl constituie introducerea canalizării într-o zonă extrem de importantă din municipiu, strada 1 Mai și arterele adiacente. După ce ani de zile această stradă a fost neglijată de administrațiile precedente și arăta ca după bombardament, iar canalizarea era aproape nefuncțională, în acest an lucrurile au intrat în normal pentru locuitorii de pe această arteră. Am reușit să finalizăm în toamna acestui an reabilitarea infrastructurii rutiere și înlocuirea vechiului sistem de canalizare cu unul nou pe o distanță de cinci km și am montat două stații de repompare a apelor uzate și menajere pe strada 1 Mai și pe strada Vasile Conta.
Un alt proiect important de infrastructură pe care l-am finalizat în această perioadă este amenajareapasajului CFR, trecere la nivel cu calea ferată în strada Spitalului.Prin realizarea acestei investiții se creează premisele unui trafic fluent și civilizat cu efect imediat în fluidizarea circulației rutiere și decongestionarea centrului orașului. Acest pasaj va deservi atât locuitorii din Rădăuți, cât și pe cei care tranzitează orașul spre zona montană și obiectivele turistice din zonă.
Tot pentru fluidizarea traficului am finalizat înființarea trecerii la nivel cu calea ferată în Stația CFR Rădauți pe linia Dornești-Nisipitu.
Totodată, un vis al tuturor rădăuțenilor este pe cale să devină realitate, realizarea șoselei de centură în orașul nostru. Dacă în urmă cu câțiva ani acest lucru părea o iluzie, datorită presiunilor pe care le-am făcut la Guvern, centura orașului este pe cale să devină realitate. În lungime de 3,5 km, primul tronson al șoselei de centură va deservi drumul Sucevei și drumul Dorneștiului, va decongestiona zona de Nord-Est a orașului și prin intermediul său vom face primul pas pentru deblocarea centrului orașului. Lucrările la primul tronson vor începe în perioada imediat următoare.
În plus, primăria a găsit soluții pentru a rezolva problemele locative cu care se confruntă mulți dintre tinerii din orașul nostru, construirea de locuințe ANL și atribuirea de terenuri în folosință gratuită pentru a-și construi o casă. În perioada următoare vom finaliza un nou bloc ANL, iar optzeci de tineri se vor muta în casă nouă. De asemenea am declanșat și procedura de atribuire de terenuri în folosință gratuită pentru tineri. Situate în zona Jalcău și Tolocii, terenurile vor rezolva problema locativă pentru alți 60 de tineri din Rădăuți.
Mai mult, pentru ca străzile din localitate să fie curățate mai eficient și mai rapid de câinii fără stăpân, și pentru a-i proteja pe cetățeni de patrupedele agresive, am preluat în administrare serviciul de ecarisaj de la SC Servicii Comunale SA, societate condusă de Nistor Tătar. Dacă în perioada când ecarisajul era condus de Nistor Tătar erau strânși, cu greu, 80 de maidanezi de pe domeniul public într-o săptămână, în prezent s-au strâns în numai o zi aproape 60 de câini fără stăpân, ceea ce înseamnă o eficiență crescută cu peste 350%. Acestea sunt numai câteva proiecte esențiale pe care le-am derulat în acest an.
La ele se pot adăuga modernizarea și consolidarea unităților de învățământ, reamenajarea parcului central, amenajarea de noi locuri de parcare de reședință și lărgirea parcării din centrul localității, la rândul lor inițiative extrem de importante pentru intrarea Rădăuțiului în categoria orașelor de factură europeană.
Centrul istoric al Rădăuțiului are nevoie urgentă de investiții masive
Cum apreciați relația cu Consiliul Local?
Eu nu am văzut relația cu legislativul local ca pe o competiție politică, ci ca pe o relație de colaborare în interesul rădăuțenilor. Am făcut toate eforturile posibile de a avea o relație de parteneriat cu aleșii locali și am în continuarea disponibilitatea de a dialoga pe proiecte concrete cu aceștia.
Din păcate, mare parte dintre consilierii locali, indiferent de formațiunea politică din care fac parte, au o atitudine de dispreț față de comunitatea locală.
Proiecte esențiale pentru modernizarea orașului nostru au fost picate în deliberativul local numai pentru faptul că erau proiectele lui Olărean, fără nici cea mai mică analiză a efectelor pozitive pe care le aveau asupra viitorului orașului.
Ceea ce s-a întâmplat la ședința de Consiliu Local de la sfârșitul lunii noiembrie 2010 reprezintă un exemplu elocvent în sprijinul celor afirmate mai sus. La această ședință, cu un avânt demn de o cauză mai bună și în profund dispreț față de istoria municipiului Rădăuți, majoritatea consilierilor locali au respins un proiect esențial pentru comunitate, refacerea și modernizarea centrului istoric. După ce ani în șir a fost neglijat și lăsat să se degradeze de către fosta administrație, centrul istoric are nevoie urgentă de investiții masive care să îi redea strălucirea de odinioară. Sunt clădiri de peste 100 de ani, de o inestimabilă valoare și ar fi un gest de iresponsabilitate să fie lăsate în paragină.
De aceea, în calitate de primar am elaborat un amplu proiect de refacere a centrului istoric și am găsit în mare parte și sursele de finanțare. Prin respingerea proiectului de refacere a acestuia, din motive numai de ei știute și în dispreț față de interesele comunității, majoritatea consilierilor locali au întors spatele istoriei acestui oraș și condamnă la distrugere tot ce înaintașii noștri au creat cu mai bine de un secol în urmă. Însă le atrag atenția că lupta nu este încheiată. Am să continui să lupt pentru proiectul de salvare a patrimoniului și de refacere a centrului istoric, pentru că aici se află istoria și cartea de vizită a orașului nostru. În concluzie, consilierii locali trebuie să înțeleagă că prin votul negativ repetat la proiectele propuse de mine, și așteptate de ani buni de întreaga comunitate, condamnă municipiul la involuție și că orice cetățean responsabil, cu atât mai mult un ales local, nu trebuie să aibă această atitudine. Dacă vor continua să se manifeste în acest sens nu fac decât să demonstreze faptul că vor răul comunității, însă cu siguranță cetățenii le vor spune un nu hotărât la viitoarele alegeri, așa cum ei au refuzat orașului șansa spre modernizare.
Credeți că ați primit suficient sprijin de la Consiliul Județean?
Cu aleșii de la Consiliul Județean am avut o relație în general bună, dar întotdeauna este loc de mai bine.
Care sunt ultimele noutăți vizavi de realizarea șoselei de centură?
Realizarea în întregime a șoselei de centură nu depinde numai de administrația pe care o conduc. Ducerea la bun sfârșit a acestui proiect, pentru care atât eu, cât și întreaga comunitate din orașul nostru s-a luptat atâția ani, depinde și de fonduri. Îmi exprim speranța că împreună cu Guvernul României vom identifica fondurile necesare finalizării acestei investiții esențiale pentru municipiul nostru. Anul viitor vom începe lucrările la primul tronson al șoselei de centură, urmând ca în funcție de fondurile disponibile să finalizăm întreaga investiție în câțiva ani.
„Statutul de răzvrătit mi l-au dat niște colegi «binevoitori»”
Ați căpătat, cel puțin în ultima perioadă, statutul de „răzvrătit” în formațiunea politică în care sunteți înrolat. Cum comentați această situație?
Dacă dumneavoastră considerați că răzvrătit înseamnă cineva care refuză să pună interesele unui partid sau unui grup de interese deasupra intereselor cetățenilor care l-au ales, da, probabil din această perspectivă sunt un răzvrătit. Eu nu mi-am dorit să fiu primar pentru a fi unealta unor colegi de partid sau consilieri locali, ci pentru a sluji așa cum mă pricep mai bine interesele rădăuțenilor. În concluzie, statutul de răzvrătit mi l-au dat niște colegi „binevoitori”, pe care am refuzat să-i servesc cu vreo lucrare pe bani publici care nu avea nimic în comun cu proiectele majore pentru modernizarea orașului. Eu am ales în primul rând să fiu primarul rădăuțenilor și de abia apoi membru PD-L și această atitudine o să o am pe toată perioada cât cetățenii o să-mi acorde încrederea lor pentru a conduce destinele acestui oraș.
Dacă ar fi să vă dați o notă, de la 1 la 10, pentru activitatea dumneavoastră în calitate de primar, care ar fi aceasta?
În nici un caz nu-mi pot da singur o notă. Cetățenii sunt singurii în măsură de a face asemenea aprecieri. Totuși eu cred că am făcut destule, în ciuda crizei economice, a decalajelor pe care le-am avut de recuperat din cauza incompetenței fostei administrații și a piedicilor pe care mi le-au pus consilierii locali. Eu am ales să fiu un om de administrație, dedicat proiectelor majore pentru Rădăuți și asta se va vedea cât de curând.
Proiecte de viitor
Care sunt prioritățile dumneavoastră pentru anul 2011?
Proiectele administrației pe care o conduc pentru perioada următoare sunt extrem de multe și extrem de ambițioase, însă totul depinde de resursele financiare pe care o să le am la dispoziție, atât de la bugetul local, cât și de la Guvernul României. În plus, mai sunt două necunoscute, efectele crizei economice și atitudinea consilierilor locali, care în ultima perioadă au demonstrat orice, dar numai că le pasă de interesele rădăuțenilor, nu.
În câteva cuvinte, aș enumera câteva dintre ele, continuarea consolidării și reabilitării unităților de învățământ, modernizarea centrului istoric, începerea realizării șoselei de centură a orașului, modernizarea bazelor sportive și construirea de noi locuințe ANL pentru tinerii din municipiul Rădăuți. Îmi doresc ca în câțiva ani orașul nostru să nu mai aibă probleme de infrastructură, tinerii să aibă o casă pentru a putea întemeia liniștiți o familie, iar centrul istoric să fie o adevărată carte de vizită pentru noi toți.
Gânduri de final de an, urările dvs. pentru rădăuțeni…
Doresc să le urez tuturor rădăuțenilor un sincer „La Mulți Ani!” și vreau să-i asigur că atât timp voi conduce destinele acestui oraș, vor avea în primărie un partener, pentru ca împreună să transformăm orașul într-o urbe cu adevărat europeană, într-un loc în care să ne simțim bine cu toții.



Recomandări

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, le-a prezentat antreprenorilor patru proiecte majore aflate în stații avansate de realizare și care vor contribui la dezvoltarea județului

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, le-a prezentat antreprenorilor patru proiecte majore aflate în stații avansate de realizare și care vor contribui la dezvoltarea județului
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, le-a prezentat antreprenorilor patru proiecte majore aflate în stații avansate de realizare și care vor contribui la dezvoltarea județului

Elevii și profesorii Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” continuă pregătirea profesională în cadrul Acreditării Erasmus+ VET

Elevii și profesorii Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” continuă pregătirea profesională în cadrul Acreditării Erasmus+ VET
Elevii și profesorii Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” continuă pregătirea profesională în cadrul Acreditării Erasmus+ VET