Vicepreședintele PNL Teodor Atanasiu a declarat, duminică, la Alba Iulia, că o nouă împărțire administrativ teritorială a României este posibilă, însă nu se va putea face decât pe termen mediu deoarece pentru următorii cinci ani România a semnat anumite contracte cu Uniunea Europeană.
Atanasiu a afirmat, într-o conferință de presă, că o reîmpărțire administrativ-teritorială a țării se poate face numai prin lege, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Niciodată UDMR nu va avea o majoritate parlamentară pentru a trece o lege prin Parlamentul României, așa cum își dorește UDMR sau o altă formă de reprezentare a minorității maghiare din România”, a spus Teodor Atanasiu.
Vicepreședintele liberal a adăugat că o reîmpărțire administrativ-teritorială a țării în viitor, dar nu în următorii cinci ani, este posibilă, dacă se ține cont de faptul că regiunile europene sunt, ca populație și ca suprafață, mult mai mari decât județele României. El a afirmat că, în prezent, și România are o împărțire pe regiuni, nu administrativă, ci doar pentru abordarea fondurilor comunitare.
Teodor Atanasiu a spus că pe viitor s-ar putea pune în discuție o modificare a acestei structuri administrative, dar acest lucru nu se poate face în următorii cinci ani, întrucât pentru această perioadă au fost semnate contracte de finanțare cu Uniunea Europeană.
„După această perioadă s-ar putea pune în discuție fie niște județe mai mari, fie renunțarea la județe și trecerea la regiuni ca în Europa, fie o problemă mixtă, regiuni și județe, stil Franța (…). Modele sunt în Europa de toate felurile. Nu există un model consacrat, ci există mai multe modele”, a spus Atanasiu.
Președintele UDMR, Marko Bela, a declarat, sâmbătă, la o conferință desfășurată la Sovata, că uniunea nu va fi de acord cu menținerea regiunilor de dezvoltare în forma actuală și cu întărirea lor, ci va face tot posibilul să se discute despre „redesenarea” acestora.
„UDMR nu va fi de acord ca regiunile de dezvoltare să rămână în actuala formă și așa să obțină competențe mai mari”, a spus Marko Bela, potrivit căruia acest lucru ar însemna „continuarea cu alte instrumente a politicii de dinainte de 1989”. Conform președintelui UDMR, și înainte de 1989 s-a încercat omogenizarea unor zone, fără instrumente culturale sau etnice.
Marko a spus că UDMR va face totul pentru ca discuția legată de „redesenarea” regiunilor de dezvoltare să aibă loc.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al PSD, Cristian Diaconescu, a declarat, duminică, într-o conferință de presă, că retorica UDMR pe tema constituirii regiunilor de dezvoltare excede, uneori, cadrul european. Diaconescu a afirmat că descentralizarea va fi dusă la sfârșit, în condițiile în care este un obiectiv asumat de majoritatea partidelor.
El a precizat că modul de constituire a noilor regiuni de dezvoltare se va face pe criterii economice și criterii legate de necesitatea asigurării unor condiții de trai egale locuitorilor din regiuni. Diaconescu a spus că acestea sunt criteriile care operează în Uniunea Europeană ca principii pentru descentralizare, și nu criteriul etnic.