Numire

Atanasă Nistor este noul subprefect al județului Suceava



Atanasă Nistor, noul subprefect al județului Suceava
Atanasă Nistor, noul subprefect al județului Suceava

Noul subprefect al județului Suceava este Atanasă Nistor. Decizia de numire a acestuia în funcția de subprefect a fost luată în ședința de ieri a Guvernului României. În aceeași ședință, a fost adoptată o hotărâre prin care actualul subprefect, Constantin Harasim, a fost eliberat din funcție. Schimbarea lui Constantin Harasim din postul de subprefect era așteptată, în condițiile în care acesta a fost susținut de PNL pentru a ocupa această funcție. Harasim este astfel primul dintre cei pe care liberalii suceveni i-au susținut pentru a ocupa un post de conducere într-o instituție publică și care este schimbat din funcție după ce PNL a ieșit de la guvernare.
Atanasă Nistor este funcționar public în cadrul Consiliului Județean Suceava, fiind șef al Compartimentului de Documente Clasificate, Antifraudă și Situații de Urgență. În trecut el a mai ocupat funcția de director general al Direcției Agricole Suceava și cea de șef al Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat al Consiliului Județean Suceava.
Contactat telefonic, Atanasă Nistor ne-a declarat că îl onorează această numire în funcția de subprefect, precizând că îi sunt cunoscute o mare parte din problemele a căror rezolvare țin de competența Prefecturii. „Cred că voi face o echipă bună cu domnul prefect Florin Sinescu. Unele aspecte din activitatea Prefecturii îmi sunt cunoscute, pentru că în trecut am activat în cadrul comisiei județene de fond funciar. De asemenea, îmi sunt cunoscute problemele care țin de administrație și de situațiile de urgență. Îmi sunt cunoscute multe dintre atribuțiile Prefecturii și probabil că împreună cu echipa din această instituție voi reuși să rezolv multe din problemele pe care le au cetățenii”, a spus Atanasă Nistor. După numirea în funcția de subprefect, Atanasă Nistor va trebui să demisioneze din PSD, formațiune politică din care face parte în momentul de față.



Recomandări