Diferendele dintre liderii PSD Mircea Geoană (foto) și Miron Mitrea s-au manifestat destul de puternic, vineri, la Școala de vară a TSD, atât în discursurile rostite, dar și la meciul de fotbal care a încheiat ziua.
Seara a început calm, lucrările fiind conduse de deputatul Nicolae Bănicioiu, aspirant la șefia TSD. El a încercat, fără succes însă, să facă o glumă pe seama lui Mircea Geoană, despre care a spus că e prea delicat pentru partidul în care a venit de curând..
Următorul vorbitor a fost chiar Geoană, care a avut un discurs fără prea mare priză la public, în cazul în care criteriul de apreciere ar fi intensitatea aplauzelor. Singura rupere de ritm a fost aceea când a spus că Adrian Năstase se plimbă cu Mercedesul și nu are nici o problemă cu faptul că a lăsat partidul cu datorii uriașe din campania electorală.
A urmat secretarul general Miron Mitrea, care a trecut la atac. El a spus că nu permite nimănui să îl calce pe bombeuri și a avertizat pe oricine va încerca totuși acest lucru că va avea de suferit. El a vorbit despre parașutații din partid care au venit la PSD prin anii 2003-2004 și au obținut și funcții.
După aceste considerații, centrul de greutate al acțiunii s-a mutat la Stadionul Cotroceni, unde s-a jucat meciul de retragere din conducerea TSD a lui Victor Ponta, vedeta incontestabilă a serii.
Acesta a înscris trei goluri pentru reprezentativa de tineret, care a jucat împotriva seniorilor, iar la pauză a trecut în tabăra seniorilor, înscriind un gol și pentru aceasta.
Sub pretextul că este ziua fiicei sale, Mircea Geoană a stat puțin la stadion și a plecat acasă, refuzând să facă echipă pe teren cu Miron Mitrea, care s-a îmbrăcat ostentativ în echipament de antrenor.
Meciul a început sub semnul glumelor făcute de spectatori pe tema dimensiunii burților jucătorilor.
Plecarea lui Geoană a coincis cu venirea lui Sorin Oprescu, care a înviorat atmosfera. Tinerii l-au pârât pe Geoană lui Oprescu pentru că, după ce le-a sugerat să nu-i pună întrebări dificile lui Băsescu, vineri dimineață, seara i-a certat că de ce nu au făcut acest lucru.
Ritmul meciului, destul de lent, a captivat totuși publicul spectator, amuzat de gafele monumentale ale unor jucători sau de ratările incredibile ale acestora.
Seara s-a încheiat în barurile din Complexul Regie.
