Incidentul grav de ultraj care a avut loc vineri seară la Voitinel, când doi polițiști, aflați în urmărirea unui bărbat de etnie romă din localitate, au fost înjurați și bătuți cu pietre de mai mulți romi adunați la repezeală pentru a-și ajuta confratele, a fost surprins în parte pe o înregistrare video. În urma incidentului, a fost nevoie de intervenția mai multor echipaje de poliție și de sprijinul luptătorilor Serviciului de Acțiuni Speciale (SAS) pentru calmarea spiritelor, ancheta de la fața locului finalizându-se cu un dosar penal pentru ultraj și mai multe sancțiuni contravenționale pentru încălcarea ordinii și liniștii publice.
Incidentul în care au fost implicați cei doi polițiști a avut loc în comuna Voitinel, vineri seara. În jurul orei 19.00, cei doi agenți de poliție, de 24 și 21 de ani, din comuna Bălcăuți, au oprit pentru control un bărbat care conducea o căruță. Acesta a oprit inițial atelajul, apoi însă a refuzat să se legitimeze și a dat bice calului, fugind către cătunul de romi din satul Voitinel. Cei doi polițiști au plecat cu autospeciala de poliție în urmărirea fugarului și au oprit mașina în fața unei case, în care căruțașul a intrat în fugă. Agenții au coborât din autospecială și i-au solicitat din nou bărbatului urmărit să se legitimeze, motiv pentru care mai multe persoane de etnie romă s-au adunat în zona din apropiere și au început să aibă o atitudine agresivă. Polițiștii i-au somat de mai multe ori pe cei recalcitranți să părăsească zona și să se întoarcă la casele lor, însă aceștia nu s-au conformat.
Conform informațiilor primite de la poliție, în acel moment o femeie din grup a luat mai multe pietre de pe jos și le-a aruncat în direcția mașinii de poliție, amenințându-i pe cei doi oameni ai legii. Una dintre pietre a lovit și a distrus geamul lateral stânga spate al autospecialei. După ce polițiștii au cerut ajutorul colegilor lor de la Rădăuți și Suceava, la fața locului au ajuns în scurt timp mai multe echipaje de poliție, fiind solicitat în același timp sprijinul luptătorilor SAS din cadrul IPJ Suceava.
Un dosar penal pentru ultraj și mai multe amenzi pentru tulburarea ordinii și liniștii publice
Imaginile de la Voitinel surprind minutele încordate prin care au trecut polițiștii, în momentul în care o întreagă ceată de romi din sat s-a adunat pentru a-i ține partea celui urmărit de oamenii legii. După ce polițiștii i-au somat de mai multe ori pe cei recalcitranți să părăsească zona și să se întoarcă la casele lor, aceștia nu s-au conformat. În jurul orei 19.15, cei doi polițiști au reușit să-și anunțe colegii. La fața locului au ajuns în scurt timp și luptătorii SAS, care au intervenit pentru dispersarea celor adunați în drum.
În jurul orei 20.30, câteva zeci de romi cu tot cu copii erau în stradă, înjurându-i de mama focului pe toți cei veniți în uniformă să aplaneze conflictul creat. La un moment dat, unul dintre mascații ajunși la fața locului, care se retrăgeau și erau urmăriți de câțiva romi ce le cereau socoteală, s-a întors și a pulverizat înspre urmăritori cu spray iritant-lacrimogen. Este momentul în care câțiva romi nervoși din cale afară au început să arunce cu pietre înspre polițiști și mașinile acestora.
Din păcate, aceste cazuri cu care se confruntă polițiștii nu sunt izolate, de cele mai multe ori dialogul fiind rupt între cei din comunitățile de romi și autorități.
Cercetările făcute de echipele de polițiști sosite la fața locului s-au finalizat cu un dosar penal, o femeie fiind acuzată pentru comiterea infracțiunii de ultraj, după ce a aruncat cu pietre în polițiști. Imaginile care au surprins clar atitudinea agresivă a multor participanți la răzmeriță arată de fapt că cei care au avut aceeași atitudine au fost cu mult mai mulți, unii dintre ei alegându-se doar cu sancțiuni contravenționale pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. Un lucru care atestă faptul că de multe ori, în asemenea situații, nu toți cei implicați plătesc pe măsura faptelor lor.


