Judiciariștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Suceava au reușit să dea de urma minorilor care atacau bătrâni în plină zi și le smulgeau portofelele, poșetele sau sacoșele din mână.
E vorba de cinci copii de etnie romă, din comuna Șcheia, cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani.
Înainte de a ajunge pe mâna polițiștilor, minorii problemă au mai făcut o victimă. Marți, în jurul orei 15:00, Natalia H., în vârstă de 74 de ani, din municipiul Suceava, se întorcea de la farmacie, iar la intrarea în scara blocului în care locuiește a fost lovită de un minor în zona feței, după care alte două minore au reușit să-i smulgă portofelul în care se aflau suma de 300 de lei și documente personale.
Cei trei minori care au tâlhărit-o pe bătrâna în vârstă de 74 de ani sunt Ilie Ion Cuțitariu (12 ani), Roxana Lenuța Anchidin (14 ani) și Maria Cuțitariu (13 ani).
Polițiștii susțin că din gașca celor trei făceau parte și Ionuț Bacrău (10 ani) și Larisa Cuțitariu (12 ani),
Judiciariștii au reușit să-i prindă pe patru dintre minori în cauză, aceștia recunoscând că au comis alte cinci fapte cu același mod de operare, respectiv prin acostarea și lovirea persoanelor în vârstă.
Bătrâne tâlhărite pe stradă și în scări de bloc
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, prima faptă a fost comisă pe data de 5 noiembrie, când cei cinci minori au venit în municipiul Suceava, la cerșit. În ziua respectivă au atacat-o pe Annemarie F., în vârstă de 65 de ani, în scara blocului, și i-au luat portofelul în care aceasta avea suma de 250 de lei și documentele de identitate.
La 7 noiembrie, aceiași minori, profitând de neatenția unei angajate de la un salon de înfrumusețare, i-au sustras acesteia geanta în care avea 400 de lei, un telefon mobil și documentele de identitate.
Tot în scara blocului a fost atacată și Ana M. (75 de ani), în seara zilei de 20 noiembrie. Septuagenara a reușit să țină poșeta și sacoșa pe care minorul care a lovit-o încerca să i le ia, agresorul renunțând și fugind.
În aceeași zi, au reușit să smulgă, pe stradă, sacoșa unei alte bătrâne, sacoșă în care se aflau suma de 120 de lei, un telefon mobil și alte bunuri personale.
La începutul acestei săptămâni, de la o altă bătrână, au smuls un portmoneu în care se afla suma de 30 de lei.
Părinții nu vor să-și dea puradeii în grija Protecției Copilului
În comunicatul poliției se mai arată că „minorii au fost audiați în prezența unui reprezentant al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Suceava, aceștia declarând că veneau în oraș la cerșit, deoarece nu aveau bani pentru mâncare și întreținere. În momentul în care observau femei în vârstă, singure, le loveau și le deposedau de genți sau portofele, după care împărțeau banii. Minorii precizează că tot timpul se deplasau în grup, iar uneori la comiterea faptelor acționau doar doi sau trei, ceilalți asigurând paza”.
Florin Tărnăuceanu, directorul adjunct al Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, a declarat că doi dintre minori sunt „clienți” mai vechi ai Protecției Copilului: „Au fost internați în Centrul de Primire în Regim de Urgență Suceava, de unde au fugit după câteva zile. Părinții minorilor nu au fost de acord cu instituirea unei măsuri de protecție socială pentru cei patru minori, astfel că s-a impus supravegherea specializată. Ei rămân în evidența instituției noastre, vor fi consiliați și, împreună cu părinții și reprezentanții primăriei de unde aparțin, vom încerca să găsim o soluție pentru acești minori”.