O femeie în vârstă de 60 de ani a trecut prin clipe de groază în zorii zilei de sâmbătă, fiind atacată în propria casă de doi indivizi veniți să o jefuiască. Deși legată, lovită și amenințată cu moartea, femeia a reușit să se dezlege și să iasă din locuință, chiar de sub nasul atacatorilor. A fugit la vecini și a strigat după ajutor, punându-i pe fugă pe atacatori, care nici nu au mai apucat să fure vreun leu.
Atacul s-a petrecut în jurul orei 4.00, victima, Ana B., din comuna Baia, locuind singură. Din cercetările efectuate de oamenii legii de la Poliția municipiului Fălticeni și cei de la Serviciul de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, rezultă că atacatorii au pătruns în interior după ce au dislocat un geam al locuinței femeii. Doi au intrat în casă, în timp ce alți doi au rămas afară, de „șase”.
Au atacat-o pe femeie, au legat-o de mâini cu o pereche de pantaloni și, aplicându-i mai multe lovituri, au amenințat-o cu moartea dacă nu le spune unde ține banii din casă.
Cum nu au obținut prea multe informații de la aceasta, cei doi indivizi au început să răscolească locuința după bani, însă imediat au fost nevoiți să fugă. Victima s-a dezlegat și a ieșit afară, fugind câtre vecini și strigând după ajutor. Poliția a ajuns imediat la fața locului, iar victima a fost transportată la Spitalul municipal Fălticeni, cu leziuni și în stare de șoc.
Un câine polițist i-a dus pe oamenii legii la unul dintre atacatori
Surse judiciare ne-au precizat că un rol primordial în rezolvarea rapidă a acestui caz l-a avut un câine din dotarea Inspectoratului de Poliție Județean Suceava. Adus la fața locului, acesta a luat urma hoților, ducându-i pe polițiști la o locuință apropiată, unde stătea chiar unul dintre atacatori.
După audieri și mers din aproape în aproape, până sâmbătă seară, anchetatorii au reușit să-i identifice pe toți cei patru suspecți. Fiind vorba de o faptă gravă, cei patru indivizi au fost duși în fața unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni, fiind prezentați apoi la Judecătoria din localitate, cu propunere de arestare preventivă.
Mandate de arestare, pe numele a trei dintre indivizi
În noaptea de sâmbătă, judecătorii au decis ca Petru Gavriloaia, în vârstă de 19 ani, și Mihai Măturoi, de 22 de ani, să fie arestați pentru 29 de zile, în timp Marius Andrei Onofrei, de 16 ani, a primit un mandat de arestare pentru 19 zile. Un al patrulea participant identificat, Constantin Măturoi, și el de 16 ani, a scăpat de arest, primind doar interdicția de a părăsi localitatea timp de 29 de zile.
Toți patru sunt localnici din Baia.
Anchetatorii au mai dezvăluit că modul de operare al acestora a fost departe de a fi profesionist, ei lăsând urme la fața locului și „mascându-se” doar cu glugile de la hanoracele pe care le purtau.
În fața anchetatorilor au invocat o datorie pe care victima ar fi avut-o față de unul din ei, punând atacul pe seama dorinței de a-și recupera banii.