Reclamație la poliție

Atacat și mușcat pe stradă de un câine rasa Amstaff asmuțit de stăpânul acestuia

Victima are mai multe plăgi mușcate
Victima are mai multe plăgi mușcate

Un tânăr din municipiul Suceava a reclamat la poliție că a fost mușcat de un câine Amstaff, rasă inclusă în categoria câinilor periculoși, după ce animalul a fost asmuțit chiar de stăpânul acestuia.
Incidentul s-a petrecut miercuri seară, în jurul orei 23.00, pe raza cartierului Burdujeni.
Victima, Florin M., în vârstă de 27 de ani, a declarat că era cu un prieten și se îndrepta spre casă în momentul în care în dreptul unui restaurant s-a întâlnit cu un alt tânăr, Alexandru H., care era împreună cu respectivul câine. Un Amstaff, fără botniță și fără să fie ținut măcar în lesă. „De mai multă vreme mă tot amenință și încearcă să mă intimideze. A încercat să o facă și acum, iar eu i-am spus să-și vadă de drum. M-a lovit cu pumnul, după care a scos un cuțit. Am încercat să mă îndepărtez de el, însă a pus câinele pe mine. Sunt tot plin de mușcături. În timp ce câinele mă mușca, a venit și el și a continuat să mă lovească”, explica ieri Florin M.
Acesta s-a dus la Urgențele Spitalului Județean, pentru îngrijiri medicale, doctorii stabilind că a suferit mai multe plăgi mușcate la nivelul membrelor inferioare, dar și în zona abdominală.
De la spital, Florin M. s-a dus la secția de poliție din Burdujeni, unde a depus o plângere, sperând ca polițiștii să ia măsuri împotriva proprietarului câinelui, Alexandru H., persoană implicată în mai multe scandaluri, într-unul dintre acestea fiind arestat preventiv și ulterior condamnat de instanțele de judecată.

Victima are mai multe plăgi mușcate
Victima are mai multe plăgi mușcate
Victima are mai multe plăgi mușcate
Victima are mai multe plăgi mușcate
Victima are mai multe plăgi mușcate
Victima are mai multe plăgi mușcate
Victima are mai multe plăgi mușcate
Victima are mai multe plăgi mușcate

Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Istorii ițcănene (2)

S-a confirmat medical că un om a murit de rabie, după ce a fost mușcat de un câine. Primul caz după 13 ani

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava
Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava

Un om mușcat de un câine, la Iași, ar fi murit de rabie. Cazurile multiple de turbare din jurul Sucevei produc o îngrijorare majoră