Tâlhar în libertate

Atacat cu spray iritant lacrimogen și tâlhărit în scara blocului



Un tânăr din municipiul Suceava a fost atacat și jefuit în scara blocului în care locuiește, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
Potrivit poliției, tâlhăria s-a petrecut în noaptea de joi spre vineri, aproape de miezul nopții.
Lucian M., în vârstă de 30 de ani, a consumat băuturi alcoolice la un bar din cartierul Zamca, iar apoi a plecat spre domiciliu.
Când a ajuns în fața imobilului în care locuiește, vorbea la telefonul mobil, iar un individ necunoscut a venit din spate, a intrat după el în scara blocului, i-a pulverizat în față mai multe jeturi de spray lacrimogen, l-a lovit cu picioarele peste corp și i-a luat telefonul mobil.
Valoarea prejudiciului este de 1.800 de lei.
„Persoana vătămată nu a putut da relații cu privire la semnalmentele autorului”, se arată în comunicatul IPJ, precizându-se că ancheta în acest caz a fost preluată de către judiciariștii Biroului investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Suceava.



Recomandări

Blocul afectat de explozia de acum trei ani din Burdujeni, luat în stăpânire de pisici, iar proprietarii sunt pe drumuri și acum