Noapte violentă

Atac organizat al braconierilor la complexul cinegetic de la Marginea, cu focuri de armă trase între ei și silvicultori

Ocolului Silvic Marginea
Ocolului Silvic Marginea

Scene desprinse parcă dintr-un film de acțiune s-au petrecut luni seara pe raza Ocolului Silvic Marginea, din cadrul Direcției Silvice Suceava, după ce un grup de braconieri a tras zeci de focuri de armă, inclusiv asupra silvicultorilor.
În jurul orei 22:00, șeful Secției 3 de Poliție Rurală Marginea a fost sesizat direct de către șeful Ocolului Silvic Marginea cu privire la faptul că în zona Hardic din comuna Horodnic de Sus au fost auzite mai multe focuri de armă.
„Cel mai probabil, braconierii au venit acolo pentru cerbii lopătari, care s-au înmulțit foarte bine în cadrul țarcului. Oamenii din zonă spun că au auzit foarte clar 18 – 20 de focuri de armă. Au tras ca la poligon”, povestește șeful de ocol, Ionel Rotari, care a mobilizat repede 15 silvicultori și împreună cu Poliția și Jandarmeria a pornit în căutarea braconierilor. La adăpostul întunericului, aceștia păreau de negăsit, doar că știind bine locurile și pe unde s-ar fi putut retrage aceștia, silvicultorii s-au dus după ei, spre zona Voievodeasa.
„Eram cu unul dintre silvicultori în telefon când s-a tras asupra lor. S-au apropiat prea mult de braconieri. Probabil că aveau echipamente de termoviziune, că noi nu i-am văzut pe ei, dar ei da. Le-am strigat să se lase jos și să se ferească cum pot până vin jandarmii, dar când au ajuns și au înconjurat zona, nu am mai găsit pe nimeni. Culmea, în timp ce îi căutam, au apărut alții, cu un jeep, cu o lumină foarte slabă, să nu-i reperezi în noapte. Când au fost somați să oprească, braconierii i-au orbit pe silvicultori cu un proiector puternic și deși s-au tras două focuri de avertisment, au dispărut pe culmi. E aproape incredibil ce s-a întâmplat”, a povestit șeful de ocol de la Marginea, după o noapte albă.
Împreună cu mai mulți lucrători silvici din cadrul Ocolului Silvic Marginea, polițiștii și jandarmii au periat zona, însă nu a fost identificată nici o persoană. Deși nu au fost găsite urme de sânge sau animale rănite, se bănuiește că prada a fost încărcată rapid în mașinile de teren.
Zona în care s-au petrecut cele sesizate se întinde pe o suprafață de 400 hectare, iar ultimul foc de armă a fost tras în zona crucii de lângă restaurantul Voievod din comuna Sucevița, sat Voievodeasa.
În cadrul căutărilor reluate marți a fost găsit tubul cartușului cu care s-a tras asupra silvicultorilor, fiind vorba de o armă de vânătoare, de mare calibru.
În momentul de față toate patrulele aflate în serviciu efectuează filtre pe raza comunelor Sucevița și Vicovu de Jos, fiind anunțate concomitent și patrulele din serviciu ale Poliției Orașului Vicovu de Sus și ale Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc cu secțiile arondate. La fața locului urma a se deplasa și echipajul SAS din cadrul IPJ Suceava.

Recomandări

Cantitate mare de lemn confiscat, dosar penal și amenzi, după o acțiune concentrată a polițiștilor, la Marginea

Elevă a Colegiului Silvic, sportivă de performanță, spre rezultate mondiale în mânuirea drujbei, cepuire și doborâre

Elevă Colegiului Silvic, sportivă de performanță, spre rezultate mondiale în mânuirea drujbei, cepuire și doborâre
Elevă Colegiului Silvic, sportivă de performanță, spre rezultate mondiale în mânuirea drujbei, cepuire și doborâre

Peste 800 de tone de hrană și 50 de tone de sare, furnizate de silvicultori animalelor sălbatice din pădurile Sucevei

Individul care a sărit cu drujba la polițiști și a fost împușcat în mâini, mutat din spital în arest la domiciliu