Atac la Mourinho

Devine tot mai clar, cine-l atacă pe Mourinho pierde! Nu-i vorba de atac la persoană, unde se știe că portughezul are cuvintele la el, ci de tactica de atac cu care câte unii își imaginează că-l vor îngenunchea. Ultimul care a mers pe acest drum a fost Pellegrini, antrenorul celor de la City. Urmarea a fost o victorie la limită a lui Chelsea, dar nu obținută chinuit, ci en fanfare, cu ocazii peste ocazii, bare peste bare! L-au mai atacat și alții pe Mourinho, unii celebri în domeniu, cum ar fi Barcelona. Și când era la Inter, și când era la Real… Dacă scoatem din ecuație acel 0-5, când „Specialu” abia se instalase la Real, rămânem cu imaginea unei construcții fără fisură, ca un dig. La finala de Liga Campionilor jucată cu Inter, a fost rândul lui Bayern să-l atace, se cunoaște cu ce rezultat. Iată de ce a fost posibil acum ca o echipă antrenată de Mourinho, în speță Chelsea, să nu fie în stare să marcheze pe Stamford Bridge împotriva lui West Ham (știți doar, echipa aia de secol nouășpe!), dar să zburde contra lui City. Nașul lui Mourinho s-a numit Rafa Benitez, care l-a scos de două ori din Liga Campionilor, în niște partide Liverpool-Chelsea de o plictiseală desăvârșită, în care nu s-a înscris mai mult de un gol per partidă! De-aia nici acum nu-l iartă Specialu pe spaniol și-l atinge de câte ori are ocazia. Cea mai tare declarație mi s-a părut aia cu obiectivul lui Chelsea în acest sezon, acela de a NU câștiga Liga Europa! Cum ar veni, Benitez a câștigat anul trecut cu Chelsea un trofeu de mâna a doua, pentru care el, Mourinho, nu s-ar înjosi. Sau nu s-ar mai înjosi, căci pe vremea când o antrena pe Porto i se părea că l-a prins pe Dumnezeu de-un picior.
Nu numai în Anglia s-a schimbat liderul, ci și în Spania. Aici trebuie să confirm că fac opinie separată față de colegul de rubrică, ba chiar promit să fac cinste dacă Atletico va fi campioană. Când te aliniezi an de an la start cu niște coloși ca Real și Barcelona, când ultimul titlu datează de acum 18 ani, nu pot să nu simt empatie față de tinerii suporteri născuți ulterior, pentru care a sărbători câștigarea campionatului poate însemna fericirea supremă. Totuși, e atât de simplu să ții cu Real și Barcelona, nu credeți? Dar există viață și dincolo de ele…