Ar fi timpul să lăsăm puțin în urmă campionatul nostru cel de toate etapele și să ne îndreptăm atenția spre barajul echipei naționale cu Turcia. Dar nu prea brusc, fiindcă se leagă. Iar felul în care se leagă nu creează cele mai bune auspicii. Cel de-al treilea portar selecționat, merituosul Popa de la CFR, s-a accidentat, astfel că Mircea Lucescu a trimis repede o altă telegramă de convocare (vorba vine, telegramă!). Alegerea sa a fost tot un debutant, Căbuz, de la FC Argeș. Dar ce să vezi, la numai câteva ore distanță, în derby-ul de play-off pentru primul loc, FC Argeș – U Cluj, nefericitul Căbuz comite gafa carierei! Efectiv gafa carierei, nu-i loc de exagerare aici, bașca pe final de meci, când era greu să mai fie îndreptată. La o pasă înapoi, care era mai spre stângul, Căbuz a forțat inutil degajarea cu dreptul, din prima. Dar a pus piciorul de sprijin pe traiectoria mingii, acesta ciupind-o și făcând-o să salte peste celălalt picior care plecase pe degajare… A ieșit un luft rar, greu de acceptat la nivel de profesioniști, mai ales la selecționabili. Din păcate, mingea a fost pe spațiul porții, deci s-a scurs în poartă, această (ne)reușită instalând-o pe U în fruntea clasamentului. În fine, pentru echipa națională în mod normal n-ar trebui să conteze acest autogol, Căbuz fiind totuși al treilea portar, după Radu și Aioani (și el debutant), însă întâmplarea pare de rău augur, așa cum ziceam. Eu personal nu sunt superstițios, dar fotbaliștii în general sunt recunoscuți pentru tot felul de credințe, să sperăm că nu internalizează.
Dar surpriza cea mare pe care ne-a oferit-o Lucescu nu e Căbuz, nici cvasidebutantul Ciubotaru de la Hermannstadt, nici măcar Coubiș – alt debutant, de la U Cluj, ci… Marius Coman de la UTA! Nu numai că este și el debutant sub tricolor, dar are și 29 de ani, cu o poveste interesantă de viață și carieră. Astfel, pe lângă Bîrligea și Miculescu, de la FCSB, atacul e completat cu încă un jucător de play-out! Cu ei ar trebui să deschidem poarta, turcii ne-nconjor, cunoașteți.





