Astronomii americani au confirmat: Cometa ISON „a murit”

Astronomii americani, după o serie de observații anterioare care au trezit speranțele că ISON, supranumită „cometa secolului”, ar fi supraviețuit trecerii sale pe lângă Soare, au de acum certitudinea că acest vizitator celest, ce a trezit interesul comunității științifice, „a murit”.
ISON era un bloc uriaș de gheață și roci, care a trecut pe lângă Soare la distanța de 1,17 milioane de kilometri, joi, în jurul orei 18.30 GMT, suportând temperaturi de 2.700 grade Celsius și pierzând 3 milioane de tone din greutatea sa în fiecare secundă.
„Deși momentul exact al dispariției cometei ISON rămâne incert, se pare că ea nu mai există”, a anunțat, marți, Alex Young, director adjunct pentru știință la divizia de heliofizică din Centrul Goddard al NASA.
Dacă ISON ar fi supraviețuit, ar fi putut fi observată cu ochiul liber, de Crăciun, atunci când ar fi trecut destul de aproape de planeta noastră.
„Tot ce a rămas din cometă este un nor de deșeuri, fără nucleu”, a precizat Alex Young, precizând că există „dezacorduri în privința cronologiei exacte” în ceea ce privește ultimele clipe de viață ale cometei.
Dar, potrivit imaginilor transmise de sateliții solari american și european, luminozitatea cometei a crescut atunci când se apropia de Soare, ajungând la o intensitate luminoasă maximală cu aproximativ 12 ore înainte de a trece prin punctul cel mai apropiat de suprafața solară (periheliu).
Apoi, luminozitatea cometei ISON a scăzut cu rapiditate în următoarele două ore.
„Cercetătorii cred că ISON a încetat să producă praf cu aproximativ trei ore înainte de periheliu, moment care a corespuns cu fragmentarea nucleului” și cu sfârșitul lui ISON, a detaliat Alex Young.
„Acela pare să fi fost momentul în care cometa a fost distrusă de intensitatea radiațiilor și de gravitația Soarelui. Cea mai mare parte din gheața sa, care ținea împreună elementele nucleului, s-a topit. Fragmentarea a început probabil în momentul în care luminozitatea lui ISON se afla la punctul ei maximal”.
Astronomii erau totuși de părere, vineri, că „o foarte mică bucată din nucleu și resturi au supraviețuit după periheliu”.
Dar, începând din 30 noiembrie, către ora 14.00 GMT, „nu mai exista niciun semn vizibil de nucleu, doar un nor difuz de praf, prin care puteau fi văzute stelele”, a subliniat Alex Young.
Majoritatea astronomilor au prezis că ISON nu va supraviețui apropierii sale de Soare.
„Această cometă nu este foarte solidă, e formată din 30-50% din gheață”, iar dimensiunea nucleului, cel mult 1,2 kilometri, este destul de mică în raport cu diametrele medii ale cometelor observate până acum, a explicat Carey Lisse, exert în comete la Laboratorul de fizică aplicată Johns Hopkins.
ISON a captat atenția comunității astronomice după descoperirea ei, în septembrie 2012, de doi astronomi ruși, întrucât ea reprezintă o dovadă a originii Sistemului Solar, format în urmă cu 4,5 miliarde de ani. Cometa a scăpat abia în urmă cu câteva milioane de ani din Norul Oort, un fel de „parcare” a cometelor, la marginea Sistemului Solar, aflat la jumătatea distanței dintre Soare și cea mai apropiată stea.
„Este o relicvă a formării Sistemului Solar”, a spus Carey Lisse, potrivit căruia planetele s-au format cu ajutorul cometelor, care au adus apă la suprafața acestora – de aici și importanța uriașă a acestor corpuri cerești.
Întrucât ISON a fost detectată foarte departe în Sistemul Solar, astronomii au avut la dispoziție mult timp să o observe. Măsurătorile lor au arătat mai ales faptul că nucleul cometei era înconjurat de un nor de dioxid de carbon (CO2).
„Observarea cometei ISON cu instrumente de la sol și din spațiu a reprezentat o realizare fără precedent, care, după părerea noastră, ne va ajuta să cunoaștem mai bine structura și compoziția cometelor”, a precizat astronomul Alex Young.