Așteptata scrisoare a directorului Plăcintă



După cum cred că se știe, „Termica” Suceava produce și transportă gigacaloria cu 2,8 milioane de lei. Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a mai dat jos niște sute de mii de lei din gigacalorie și a adus-o la valoarea de 2,13 milioane. La propunerea primarului PNL Ion Lungu, Consiliul Local Suceava (nu în întregul său) a fixat prețul gigacaloriei la 1,4 milioane de lei. Dacă ar fi fost după consilierul local PD Niculai Barbă, dar mai ales după consilierul local PSD Ovidiu Donțu, gigacaloria ar fi fost vreo 1,15 milioane de lei și, astfel, chiar am fi intrat în Cartea Recordurilor alături de bucătarul din Tecuci pe care ciorba de burtă, cu mici, cu muștar și cu creier pane îl costa 189.000 de lei, iar el o vindea cu 83.000 de lei și scotea un profit lunar de 2,8 milioane de euro. Ei, nu există un asemenea bucătar, dar orișicât. Discuții pe marginea prețului gigacaloriei au fost și vor mai fi, mai ales când vor fi emise primele facturi la încălzire și când celor care nu vor beneficia de subvenții li se va face părul măciucă. O măciucă pe care vor pune mâna și vor ieși în oraș să bată pe cineva ca să se descarce. De acest lucru vor profita principalii adversari politici ai domnului Lungu, domnii Barbă și Donțu, care, bucuroși, îi vor aduna pe cetățenii nervoși și le vor arăta unde-i biroul celui de spatele căruia trebuie rupte măciucile.
O veche vorbă românească apărută în urmă cu 45 de ani în capul unui șef de autobază dintr-un vechi oraș românesc înființat după cel de-al doilea război mondial spune că dacă nu ești mecanic n-ai ce te băga. Ținând cont de această superbă zicere românească, am să-i rog pe domnii politicieni Lungu, Barbă și Donțu să nu se mai bage în problemele care țin de termoficarea orașului, să se dea un pic la o parte și să-i facă loc lui Constantin Plăcintă, directorul general al societății „Termica” S.A. Pentru că domnul Plăcintă și cei împreună cu dânsul lucrează în cadrul unei unități de interes public, domnul director ar trebui să ne explice ca la proști, nouă, beneficiarilor serviciilor „Termica” S.A., de ce gigacaloria costă cât costă și ce se va face în următorii ani pentru ca prețul acesteia să scadă. Ar fi frumos ca domnul Plăcintă să trimită câte o scrisoare cu explicații fiecărei familii și fiecărei societăți care se încălzește la oala comună a Sucevei. Este de datoria domnului Plăcintă să facă acest lucru din respect pentru simplii cetățeni care trebuie să știe ce se întâmplă cu adevărat, dar și pentru politicieni care au lucruri mai importante de făcut decât să se bată în declarații și să se muncească pentru a arăta cât sunt ei de demagogi.