Așteptarea euharistică a neamurilor

În lumea noastră nerăbdătoare, așteptarea a ajuns să însemne o banală și tâmpă „expectanță“. În ziua sărbătorii Întâmpinării Domnului, ale cărei sensuri sunt reiterate imnic zi de zi, la fiecare Vecernie, prin cântarea dreptului Simeon, am putea regăsi așteptarea ca pregătire ferventă pentru o întâlnire absolută și întâmpinarea miracolului deplin al vieții: „Acum slobozește pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, Lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău Israel“.
Părintele Stăniloae traducea o minunată carte despre frescele mănăstirilor moldave, „Pământ cântând în imagini“, alcătuită de bunul său prieten catolic german Wilhem Nyssen din Köln. Mi-a rămas la inimă modul în care acesta descria imaginea de la Voroneț a dreptului Simeon cuprinzând în brațele sale bătrâne pe Dumnezeiescul Prunc, comparându-l cu un țăran care scoate din cuptor o pâine caldă. El vedea în icoana voronețeană a Întâmpinării Domnului, în imensa cuviință a acestei îmbrățișări, ipostazierea iconică a îmbrățișării lui Hristos de către neamul românesc, care în noaptea Crăciunului puse sub fața dalbă de mătase a mesei de sărbătoare boabe de grâu, semn că a înțeles că atunci intră în lume, în chip tainic și smerit, Cel Ce este Pâinea pogorâtă din cer, Grâul cel adevărat. Ieslea Întrupării Sale a fost înfățișată iconic ca altar universal din care Pâinea Cuvântului lui Dumnezeu se oferă ca hrană tuturor popoarelor pământului.
După cuminecare și liturghisire, preotul exclamă și el cu bucurie sfântă imnul simeonic, devenit imnul omului euharistic al Bisericii.
Ca un tărâm să rămână iconic, transparent și permeabil luminii dumnezeiești, are nevoie de inimi în care să cânte Dumnezeu, inimi euharistice. Cel care ajunge să cuprindă cu brațele sale pe Cel Necuprins a trecut însă prin proba unei așteptări acerbe, hrănită din cuvintele făgăduințelor vechi. În așteptarea devenită dulce zăbavă a rugăciunii, Cel Așteptat a și fost arvunit, logodit sufletului său. Momentul întâlnirii este cuminecare și revărsare de lumină. Dulcea așteptare și-a atins piscul. Un neam de oameni care nu mai știu să aștepte finalul ca o întâlnire maximală, pregustată în liturghiile vieții, face umbră pământului, zăcând în bezna necuvântării. Mântuirea se oferă neamurilor ca o lucrare, ca o nuntă, ca un ospăț. Depinde de fiecare neam să rămână în taina luminoasă în care a fost zidit. Noi avem ocazia să lucrăm, să nuntim și să ne ospătăm regăsindu-ne în icoana omului „pâine a lui Dumnezeu“ de la Voroneț, în care un oaspete occidental întrezărea ceva din taina euharistică a neamului nostru răbduriu. Și așa, iconic, poate vom învăța să avem numai așteptări euharistice.
(Pr. Prof. dr. Jan NICOLAE, sursa: Ziarul Lumina)