Progresele tehnologice nu vor înceta cu siguranță să ne schimbe viața. Abundența de dispozitive hi-tech și produse mai mult sau mai puțin utile scoase pe bandă rulantă ne face să ne întrebăm ce altceva nou și mai ales util s-ar mai putea inventa.
Listă de posibile invenții.
Deși la prima vedere am fi tentați să credem că avem la dispoziție tot ceea ce am avea nevoie, lucrurile nu stau tocmai așa. Cel puțin aceasta este părerea specialiștilor de la Popular Mechanics, care au pus la punct o listă de posibile invenții, fapt ce demonstrează că mai există destul idei geniale care ne-ar putea fi de ajutor în viața de zi cu zi, dacă la un moment dat cuiva i-ar trece prin cap să le concretizeze.
O primă propunere ar fi dușul cu ultrasunete. În ciuda faptului că evoluția a schimbat radical viața oamenilor, cel puțin un lucru a rămas neschimbat: încă mai avem nevoie de apă ca să ne spălăm. Dacă ținem cont de cantitatea enormă de apă folosită zilnic pentru igiena personală, ideea de a ne inspira din tehnicile de sterilizare folosite pentru dezinfectarea instrumentelor chirurgicale nu pare deloc inutilă. Normal, estre greu de imaginat că ne vom putea curăța făcând un tur într-o autoclavă sau relaxându-ne într-o cadă cu ultrasunete, însă oamenii de știință ar putea să se inspire din astfel de tehnologii pentru a realiza altele adaptate pentru utilizarea de către om.
Computere cu putere de decizie.
Ce ați zice de un supercomputer capabil să ne analizeze problemele și să ia decizii de viitor în numele nostru? În loc să ne bazăm pe instinct sau să riscăm să facem alegeri greșite, influențați fiind de factori emotivi sau externi, am putea să luăm decizii doar bazându-ne pe calculul stabilit de „creierul destinului”. De fapt, un astfel de soft a fost deja experimentat de armata americană, care îl folosește pentru a prevedea rezultatul unor conflicte sau pentru a aprecia validitatea strategiilor ce trebuie aplicate. Acum nu mai rămâne decât să așteptăm o versiune care să îi ajute pe „civilii” indeciși să ia o decizie.
Tot o „muză de inspirație” ar putea fi și scaunul „i-foot” lansat de Toyota, un fel de scaun cu rotile, însă fără roți și dotat cu două picioare mecanice. Pornind de la această idee, ar fi interesat de creat piese mobile de mobilier: paturi, canapele, scaune, etc. care se mișcă. În acest fel, eterna problemă a lipsei de spațiu în locuințe ar putea fi definitiv rezolvată. Atunci când nu sunt folosite, „piesele mișcătoare de mobilier” stau „cuminți” într-o încăpere, iar când sunt chemate, vin automat în camera unde sunt necesare.
Pentru a evita efectele neplăcute pe care poluarea acustică le poate avea asupra stării psihice și asupra sănătății fizice, nu ar strica să avem mereu la noi un scut anti-zgomot. Este vorba de un fel de sferă invizibilă portabilă în care să ne putem izola și proteja de zgomotele neplăcute. De preferat ar fi ca această sferă să fie capabilă să filtreze sunetele să le lase să trească doar pe cele la care nu vrem să renunțăm.