Aștept Capitala

Am mai scris-o, revin, cu sentimentul inutilității. Compatrioții noștri au dreptul să mai greșească vreo zicere, să uite că „a” nu ține locul de „ai, ale”, că „doisprezece eleve” este un dezacord flagrant (atenție, Rareș Bogdan!), că articolul este semnat „de” și nu numaidecât „de către” – doar nu-s toți școliți cum se cuvine și cei mai mulți nici n-au habar de existența normărilor academice. N-au altceva de făcut decât să se ia după pronunțiile-etalon de la radio și tv – motiv pentru care cei ce slujesc microfonul n-au cea mai mică scuză când ignoră gramatica sfintei limbi române, oferind nației modele de vorbire știrbe. Nu trece luna fără să apară o nouă stâlcire! Repede, ca virușii computerelor, filoxera se încăpușează în ființa limbii, apoi, precum puiul de cuc, azvârle din cuib forma corectă, instalând în locu-i aberații. Care, culmea, prind și se generalizează cât ai zice pește! Pare-se că s-a validat deplin înlocuirea lui „ca” prin „ca și”. „Eu, ca și profesor…” – l-am auzit pe un ditamai intelectual la tv. Ca și făr-de-carte, asta ești! – s-ar cuveni să i se replice, dacă ar avea cine, unde și cum. Incultul universitar (!!), apăsat de spaimele ignoranței sale într-ale gramaticii, prinde din zbor orice inovație tâmpă și, cu iluzia „corectitudinii” ciupite după ureche, mută cotigarul prostiei dintr-un șanț în celălalt. „Ca profesor” e un simplu enunț. „Ca și profesor” presupune o comparație. Unde-i comparația? Da-mi bat gura degeaba, fiindcă, din Pocreaca până-n Parlament, bietul „ca” nu mai funcționează fără cârja boantă a parazitului „și”.
Incultul de Eminescu ar trebui corectat: „Trecut-au anii CA ȘI nori lungi pe șesuri”… Nu demult, la radio – să auzi și să nu crezi! – m-am crucit ascultând o transmisie de fotbal în care mingea se lovea „de către bară”, pasa era dată „de către Popescu” și recepționată „de către Ionescu”. De ce nu „de bară”, „de Popescu”, „de Ionescu”? Încă o prepoziție parazită și inutilă, strecurată la încheietura cuvintelor, de inculți ajunși la microfonul ce s-ar cuveni să ofere infinită corectitudine lingvistică! Tot ei mută aiurea accentul pe o penultimă silabă inexistentă de fapt, botezându-l pe Grădinariu (cu accentul pe a), Grădinariu (cu accentul pe al doilea i). Va să zică, pe tată îl chema într-un fel, și pe fiu, altfel! În Liga a II-a joacă un fotbalist Chirciu. I se spune, corect, cu accentul pe primul i. Dacă va ajunge în Liga I, unde-s pretențiile și mofturile mai mari, sunt sigur că o să i se mute accentul pe al doilea i, ca și lui Chipciu…
Alarmat, Eugen Simion, pe atunci președinte al Academiei, promitea: „În situația în care am ajuns (deteriorarea limbii, n.n.) este absolută nevoie de autoritatea Academiei Române”. Este – dar de pomană. Poate Academia să stabilească cele mai minunate reguli din zori și până la apusul soarelui, numai că românul cu instrucție subțire va vorbi tot cum aude la radio și tv. Asta-i academia lui. Ne-am bătut în fel și chip joc de Pruteanu, odihnească-l Dumnezeu; s-ar cuveni ca măcar acum, când e prea târziu, să-i prețuim strădania. Mă tem că, de-ar fi dezgropat cândva, l-am afla răsucit în mormânt – fie și numai dacă serverele radioului celest i-au adus în cele subpământuri emisiunea în care un cunoscut cântăreț de muzică ușoară ne informa că și-a propus ca „target” editarea unui nou album, punctându-și „elevata” intervenție cu sumedenie de OK-uri pe post de „da”. De spunea, românește, „țintă” și „da”, îi cădeau dinții! De ce n-or fi având studiourile de radio și tv emisiuni serioase de cultivare a limbii, a căror eficiență pariez că întrece de zece ori strădaniile Academiei? Mister! (Postul public de radio găzduiește zilnic tableta unui lingvist simpatic, Iliescu, dar „targetul” acesteia – așa-i că sună bine? – îl constituie mai degrabă bizarerii, curiozități, etimologii ascunse și alte mărunțișuri.)
Într-o declarație la fel de avântată ca și a lui Eugen Simion (observați aici legitimitatea lui „ca și”, fiind vorba de o comparație), fostul președinte al CNA, Răsvan Popescu, anunța „măsuri drastice” în curs de aplicare „posturilor ce masacrează limba română”: amenzi, somații („nu putem să ne uităm cum se degradează limba română în audiovizual”), inclusiv darea în vileag a numelor analfabeților. Au trecut anii, nu se vede nici un rezultat. Dimpotrivă chiar! La radio sunt cultivate în continuare dezacorduri ridicole și incorectitudini lexicale („șaptisprezece”, „optisprezece”), iar la tv, subtitrările și „burtierele” conțin adesea impardonabile erori de sintaxă, morfologie, semantică, ortografie. CNA a mai promis, cândva, cutezarea unui pas hotărât „pentru ameliorarea uzului limbii”, urmând să publice o broșură în care fi-vor contabilizate „cele mai grave și mai des întâlnite greșeli de limbă difuzate pe posturile tv”. O fi apărut? Cine a văzut-o, cine a luat-o în seamă?
Aștept Capitala.