Campionatul Mondial din Brazilia își derulează secvențele din faza finală, unele dintre cele mai interesante. Astăzi se vor decide primele echipe calificate în semifinale. Primul sfert de finală va fi unul sută la sută european, un duel în care rivalitatea franco-germană se va vedea cu siguranță în jocul ambelor formații. Pentru francezi ar fi o reușită calificarea în careul de ași, după ani buni în care naționala „cocoșului galic” a dezamăgit. De partea cealaltă, germanii se pregătesc de a patra semifinală consecutivă de Cupă Mondială, o adevărată performanță.
Celălalt meci al zilei este unul sud-american. Brazilia, țara gazdă, nu a rupt gura târgului până acum, iar diseară va avea un meci infernal în fața Columbiei, o echipă în mare formă și cu foame de rezultate.
Meciurile de sâmbătă pot aduce și marile surprize. Pe de o parte, Argentina dă piept cu Belgia, într-un meci în care europenii nu sunt victime sigure în fața lui Messi și a coechipierilor acestuia. Marea favorită pentru un loc în semifinale este Olanda, care întâlnește Costa Rica, surpriza de până acum a Cupei Mondiale, care a trimis acasă nume precum Italia sau Anglia.
Iată programul sferturilor de finală de la CM 2014:
vineri, 4 iulie, ora 19:00: Franța – Germania
vineri, 4 iulie, ora 23:00: Brazilia – Columbia
sâmbătă, 5 iulie, ora 19:00: Argentina – Belgia
sâmbătă, 5 iulie, ora 23:00: Olanda – Costa Rica
Semifinalele au loc pe 8 și 9 iulie, la Belo Horizonte și Sao Paulo, iar finala este la Rio de Janeiro, pe 13 iulie.
Meciul pentru locul 3 va avea loc la Brasilia, pe 12 iulie.
Meciuri decisive
Astăzi și mâine se decid semifinalistele de la Cupa Mondială
