Mihai Vieriu a câștigat duelul de ieri, cu Liviu Oanea, și a acces în sferturile de finală ale Categoriei Veterani +60 de ani. Tot ieri trebuia să se dispute și un meci din cadrul Categoriei Principale +40 de ani, însă acesta a fost amânat din cauza faptului că unul dintre combatanți, Liviu Axinti, a acuzat probleme medicale. Astăzi se va disputa ultimul joc din cadrul Categoriei Veterani +70 de ani. Rezultatul acestui meci nu mai poate schimba însă în vreun fel ierarhia finală. Este cert că Ioan Bedicov nu mai poate pierde primul loc, în vreme ce Mihai Grămăticu va termina întrecerea pe locul 5.
În acest an interesul pentru Cupa Monitorul a fost foarte mare, în concurs înscriindu-se 190 de participanți. Aceștia au fost împărțiți în mai multe categorii, în funcție de nivelul de joc al fiecăruia și de vârstă. În prima fază a competiției se joacă în cadrul grupelor, fiecare cu fiecare, urmând ca, ulterior, turneul să continue în sistem eliminatoriu. În faza a doua a întrecerii vor promova toți jucătorii, împerecherea pe tablou urmând să se facă în funcție de locul ocupat în grupe.
Partidele au loc, pe zgură, în locațiile deja tradiționale, Complexul Sportiv „Unirea” și Baza Sportivă IRE.
Mai trebuie precizat că, după încheierea turneelor rezervate seniorilor, tot în cadrul Cupei Monitorul vor fi organizate, ca și anul trecut, un concurs feminin și un altul destinat copiilor, întrecere care a fost inclusă deja în calendarul Federației Române de Tenis.
Rezultate înregistrate ieri în Cupa Monitorul:
Constantin Bălan – Liviu Axinte | Principala +40 Sferturi | Baza Unirea | Amânat |
Mihai Vieriu – Liviu Oanea | Veterani, + 60, Turul I | Baza Unirea | 6-2, 6-1 |
Programul zilei de astăzi:
Vineri, 31 august, ora 09.30 | Mihai Grămăticu – Ioan Bedicov | Veterani, +70 | Baza Unirea |
Vineri, 31 august, ora 16.30 | Alin Opincaru – Florin Dumbravă-Popovici | Elită, -40, Turul II | Baza IRE |