Astăzi Biserica noastră îl amintește pe cel mai iubit dintre cei 12 Apostoli, pe Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan.
Sfântul Ioan a fost unul dintre cei doi fii ai lui Zevedeu. Tatăl său era un pescar din Betsaida Galileii, om înstărit, ce poseda numeroase corăbii și servitori. Soția sa, Salome, a devenit o zeloasă ucenică a Domnului Hristos.
Împreună cu Iacov, fratele său, este inițiat în meseria de pescar, pe Marea Galileii.
Prin legăturile comerciale ale tatălui său cu Ierusalimul, Ioan îl cunoaște pe Sf. Ioan Botezătorul care predica în împrejurimile cetății sfinte și, împreună cu Iacov devin ucenici ai acestuia.
De aici ambii frați se alătură Mântuitorului, iau parte la nunta din Cana iar apoi se întorc la vechea lor ocupație. După o pescuire bogată sunt chemați la apostolat în mod definitiv de Mântuitorul.
Datorită temperamentului său duios și tinereții sale entuziaste, se atașează foarte mult de Mântuitorul. Domnul îi răspunde cu aceeași măsură. Din grupul celor 3 ucenici mai apropiați ai Domnului Hristos (Petru, Iacov si Ioan), cel mai iubit a fost Ioan. Din cauza faptului că erau foarte pripiți (defect corectat între timp) erau numiți „boanerges” – adică fiii tunetului.
La Cina cea de Taină este surprins cu capul pe pieptul Mântuitorului, fapt ce vorbește de la sine despre prietenia dintre cei doi.
Din iubire față de Mântuitorul, Îl urmează pe Acesta la palatul lui Ana si Caiafa, rămânând acolo toată noaptea.
Sf. Ioan este singurul dintre cei 12 Apostoli care asistă la răstignirea pe Cruce a Domnului. Prețuirea pe care o avea Iisus, dumnezeiescul Învățător, fată de ucenicul Său, se vede si din faptul că el este singurul rugat să aibă grijă de Fecioara Maria.
Este întemnițat împreună cu Sf. Ap. Petru pentru zelul său depus la răspândirea si organizarea creștinismului.
Iacov, fratele său, este omorât în anul 44 în timpul persecuției lui Irod.
După ce pleacă din Ierusalim, se stabilește în orașul Efes, situat pe țărmul vestic al Mării Mediterane, în Turcia de azi.
Este exilat de împăratul Domițian în Insula Patmos unde compune Apocalipsa. După moartea lui Domițian se întoarce în Efes. Aici va rămâne până la sfârșitul vieții, în jurul anului 100 când moare de moarte naturală.
Mutarea sa din viață se sărbătorește la 26 septembrie
Pe lângă Apocalipsa, în care tratează evenimentele ce vor avea loc la a II-a Venire a Mântuitorului a scris si o Evanghelie care este un tratat profund de viată si urmare a lui Hristos.
El mai scrie nenumărate epistole dintre care canonul Noului Testament a reținut doar trei.
În fiecare an, pe data de 8 mai, pomenim semnul minunat ce avea loc în Efes la această dată, la mormântul Sf. Ioan.
Astfel, anual, în plină primăvară, izvora din mormântul Sfântului o pulbere albă cu puteri tămăduitoare, pe care locuitorii o numeau mană.
Ungându-se cu acest praf, credincioșii se vindecau de bolile atât trupești cât și sufletești.
Această minune s-a petrecut în fiecare an până la cotropirea Efesului de către necredincioși, si alungarea creștinilor din acele locuri.
Așadar, iubiți credincioși, având în fața noastră exemplul Sf. Ioan, să păstrăm flacăra rugăciunilor și a iubirii către Părintele Luminilor și să nădăjduim că prin rugăciunile lui vom primi tămăduire de bolile noastre sufletești și trupești.
Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan
Apostole a lui Hristos, de Dumnezeu iubite, grăbește de izbăvește pe poporul cel fără de răspuns. Că te primește când cazi către El, Cel ce te-a primit când te-ai rezemat pe pieptu-I; pe Care roagă-L de Dumnezeu cuvântătorule, și norul păgânilor cel pus asupra noastră să-l risipească, cerându-ne nouă pace și mare milă.
(Troparul Sfântului Ioan Evanghelistul – gl. al 2-lea.)
(www.oradereligie.uv.ro)
