Liga a III-a

Astăzi se joacă pe Areni derbiul județean Sporting – Bucovina



Etapa a XVI-a a Ligii a III-a programează astăzi, pe Areni, cu începere de la ora 15.00, derbiul județean dintre Sporting Suceava și Bucovina Rădăuți. Chiar dacă au pierdut în intersezon o serie de tineri fotbaliști talentați precum portarul Hânțescu și jucătorii de câmp Strugariu și Buziuc, dorința arzătoare a alb-verzilor este să-și ia revanșa pentru înfrângerea suferită în turul campionatului la Rădăuți, când Bucovina s-a impus la limită, cu scorul de 1-0, grație reușitei semnate de Viu. „Evoluția bună a echipei din precedentul joc de campionat, de la Dorohoi, ne dă speranțe în perspectiva confruntării de astăzi. Sper să obținem în fața Bucovinei prima victorie din retur, care să ne ajute să urcăm spre locurile fruntașe, acolo unde ne este locul”, a declarat managerul CS Sporting, Ciprian Anton.
Guriță, candidat la revenirea anului
Referitor la lotul de jucători, sucevenii au mari dificultăți în a acoperi zona centrală a apărării, în condițiile în care ambii fundași titulari sunt indisponibili pentru această partidă. Experimentatul Ferariu este suspendat pentru cumul de cartonașe galbene, în vreme ce foarte tânărul Amănăloaie s-a ales cu o entorsă la genunchi după ce a participat cu școala sa la Cupa Liceelor. Ținând cont că Nicușor Kuruc este singurul fundaș central de meserie valid din lot, antrenorul Mihai Guriță ia în calcul o măsură extremă pentru rezolvarea acestei probleme. „Una dintre variante ar fi să intru eu titular, chiar dacă nu am mai jucat deloc de la acel incident nefericit de la Fălticeni, din urmă cu 6 luni, când m-am ales cu o fractură de tibie. Am reluat pregătirile, însă nu am ajuns încă la tonusul fizic pe care-l aveam înaintea accidentării. Poate fi și asta o soluție, dar trebuie să analizez bine, pentru că am totuși 40 de ani, n-am mai evoluat de mult într-un meci oficial, iar terenul va fi foarte greu”, a mărturisit Mihai Guriță.
Rădăuțenii așteaptă încrezători confruntarea cu Sporting
Spre deosebire de omologul său, antrenorul Bucovinei, Lucian Burlacu, pare mult mai lipsit de griji înaintea derbiului de astăzi, de pe Areni. Nu are probleme deosebite de lot, gruparea rădăuțeană abordând confruntarea cu Sporting și cu liniștea locului 4 ocupat în clasamentul la zi al Seriei I. „Din punctul meu de vedere, presiunea mai mare apasă pe umerii celor de la Sporting. Noi suntem în grafic și abordăm acest meci ca pe oricare alt joc din deplasare. Vremea se anunță a fi potrivnică pentru fotbal, terenul va fi greu, așa că mă aștept mai degrabă la un meci de luptă decât la unul spectaculos. Sperăm să ne facem jocul obișnuit și să plecăm de la Suceava cu cel puțin un punct, mai ales că vom conta și pe sprijinul câtorva zeci de suporteri rădăuțeni, care vor veni să ne susțină pe Areni”, a precizat Lucian Burlacu.
Accidentatul Sebastian Avrămia este singura absență a Bucovinei pentru derbiul cu Sporting
Iată programul complet al etapei a XVI-a:
Oțelul II Galați – Petrotub Roman
SC Bacău – CSM Pașcani
Young Stars Panciu – Știința Miroslava
Ceahlăul II Piatra Neamț – Aerostar Bacău
Sporting Suceava – Bucovina Rădăuți
CSM Moinești și FCM Dorohoi stau.
Clasament Seria I
1. SC Bacău 12 9 1 2 30 – 15 28
2. CSM Moinești 13 7 4 2 34 – 27 25
3. FCM Dorohoi 13 7 2 4 24 – 13 23
4. Bucovina Rădăuți 13 7 0 6 15 – 20 21
5. CSM Pașcani 12 6 2 4 10 – 7 20
6. Petrotub Roman 13 6 1 6 21 – 17 19
7. Oțelul II Galați 12 5 4 3 15 – 11 19
8. Sporting Suceava 12 5 3 4 14 – 11 18
9. Aerostar Bacău 13 4 2 7 13 – 20 14
10. Young Stars Panciu 13 3 1 9 6 – 24 12
11. Știința Miroslava 11 2 3 6 11 – 16 9
12. Ceahlăul II Piatra Neamț 13 2 1 10 10 – 22 7
Notă: echipa Young Stars Panciu s-a retras din competiție după finalul turului și va pierde toate meciurile din retur la „masa verde”.