Rădăuțenii vor afla astăzi, după ședința ordinară de Consiliu Local, dacă fotoliul cu numărul doi din primăria locală va fi ocupat de cel de-al treilea viceprimar de după alegerile locale câștigate anul trecut de primarul în exercițiu, Aurel Olărean. După mandatul de 50 de zile al viceprimarului PNȚCD Dorin Vataman și după perioada august 2008 – mai 2009, când funcția de viceprimar a revenit liberalului Constantin Galan, cel mai probabil, noul viceprimar va fi țărănistul Mihai Curelar.
Deși Curelar și-a exprimat disponibilitatea totală și dorința de a forma o echipă cu primarul Olărean, este greu de crezut că „apele se vor liniști” în administrația rădăuțeană.
Noua propunere pentru schimbarea viceprimarului vine după ce, la sfârșitul săptămânii trecute, a fost semnat un protocol între organizațiile locale PD-L și PNȚCD, protocol care prevede și înlocuirea viceprimarului liberal și instalarea unui viceprimar țărănist, în condițiile în care se va schimba și orientarea majorității din Consiliul Local Municipal Rădăuți.
Protocol de colaborare Protocolul de colaborare dintre cele două formațiuni politice are ca suport „compatibilitățile de programe politice locale ale celor două formațiuni politice”, conform textului din document. În acesta se prevede colaborarea pentru sprijinirea reciprocă a proiectelor de hotărâri pe care le vor prezenta spre aprobare Consiliului Local Rădăuți, atribuirea funcției de viceprimar consilierului local PNȚCD Mihai Curelar, sprijinul conducerii administrative a județului Suceava pentru promovarea în următoarele 12 luni în municipiul Rădăuți a unei ample lucrări de reabilitare a centrului istoric al acestuia. Ultimul punct din protocol atacă o problemă sensibilă vizavi de „sănătatea” urbei, și anume arată că cele două organizații, prin membrii pe care îi au în funcții publice și prin alte persoane desemnate în acest sens, vor urmări în permanență evitarea impactelor negative asupra mediului pe care le vor avea viitoarele investiții care se vor face pe raza municipiului Rădăuți. „În acest sens se vor face dezbateri publice mergând până la organizarea de referendumuri locale prin care să se consulte populația Rădăuțiului asupra problemelor locale de protecție a mediului”, se arată la finalul acestuia.
Interesantă pare și poziția primarului Aurel Olărean, care a decis să nu trimită mass-media materialele de ședință, așa cum făcea până acum, pe motiv că „se consumă prea multă hârtie”, însă această situație nu exclude posibilitatea că pe agenda întrunirii de astăzi există unele proiecte de hotărâre despre care nu trebuie să afle contribuabilii rădăuțeni.
În condițiile în care înțelegerea dintre cele două partide din municipiul Rădăuți va fi confirmată, noua majoritate din deliberativul local va fi constituită din nouă voturi PD-L alături de cele două de la PNȚCD, din totalul de 19, cu mențiunea că până acum țărăniștii au votat împreună cu PSD – 7 voturi și PNL – 1 vot.





