Prima sărbătoare din cadrul noului an bisericesc, care începe la 1 septembrie, este Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Mărie Mică, prăznuită atât de Biserica Ortodoxă, cât și de cea Romano-Catolică la 8 septembrie. Nașterea Maicii Domnului este una dintre minunile lui Dumnezeu realizate pentru împlinirea planului Său de mântuire a neamului omenesc. Minune, pentru că părinții ei ajunseseră la vârsta biologică la care nu mai era posibil să aibă copii. Erau foarte bătrâni și au zămislit-o pe cea care avea să fie Maica Domnului la bătrânețe.
DE NEAM ALES
Despre semnificațiile sărbătorii vorbește părintele Daniel-Ioan Matei, parohul bisericii Boboc-Gară, Buzău: „Alături de celelalte praznice închinate Maicii Domnului Buna Vestire, Intrarea in Biserică și Adormirea Maicii Domnului, ziua de astăzi este o zi de aleasă bucurie închinată nașterii aceleia ce a venit in lume prin rugăciunile părinților ei, ca o auroră a dimineții, vestind venirea in lume a «Soarelui dreptății», Mântuitorul Iisus Hristos. Potrivit Tradiției Bisericii, Maica Domnului se trăgea din neam ales: după tatăl său, Ioachim, era din seminția lui David, iar după mama sa, Ana, din neamul preoțesc al lui Aaron. Deci și Pruncul ce urma să se nască din ea era din neam împărătesc și preoțesc, El fiind «Domnul Domnilor», «Sfântul Sfinților» și «Unsul Unșilor», Mântuitorul Iisus Hristos.”
Ioachim și Ana erau înaintați în vârstă și, neavând copii, erau foarte mâhniți, mai ales că in acea vreme lucrul acesta era considerat un fel de blestem, o rușine intre ceilalți oameni. Speranța lor că vor avea totuși un copil nu a încetat nici o clipă, chiar bătrâni fiind. S-au rugat lui Dumnezeu să le dăruiască un prunc, făgăduind că îl vor închina Domnului.
VESTIREA
După tradiția bisericească, Arhanghelul Gavriil a fost trimis mai întâi la Ioachim care era in munte, singur, și se ruga Domnului pentru a avea un prunc. Și îngerul i-a spus lui: „Bucură-te, Ioachime, și te veselește că am venit să-ți vestesc că vei avea o fiică ce va naște in feciorie pe Împăratul lumii, Dumnezeu! Deci, lasă întristarea și amărăciunea sufletului tău și te du la casa ta, că a auzit Dumnezeu rugăciunea ta. Numai să ai nădejde tare in cuvântul meu și să-i mulțumești lui Dumnezeu”. Acestea zicând îngerul lui Dumnezeu, s-a dus mai apoi și la Ana care și ea se ruga cu lacrimi pentru ca Domnul să o facă pe ea mamă. Și Gavriil i-a vestit și femeii lui Ioachim: „Ano, Ano, s-a auzit rugăciunea ta și, iată, vei naște o fiică și-i vei pune numele Maria, de care toate popoarele pământului se vor bucura”. Ioachim s-a întors vesel la casa lui, unde a aflat-o și pe Ana plină de bucurie. Rugăciunea lor fiind ascultată, Ana a născut o fiică, punându-i numele Maria și, conform promisiunii făcute, au închinat-o Domnului. Sfânta Fecioară Maria a stat in Templul din Ierusalim până când a primit vestea cea bună a întrupării Fiului lui Dumnezeu in pântecele ei cel preacurat. Trebuie să remarcăm faptul că vestea cea bună către cei doi soți credincioși care urma să aibă un prunc a fost dată de Arhanghelul Gavriil, cel care mai târziu avea să-i dea și Fecioarei Maria vestea că-L va naște pe Fiul lui Dumnezeu. Nașterea Maicii Domnului este considerată de Părinții Bisericii drept momentul istoric in care a început practic mântuirea neamului omenesc din robia păcatului strămoșesc.
ÎNDEMN
Părintele Daniel Matei: „Prin curăția vieții ei dedicate în întregime lui Dumnezeu, Sfânta Fecioară Maria s-a făcut vrednică de a fi vas ales din care să Se nască Fiul lui Dumnezeu Fiul Omului. Și noi putem, printr-o viață aleasă și curată, în care să înflorească virtuțile, să facem ca Fiul lui Dumnezeu să Se nască in chip spiritual in inimile noastre, devenind vase alese ale Duhului Sfânt. In astfel de oameni înnoiți, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, poate și vrea să-Și găsească sălaș și, potrivit făgăduinței Lui, va veni și va rămâne și va cina la masă «El cu noi și noi cu El» (Apoc. 3, 20). Numele de Maria provine din limba ebraică, unde substantivul Miriam înseamnă: Doamnă, împărăteasă, cea aleasă, cea frumoasă. Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului să fie pentru noi toți un bun prilej de a ne dedica toată viața noastră lui Hristos și de a deveni oameni noi, dedicați trup și suflet lui Hristos, Bisericii Sale și Sfintei Fecioare Maria, Maica Domnului, Maica Bisericii și Maica noastră a tuturor creștinilor”.
Întotdeauna, la 9 septembrie, Biserica ii pomenește pe „Drepții și dumnezeieștii părinți Ioachim și Ana”, cei care i-au dat viață Maicii Domnului.
(de Daniela Cârlea Șontică)
Troparul praznicului
„Nașterea ta de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a răsărit Soarele dreptății, Hristos Dumnezeul nostru, și, dezlegând blestemul, a dat binecuvântare și, stricând moartea, ne-a dăruit nouă viață veșnică”.
Condacul praznicului
„Ioachim și Ana, din defăimarea nenașterii de fii, și Adam și Eva din stricăciunea morții s-au izbăvit, Preacurată, prin sfântă nașterea ta. Aceasta o prăznuiește și poporul tău, de vina greșalelor izbăvindu-se când strigă către tine: Cea stearpă naște pe Născătoarea de Dumnezeu și hrănitoarea vieții noastre”.