Începând de astăzi, 1 august, suntem în perioada Postului care premerge marii sărbători închinate Adormirii Maicii Domnului (15 august), cunoscut în popor și sub numele de Postul Sfintei Mariisau Postul Sântămăriei. Este o perioadă de două săptămâni, în care creștinii caută, mai mult decât în zilele obișnuite ale anului, să se apropie cu pocăință de cele sfinte, de Biserică, de Dumnezeu. Postul este o perioadă de purificare sufletească și trupească, o perioadă de înălțare spirituală, de străduință trupească și sufletească. Este greu pentru oameni să mențină permanent ridicată ștacheta vieții spirituale. Fiecare constatăm în viața noastră și urcușuri și coborâșuri spirituale. Cele patru mari posturi de peste an, rânduite de Biserică, au tocmai menirea de a ne face să conștientizăm nevoia de înălțare spirituală, de depășire a limitelor vieții obișnuite, de întoarcere către iubirea Tatălui ceresc.
Postul este o practică religioasă străveche
Postul este o practică religioasă străveche, ale cărui începuturi se pierd în negura vremurilor. Prezent în aproape toate marile religii ale lumii, el apare în nenumărate rânduri amintit în Vechiul Testament și înțeles ca o jertfă personală a omului înaintea lui Dumnezeu. Oameni sfinți precum Moise, David, Ilie, Isaia, Daniel și mulți alții, au scris despre post, au propovăduit importanța lui și mai ales au împlinit personal postul ca efort fizic și spiritual prin care ne apropiem și mai bine de Dumnezeu, de semeni și de noi înșine.
Dar nu numai în Vechiul Testament întâlnim postul, ci și în Noul Testament. Sfântul Ioan Botezătorul, cel ce a fost Înaintemergătorul Domnului, a fost un mare postitor, un mare ascet, de aceea Mântuitorul Însuși l-a numit „cel mai mare bărbat născut din femeie”(Matei 11,11). Însuși Domnul Iisus și-a început activitatea mântuitoare după ce a postit 40 de zile. În timpul anumitor minuni pe care le-a săvârșit a amintit că postul este și o armă împotriva diavolului și a lucrărilor lui malefice. De asemenea, a recomandat postul făcut din inimă, nu fățarnic, formal, ca simplă dietă alimentară: „când postiți, nu fiți triști ca fățarnicii….” (Matei 6,16). Iar Sfântul Apostol Pavel îndemna ca fiecare să postească potrivit propriei râvne și conștiințe căci „nu mâncarea ne va pune înaintea lui Dumnezeu…” (I Cor 8,8).
Maica Domnului „Cea plină de har”
În cartea numită Didahia, una dintre primele scrieri creștine care s-au păstrat din perioada apostolică, ni se arată modul cum primii creștini înțelegeau și respectau postul, ca pe un act liber și personal: „dacă poți purta tot jugul Domnului, desăvârșit vei fi, dar dacă nu poți, fă ceea ce poți!” (VI, 2).
Postul acesta este închinat Maicii Domnului. Aceea prin care S-a întrupat în chip dumnezeiesc, Fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul lumii. Aceea pe care Însuși Dumnezeu a ales-o pentru puritatea sa, numind-o, prin gura Arhanghelului Gavriil: „Cea plină de har” (Luca 1,28). Ei îi închinăm acest post, cinstind-o și preamărind-o ca Mamă a Mântuitorului, Mijlocitoare și Rugătoare pentru toți oamenii. Mutarea sa la cer, alături de Fiul său, este o zi sfântă în care o pomenim pe Cea „mai cinstită decât heruvimii și mai mărită, fără de asemănare decât serafimii, Care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul L-a născut…” (imnul Axion).




