Astăzi începe Festivalul Național al Ouălor Încondeiate de la Ciocănești, ediția a VII-a. La ora 14:00, vor fi primiți oaspeții, la Centrul de informare turistică din comuna muzeu Ciocănești. Începând cu ora 17:00, este programată o masă rotundă, având ca teme de discuție turismul și turismul religios în Bucovina, drumul lemnului. Ziua de astăzi se încheie cu sărbătorirea a 15 ani activitate a Asociației Naționale de Turism Rural, Ecologic și Cultural (A.N.T.R.E.C.), prilej cu care vor fi lansate mai multe cărți bucovinene, la Muzeul Național al Ouălor Încondeiate. La festivalul din acest an participă artiști încondeietori de ouă din toată țara, precum și interpreți la instrumente muzicale vechi: trâmbiță, bucium, tulnic și corn, sub genericul „Chemarea străbunilor”.
Concurs gastronomic
Festivalul Național al Ouălor Încondeiate este organizat de Primăria Ciocănești, Asociația Încondeietorilor de Ouă „Oul de Aur”, A.N.T.R.E.C. Bucovina, Ministerul Culturii și Patrimoniul Național, Consiliul Județean Suceava. Mâine, în cea de-a doua zi a festivalului, la ora 11:00, va fi organizată parada portului popular tradițional. Tot sâmbătă, are loc un concurs gastronomic cu preparate tradiționale de post, spectacol pascal cu Ansamblul de Copii și Tineri „Balada Bucovinei” Suceava, colinde de Florii, interpretate de Corul Bisericii din satul Botoș, comuna Ciocănești.
Festivalul Ouălor Încondeiate la Moldovița
Duminică, în comuna Moldovița va avea loc a patra ediție a Festivalului Ouălor Încondeiate. Sosirea invitaților și aranjarea standurilor, în sala de sport a comunei Moldovița, va începe la ora 10:00. După o scurtă slujbă religioasă, începând cu ora 13:00, va fi lansat concursul cu premii al Festivalului Ouălor Încondeiate. Festivalul se va desfășura pe trei secțiuni: ouă încondeiate (copii, adulți), gastronomie (preparate de post, în special din pește, pentru că duminică va fi dezlegare la pește) și artă tradițională veche (icoane, fotografie veche, costume populare).
Sunt așteptați încondeietori din zonele Moldovița, Câmpulung, Paltinu, Vama, Vatra Moldoviței, reprezentanți ai pensiunilor din zonă, care vor expune preparate culinare de post, dar și colecționari de obiecte vechi tradiționale.
Tradiție
Astăzi începe Festivalul Național al Ouălor Încondeiate de la Ciocănești
