Rădăuți

Astăzi începe Cupa Nikodemus la minifotbal, ediția a XIV-a



Cupa Nikodemus la minifotbal, ediția a XIV-a, debutează astăzi, la orele 17.00, pe terenul cu suprafață sintetică de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” din municipiul Rădăuți.
Primul meci, programat de la ora 17.00, va opune formațiile Marelvi și FC Marginea, apoi de la ora 18.00 va urma meciul dintre Young Boys și Inter Vicovu de Jos, iar în ultimul meci al zilei, de la ora 19.00, vor evolua Interconti și Trucații Cajvana.
Reamintim cititorilor componența celor patru grupe: Grupa „A” – Marelvi Vicovu de Jos, Young Boys Rădăuți, Inter Vicovu de Jos, FC Marginea, Grupa „B” – Interconti Suceava, Superstar Rădăuți, Olimpique Rădăuți, Trucații Cajvana, Grupa „C” – Bucovina Bădeuți, Univega Rădăuți, Voința Iaslovăț, Avântul Volovăț și Grupa „D” – Motel „La Vatră” Rădăuți, Olimpia Rădăuți, Geppetto Rădăuți, Killer Horodnic.
Competiția se întinde pe parcursul a două săptămâni, iar finala din 28 august va fi urmată de un concert în care organizatorul Cupei Nikodemus, omul de afaceri Costel Babiuc, a invitat trupa Voltaj, alături de Anda Adam și Puya.