– Solicitarea a fost făcută de către Consiliul Superior al Magistraturii, acum două luni de zile
Obligați printr-un ordin al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să depună declarații pe propria răspundere în care să precizeze dacă au colaborat sau nu cu Securitatea, magistrații suceveni mai au la dispoziție doar o zi pentru a face acest lucru. Solicitarea respectivă a fost înaintată procurorilor și judecătorilor suceveni acum două luni de zile, CSM cerînd magistraților cîte o declarație autentică privind apartenența sau neapartenența ca agent sau colaborator al organelor de Securitate. Astfel, cei aproape 400 de judecători și procurori suceveni au avut la dispoziție două luni în care au trebuit să trimită la sediul CSM aceste declarații, iar cei care nu au făcut-o încă, fiind vorba de aproximativ 5% dintre magistrații suceveni, mai au doar o zi la dispoziție pentru a face acest lucru. „Personal, mi se pare o solicitare normală și absolut firească. Este normal să existe un asemenea demers și să cunoaștem cine a colaborat cu structurile Securității”, ne-a declarat președintele Curții de Apel Suceava, judecătorul Mircea Hîncu. Acesta a mai precizat faptul că la Suceava este puțin probabil să existe magistrați care au colaborat cu Securitatea. „Din cîte știu eu nu există nici un caz de acest gen. Nu am cunoștință să existe magistrați care să fi colaborat cu organele de represiune comuniste. Nu cred să existe așa ceva”, a completat președintele Curții de Apel Suceava.
Trebuie precizat faptul că această solicitare nu a fost făcută în mod expres doar magistraților suceveni, ea vizînd toți judecătorii și procurorii din țară.