Cronica religioasă

Astăzi este Sfântul Eftimie cel Mare



Acest cuvios părinte, Eftimie cel Mare, a trăit pe vremea împăratului Grațian. S-a născut în Melitina, în cuprinsul mitropoliei Armeniei, din pântece sterp și neroditor, ca și sfântul Ioan Botezătorul. Părinții lui, Pavel și Dionisia, erau oameni cucernici. Numele și l-a primit potrivit cu făgăduința de sus, căci pe când părinții lui se rugau să aibă fii, glas de sus a venit spunându-le să se bucure și să fie cu voie bună (iar numele Eftimie pe elinește înseamnă voie bună).
După moartea tatălui său, a fost dus de maica lui la Evtroiu, marele episcop al Melitinei, și acesta l-a rânduit în ceata clericilor. Având aplecare către învățăturile cele sfinte și întrecând în nevoințe și în săvârșirea faptelor bune pe toți cei deopotrivă cu el, a fost silit să se hirotonisească preot și să primească purtarea de grijă a sfintelor mănăstiri și schituri. Când a ajuns în vârsta de 29 de ani, s-a dus la Ierusalim și s-a sălășluit într-una din peșterile din munte, împreună cu cuviosul Teoctist (prăznuit la 3 septembrie). Aci a izbăvit pe mulți din boli grele. Se zice că și el a hrănit, cu puține pâini mici, patru sute de oameni călători, care veniseră la mănăstirea lui. Și pe multe femei, care nu nășteau le-a făcut roditoare, cu ruga lui, așa cum și el, cu puterea lui Dumnezeu, se născuse din cea care vreme îndelungată fusese stearpă.
Ca și Ilie a deschis porțile cerului și a tămăduit pământul de nerodire. Strălucirea lăuntrică a sufletului acestui cuvios a vădit-o și stâlpul de foc, care se pogora din cer, când cuviosul slujea, și sta lângă el până se sfârșea Sfânta Jertfă, văzut fiind de toți cei din jurul lui. El vedea cu mintea și gândurile celor ce se apropiau de Sfânta Cuminecătură, cunoscând pe cel ce venea cu cugetul curat și pe cel ce era întinat, iar acesta era semnul curăției celei mai desăvârșite. Acest fericit ajungând la nouăzeci și șapte de ani s-a mutat către Domnul, în zilele împăratului Leon cel Mare.
Era cuvios la chip; la fire fără de răutate, alb la față, vioi la trup, dar stăpânit, cărunt la păr și avea barbă lungă până la brâu. Se mai spune despre el că, la moartea unui călugăr care trecea drept om înțelept și înfrânat, dar care în fapt era cu totul altfel, fericitul a văzut un înger trăgându-i sufletul din el cu o suliță, și a auzit și glas care vădea faptele rușinoase cele ascunse ale monahului.
(Sursa: Calendar ortodox)



Recomandări

Simpozionul Național de Studii Canonice „Tradiție și actualitate: Studiul Sfintelor Canoane în Ortodoxia românească în cei 100 de ani de Patriarhat (1925-2025)”

Simpozionul Național de Studii Canonice „Tradiție și actualitate: Studiul Sfintelor Canoane în Ortodoxia românească în cei 100 de ani de Patriarhat (1925-2025)”
Simpozionul Național de Studii Canonice „Tradiție și actualitate: Studiul Sfintelor Canoane în Ortodoxia românească în cei 100 de ani de Patriarhat (1925-2025)”