Astăzi este Sărbătoarea „Sfinții Împărați Constantin și Elena”

Biserica ortodoxă îi prăznuiește an de an, la 21 mai, pe Sfinții Împărați Constantin și Elena, cei întocmai cu Apostolii.
Sfinții împărați, Constantin și mama sa, Elena, erau de neam roman. Tatăl lui Constantin cel Mare, Constantiu Chlorus, la îndemnul lui împăratului Dioclețian, a divorțat de Elena, care nu s-a recăsătorit, ci a trăit cu credință în Dumnezeu, în preajma fiului său, Constantin.
În acei ani, Maxenție, care împărățea în Roma, făcea nenumărate nelegiuiri, chinuindu-i pe creștini și dărâmând sfintele biserici. Constantin n-a fost de acord cu persecuția tiranului Maxenție și a pornit război împotriva lui. Cu toate că avea mai puțini ostași decât Maxenție, și-a pus nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu, Căruia se ruga deseori, cu toate că, la acea vreme nu era botezat. Iar ruga sa a fost ascultată. În amiaza mare, I s-a arătat pe cer o cruce mare, închipuită din stele, sub care era scris: „Cu acest semn vei birui”. Noaptea, în somn, i s-a descoperit Mântuitorul Iisus Hristos, care i-a cerut să pună semnul Sfintei Cruci pe steagurile soldaților. Cu mare credință a poruncit atunci oștenilor să se însemneze cu semnul Sfintei Cruci atât pe steaguri cât și pe haine, pe coifuri și pe arme și au pornit la luptă. Semnul Sfintei Cruci le-a adus biruință. Maxenție a fost înfrânt și înecat în apa Tibrului, de lângă Roma. Constantin a fost primit cu mare bucurie în cetate și încoronat ca împărat al întregului Imperiu roman de Apus, în anul 313.
Libertate tuturor creștinilor
Ca semn de mulțumire către Dumnezeu, împăratul Constantin a semnat un act, după sfatul maicii sale, cunoscut până astăzi sub numele de „Edictul de la Milano”, prin care s-a dat libertate tuturor creștinilor, aceasta fiind dealtfel cea mai importantă realizare a împăratului Constantin cel Mare. În anul 313 creștinismul a fost recunoscut de stat, însă a devenit religie mai târziu, în timpul lui Teodosie cel Mare (379-395).
Însă prin Edictul de la Milano episcopii și preoții au fost scoși din închisori, templele idolești au fost dărâmate iar în locul lor au fost clădite biserici creștine. Au fost aruncate uneltele de tortură, în timp ce cuptoarele în care se ardeau creștinii au fost stinse. Au fost de asemenea slobozite animalele sălbatice care-i ucideau pe creștini în arene. Cei care fuseseră prigoniți pentru dreapta credință îi mulțumeau lui Dumnezeu cu lacrimi în ochi.
Dar suferința creștinilor nu avea să se încheie aici pentru că, în răsărit, domnea un împărat tiran, Liciniu, care, deși că era cumnat cu Constantin, nu voia să-L cunoască pe adevăratul Dumnezeu. Îi tortura pe creștini și amenința să ocupe Roma. Împăratul Constantin a încercat de două ori să-l biruiască în luptă, dar n-a reușit. S-a rugat bunului Dumnezeu, însemnându-se cu semnul Crucii. Toți ostașii, în frunte cu Constantin, au pornit din nou la luptă împotriva lui Liciniu și l-au înfrânt. Însă cel din urmă război l-a purtat împotriva sciților, în apropierea Dunării, pe care i-a biruit tot cu ajutorul Sfintei Cruci.
Împăratul Constantin a hotărât apoi să-și mute capitala în partea de răsărit a imperiului. A ales cetatea Vizantia, zidită grecul Vizas, căreia, după numele său, i-a dat numele Constantinopol. Aici s-a așezat în anul 324, cu mama sa, Elena, iar ca semn de mulțumire lui Dumnezeu, a înălțat în mijlocul cetății un stâlp înalt, ce avea deasupra Sfânta Cruce. În acest timp a primit și botezul, în orașul Nicomidia, de la episcopul Evsevie, poruncind să fie botezați și ostașii săi, laolaltă cu senatorii palatului. A poruncit de asemenea să se înalțe în curtea palatului său o biserică iar sfintele lăcașuri dărâmate de păgâni să fie rezidite, contribuind cu banii de care era nevoie, înzestrându-le cu danii.
Sinod Ecumenic de la Niceea, în anul 325
Pe când Împăratul Constantin se ocupa îndeaproape de zidirea sfintelor așezăminte, Biserica lui Hristos era sfâșiată de învățătura ereticului Arie. Îndemnat de mama sa Elena și de mulți episcopi dreptcredincioși, a hotărât să adune primul Sinod Ecumenic de la Niceea, în anul 325, pentru a hotărî adevărata credință și a condamna pe ereticul Arie și învățătura sa.
S-au adunat 318 Sfinți Părinți din toate marginile Imperiului de Răsărit și de Apus, în frunte cu Împăratul Constantin cel Mare. De la acest prim Sinod Ecumenic de la Niceea sunt nemuritoare minunile și cuvintele pline de învățături dogmatice ale marilor ierarhi și sfinți Nicolae, Spiridon și Atanasie. A fost blestemată învățătura lui Arie iar acesta a fost exclus din comunitate. Tot la acest Sfânt Sinod au fost redactate și primele șapte articole ale Simbolului Credinței precum și mai multe canoane bisericești.
În anul 319, Împărăteasa Elena, dorind să afle lemnul Sfintei Cruci dar și să se închine pe Golgota și la Sfântul Mormânt al Mântuitorului, a plecat la Ierusalim, însoțită de mai mulți ostași. După ce s-a rugat mult lui Dumnezeu, alături de Sfântul Macarie, Episcopul Sfintei Cetăți, a aflat Crucea Domnului. Pe locul Căpățânii a înălțat un sfânt lăcaș care dăinuiește până astăzi.
După ce a luat o parte din lemnul Sfintei Cruci, Împărăteasa Elena s-a întors la Constantinopol, apoi a plecat la Roma, unde, la vârsta de 80 de ani a trecut la cele veșnice.
Împăratul Constantin a domnit 42 de ani apoi, în anul 337 a trecut la Domnul, lăsând Imperiul Roman în stăpânirea celor trei fii ai săi. A fost înmormântat în Biserica Sfinților Apostoli din Constantinopol pe care a ctitorit-o.
(Luminița Ciobanu, www.jurnalul.ro)