A doua zi după sărbătoarea Rusaliilor, creștinii prăznuiesc Sfânta Treime – pe Dumnezeu Cel Unul în ființă, dar întreit în persoane – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Adevărul suprem al întregii existențe, Alfa și Omega, începutul și sfârșitul, Absolutul întregii existențe, Realitatea primă și ultimă la care se raportează existențial totul. Cuvintele exprimă întotdeauna prea puțin din misterul treimic, iar Sfinții Părinți și Scriitori ai Bisericii au spus mereu că pentru oameni este imposibil să exprime deplin, prin cuvânt, inefabilul mister al Sfintei Treimi.
Înțelegerea importanței acestei dogme creștine este capitală pentru orice mărturisitor al credinței creștine.
În Crez mărturisim credința noastră în „Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului….și într-Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu¸Unul născut, care din Tatăl s-a născut, mai înainte de toți vecii, Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Cel de o ființă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut….și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață făcătorul, care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit….”
Un singur Dumnezeu
Învățătura Bisericii ne arată că nu vorbim de 3 divinități, ci de Un singur Dumnezeu, dar în care coexistă 3 Persoane (ipostasuri) care împărtășesc una și aceeași natură divină absolută, în chip neamestecat, neschimbat, neîmpărțit și nedespărțit (conform hotărârii Sinodului IV ecumenic de la Calcedon). Dumnezeu este dincolo și înainte de timp și totuși lucrează înăuntrul timpului, acționând și vorbindu-ne în cadrul istoriei. În istoria creștinismului au existat multe controverse grave cu privire la această învățătură fundamentală a Bisericii. Au fost destule erezii – deraieri de la Adevărul dumnezeiesc, pe care Biserica prin sinodalitatea ei le-a sancționat și corectat în cadrul sinoadelor ecumenice – cele mai importante manifestări ale unității de credință a Bisericii din primul mileniu.
