Astăzi este sărbătoarea Sfântului Nicolae



Astăzi este sărbătoarea Sfântului Nicolae
Astăzi este sărbătoarea Sfântului Nicolae

Sfântul Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni, este unul dintre cei mai iubiți sfinți ai Bisericii noastre. Nenumărate biserici au fost construite spre cinstirea lui și mulți creștini îi poartă numele. Este unul dintre cei mai populari sfinți din lumea creștină.
Sfântul Nicolae s-a născut în Patara din provincia Lichia, din Asia Mică, pe la anul 250 d.Hr., după cum afirmă Sfântul Nicodim Aghioritul, iar după cercetătorii mai noi, în anul 270, din părinți evlavioși și bogați, care l-au crescut „în învățătura și certarea Domnului” (Efeseni 6, 4).
Foarte curând, Domnul i-a chemat la El pe cei doi părinți ai săi, iar el, având totdeauna drept călăuză cuvântul Evangheliei, care zice: „fiți milostivi”, și-a împărțit averea la săraci și și-a închinat în întregime viața urmării Domnului nostru Iisus Hristos. Este cunoscută și vrednică de uimire vestita sa faptă de binefacere prin care a ajutat noaptea și pe ascuns trei surori cu o sumă însemnată de bani, ca nu cumva ele să fie nevoite, din pricina sărăciei, să fie trase spre viața de necinste.
Sfântul Nicolae, mișcat de râvna urmării lui Hristos, a hotărât să călătorească spre a se închina la Locurile Sfinte, unde a trăit și a predicat Mântuitorul. În timpul călătoriei pe mare, au început să sufle vânturi foarte puternice și a izbucnit o furtună cumplită. Călătorii și echipajul își pierduseră speranța și așteptau să se înece. Nicolae, însă, îngenuncheat, se ruga cu stăruință către Domnul și, iată!, minunea s-a întâmplat. Vânturile au încetat și marea îndată s-a liniștit. Însă un marinar care era la catarg a alunecat și a căzut pe punte mort. Toți s-au mâhnit că s-a pierdut viața unui om. Dar, prin rugăciunile puternice ale sfântului, marinarul a înviat ca și cum s-ar fi trezit dintr-un somn adânc.
După pelerinajul la Sfintele Locuri s-a întors la Patara, unde a trăit în cuvioșie și dreptate. Dumnezeu l-a învrednicit să fie hirotonit preot și, după moartea Arhiepiscopului Mirelor Lichiei, să fie ales el Arhiepiscop al acestor locuri. Nutrea o mare dragoste față de cei săraci și neputincioși. A întemeiat în arhiepiscopie un așezământ pentru săraci, o casă de oaspeți, un spital și alte asemenea așezăminte de binefacere.
În momentele grele ale prigoanelor împăratului Dioclețian și-a încurajat creștinii din eparhia sa să rămână fermi în mărturisirea credinței lor, și mai ales pe cei tineri. Pentru aceasta a fost arestat, închis și chinuit. A îndurat însă toate prigoanele și necazurile spre slava lui Dumnezeu. După oprirea prigoanelor de către împăratul Constantin cel Mare, și-a reluat lucrarea pastorală în Mira Lichiei. În anul 325 d.Hr. ia parte la Sinodul I Ecumenic care are loc în Niceea și mustră cu îndrăzneală și curaj ereziile lui Arie. Apără cu tărie Ortodoxia și se dovedește „îndreptător credinței” și învățător al Evangheliei. Spre întărirea lui în această lucrare i S-a arătat Hristos, Care i-a dat o Sfântă Evanghelie, și Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care i-a oferit un omofor.
Sfântul Nicolae este pentru toți creștinii Moș Nicolae, expresia cea mai pură a dăruitorului
După ce s-a întors de la Sinod, și-a continuat lucrarea pastorală până când s-a mutat la viața veșnică, spre anul 330 d.Hr., după Nicodim Aghioritul, 6 decembrie 334, potrivit lucrării „Legenda Aurea” („Legenda Sanctorum”) a lui Jacoppo da Voragine (†1298) sau, după alții, 343. În anul 1087, din pricina tulburărilor provocate de pătrunderea turcilor în Asia Mică, a avut loc mutarea sfintelor lui moaște din Mira Lichiei la Bari, în Italia. În timpul săvârșirii Sfintei Liturghii, atunci când moaștele sale au ajuns la Bari, s-a revărsat atât de mult mir, încât credincioșii îl adunau în vase ca leac de mult preț pentru vindecarea diferitelor boli.
Biserica îl cinstește cu cele mai frumoase cântări. „Îndreptător credinței și chip blândețelor, învățător înfrânării” îl numește imnograful. Deopotrivă Răsăritul și Apusul recunosc locul lui aparte în rândul sfinților. Sfântul Nicolae este marele protector al navigatorilor. La cârmă, la prora fiecărui vas, este așezată icoana lui. Nenumărate sunt vapoarele de prin porturi, de pe insule și de la promotorii care poartă numele lui, nenumărate sunt și făgăduințele navigatorilor făcute în clipe grele, care îl cheamă stăruitor: „Sfinte Nicolae, ajută-mă!” Biserica noastră Ortodoxă cinstește pomenirea Sfântului Nicolae pe data de 6 decembrie, iar mutarea sfintelor lui moaște, pe 9 mai, dar și în fiecare zi de joi se cântă Acatistul Sfântului Nicolae și cântări în cinstea lui, pentru că joia este acea zi a săptămânii consacrată de Biserica noastră celor 12 Apostoli și Sfântului Nicolae.
Sfântul Nicodim Aghioritul descrie în Sinaxaristis-ul său mai multe minuni făcute de „cel între Sfinți Părintele nostru Nicolae, Episcopul Mirelor”, dintre care amintim: Nicolae, cel numit cu numele biruinței [gr. Νικόλαος, cuvânt compus din νίκη, „biruință, victorie” și λαός, „popor”, și înseamnă „biruitorul poporului”, „biruința poporului”. n.tr.], a făptuit multe minuni, după cum dă mărturie și lunga lui viață. A izbăvit și trei oameni de la moarte, fiind ei calomniați pe nedrept. Acești oameni erau închiși într-o închisoare din Constantinopol, și au aflat de hotărârea omorârii lor, urmând ca a doua zi să fie decapitați. Când însă l-au chemat în ajutor pe Sfântul Nicolae – aducându-și ei aminte de el, și știind că în Lichia Sfântul a scăpat pe cei trei oameni care și ei urma să fie omorâți în chip nedrept – îndată Sfântul Nicolae a ascultat cererea lor și s-a arătat în vis împăratului Constantin și eparhului Avlavios. Pe eparh l-a mustrat pentru că pe nedrept i-a pârât pe cei trei nevinovați înaintea împăratului. Iar pe împărat l-a învățat că nu cei trei condamnați de el erau vinovați și i-a spus că numai din invidie au fost pârâți cum că ar fi niște răzvrătiți vrednici de moarte. Așadar, prin această vedenie i-a eliberat Sfântul de la condamnarea la moarte.
Nu doar aceasta, dar și alte multe minuni a săvârșit minunatul Nicolae. Astfel, Nicolae, fiind în viață, își iubea mult turma, pentru aceasta nici după moarte nu a uitat-o bunul ei păstor, ci aproape în fiecare zi și ceas dăruiește celor care cer binefaceri și daruri și eliberează din orice primejdie și orice situație pe cei care îl cheamă cu credință.
Sfântul Nicolae este iubit și așteptat cu nerăbdare de toți oamenii, indiferent de vârstă sau stare socială. Poporul român are mare evlavie față de Sfântul Nicolae. Acest lucru reiese și din statisticile onomastice care indică faptul că peste un milion de persoane poartă numele de Nicolae ori diminutive ale acestuia. De asemenea, întâlnim foarte multe biserici și mănăstiri care au ca hram tot pe Sfântul Nicolae.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel afirma în ajunul cinstirii sfântului din anul mântuirii 2013 că cea mai populară sărbătoare din Postul Crăciunului este cea a Sfântului Nicolae, care este percepută în mod deosebit ca perioadă a bucuriei de-a dărui, ca răspuns al oamenilor la iubirea lui Dumnezeu arătată în Hristos, dar și ca manifestare duhovnicească a omului creat după chipul lui Dumnezeu – Dăruitorul sau Milostivul.
Sfântul Nicolae este pentru toți creștinii Moș Nicolae, expresia cea mai pură a dăruitorului, care aduce copiilor de diferite vârste daruri în noaptea de 5 spre 6 decembrie. Darurile pe care le aduce Moș Nicolae sunt în primul rând spirituale și apoi materiale. Numai așa îi învățăm creștinește pe copiii noștri să fie buni și darnici ca Sfântul Nicolae dacă întâi sădim în inima lor cele spirituale și apoi le oferim cele materiale. Darul cel mai de preț al Sfântului Nicolae este viața sa ca pildă de iubire față de aproapele și urmare a Domnului nostru Iisus Hristos.
(Pr. Ciprian Florin Apetrei, sursa: Ziarul Lumina)



Recomandări

Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul va oficia, miercuri, Taina Sfântului Maslu, la Biserica Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”

Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul va oficia, miercuri, Taina Sfântului Maslu, la Biserica Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”
Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul va oficia, miercuri, Taina Sfântului Maslu, la Biserica Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Rarău a călătorit pentru a doua oară prin Câmpulung Moldovenesc

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Rarău a călătorit pentru a doua oară prin Câmpulung Moldovenesc
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Rarău a călătorit pentru a doua oară prin Câmpulung Moldovenesc

Moaștele Sfântului Ioan Botezătorul de la Catedrala Arhiepiscopală ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din București vor ajunge la Mănăstirea Hagigadar

Moaștele Sfântului Ioan Botezătorul de la Catedrala Arhiepiscopală ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din București vor ajunge la Mănăstirea Hagigadar
Moaștele Sfântului Ioan Botezătorul de la Catedrala Arhiepiscopală ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din București vor ajunge la Mănăstirea Hagigadar

„Sus inima!” – Lansarea volumului părintelui Alexandru Lungu, manifest al iubirii și al slujirii aproapelui

„Sus inima!” – Lansarea volumului părintelui Alexandru Lungu, manifest al iubirii și al slujirii aproapelui
„Sus inima!” – Lansarea volumului părintelui Alexandru Lungu, manifest al iubirii și al slujirii aproapelui