Cronica religioasă

Astăzi este Sărbătoarea Sfântului Ilie



Între numeroasele chipuri sfinte pomenite în cărțile Vechiului Testament, se distinge de departe unul cu totul aparte: Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul. Un om sfânt, un om cu o viață deosebită, un exemplu desăvârșit de dăruire totală lui Dumnezeu. Cărțile Regilor din Vechiul Testament ne redau cu acuratețe elemente pline de învățăminte din viața acestui mare profet al poporului Israel.
Era de origine din Tesba Galaadului, ținut situat în stânga râului Iordan. Tradiția ne spune că era din neamul lui Aaron, deci făcea parte din seminția preoților lui Israel. Se spune că încă de la o vârstă fragedă a fost atras de slujirea lui Dumnezeu, urmând întru totul învățăturile sfinte ale Legii dumnezeiești. Din Cartea sfântă aflăm că Ilie a trăit în vremea regelui Ahab, cel care domnea peste Regatul de Nord al lui Israel, desprins de Regatul Iudeii încă din timpul lui Ieroboam, fiul lui Solomon.
Dezbinarea politică a israeliților avea să lase urme și în viața lor spirituală, pentru că Regatul de Nord avea să adopte în mai multe rânduri credințele idolatre păgâne, sub influența popoarelor vecine. Căsătorit cu Isabela, originară din Regatul Sidonului, deci străină de neamul israelit, regele Ahab avea să încurajeze închinarea la zeități străine, atrăgând poporul său la idolatrie, lucru cu totul urât înaintea lui Dumnezeu.
Mai mult decât atât, nelegiuirea lui Ahab avea să fie și mai mare pentru ca îi persecuta cu cruzime pe cei ce rămâneau statornici întru credința strămoșilor lor. Toți supușii trebuiau să se închine zeilor Baal și Astarte. Poporul lui Dumnezeu se îndepărtase atât de mult de adevărata credință, încât cei care rămăseseră credincioși Domnului, au înțeles că trebuie apărată cu orice preț credința strămoșilor. Ilie era unul dintre aceștia. Cu mult curaj s-a dus înaintea regelui Ahab și i-a spus:
“Viu este Domnul, Dumnezeul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel, în fața căruia stau astăzi! Nu va fi în acești ani nici rouă, nici ploaie, decât prin cuvânt din gura mea !” (III Regi 17, 1)
„Om al lui Dumnezeu”.
La cuvintele Profetului, o secetă groaznică s-a abatut atunci asupra pamântului: totul era secat, pârjolit, ars. Bărbații, femeile, copiii, animalele, toate se chinuiau din lipsa apei și a hranei. Izvoarele secau, plantele se ofileau si nimic nu scăpa urgiei pe care Dumnezeu o îngăduise, din dorința că foametea va face pe poporul lui Israel să se căiască și să se întoarcă la credință. Atât de mult l-a iubit Dumnezeu pe slujitorul Său Ilie, încât a împlinit întocmai ceea ce acesta a cerut ca pedeapsă asupra necredincioșilor.
Îndârjit împotriva apostaților, Ilie s-a retras într-un loc pustiu, aproape de pârâul Kerrith, dincolo de Iordan. Acolo a petrecut multă vreme, în post aspru și rugăciune. Nici când el însuși a ajuns să sufere din pricina secetei năprasnice, nu s-a arătat îngăduitor cu poporul care suferea cumplit de foame și de sete, rămânând statornic în hotărârea că cei necredincioși trebuie să ispășească această pedeapsă grea. După ce pârâul a secat, s-a retras în localitatea Sarepta Sidonului, unde a fost găzduit de o femeie văduvă care l-a omenit pe profet, chiar dacă ea și fiul său sufereau din pricina lipsurilor.
Când fiul văduvei a murit, Ilie și-a arătat puterea cu care Dumnezeu îl dăruise și l-a înviat pe copil, miracol care i-a atras și mai mult renumele de „om al lui Dumnezeu”.
Adevărata consacrare a lui Ilie ca profet al lui Dumnezeu avea să se arate în momentul confruntării sale cu regele Ahab și cu preoții idolatrii pe care acesta îi proteja. Însuși Domnul l-a trimis înaintea regelui, pentru a se vădi înaintea oamenilor puterea adevăratului Dumnezeu și pentru a se ridica pedeapsa cea grea care era asupra poporului care trebuia să se întoarcă la adevărata credință. Ilie i-a cerut regelui să adune poporul pe muntele Carmel unde el singur avea să înfrunte pe cei 450 de preoți ai zeului Baal și pe cei 400 de preoți ai zeiței Astarte.
Proba adevăratei credințe avea să fie covârșitoare pentru toți cei prezenți. Ilie s-a adresat întregului popor spunând tuturor: “Până când veți șchiopăta de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, urmați Lui! Dacă este Baal, atunci urmați aceluia! “(III Regi 18,21).
Profetul Ilie
Dar poporul nu a răspuns nimic. Ilie a cerut ca doi tauri să fie pregătiți pentru sacrificiu și să fie așezați pe două ruguri, dar fără să se aprindă focul jertfei. Mai întâi i-a lăsat pe falșii profeți păgâni să aducă primii sacrificiul și să-l invoce pe zeul Baal ca să trimită foc din cer și să mistuie jertfa. Aceștia au strigat în zadar, din zori până seara, dar nu s-a întâmplat nimic.
Ilie râdea de ei, încurajându-i să strige mai tare, ca nu cumva zeul lor să fi adormit sau să nu fie ocupat cu alte treburi. La venirea serii, Profetul Ilie a înălțat un altar cu 12 pietre, după numărul celor 12 seminții ale poporului Israel, apoi a săpat un șanț larg în jurul altarului. Deasupra jertfelnicului a pus taurul sacrificat, apoi a poruncit să fie turnată, în trei rânduri, apă multă peste jertfă astfel încât să se umple șanțul.
După ce s-au împlinit toate acestea, ridicând ochii spre cer, cu strigăt puternic L-a invocat pe Dumnezeul lui Avraam, lui Isaac și al lui Iacov: „Auzi-mă, Doamne, auzi-mă acum cu foc, ca să cunoască astăzi poporul acesta că TU ești singurul Dumnezeu al lui Israel și că eu sunt slujitorul Tău” (III Regi 18,36). Îndată se coborî cu vuiet mare foc din cer, mistuind jertfa, lemnul și apa din șanț. Tot poporul căzu atunci cu fața la pământ strigând: „Domnul este singurul Dumnezeu!!” (18,39). Din porunca lui Ilie, falșii profeți au fost prinși și omorâți, ca unii ce aduseseră rătăcirea în mijlocul poporului.
Apoi i-a vestit lui Ahab că seceta avea să înceteze în curând. S-a urcat în vârful muntelui Carmel și, plecându-și capul până la pamânt, a început să se roage. De șapte ori și-a trimis ucenicul său ca să privească orizontul, înspre mare. A șaptea oară un norișor își făcu apariția, cerul se întunecă și ploaie mare căzu din belșug, aducând pe pământul pârjolit de secetă, binecuvântarea cerească.
Când regina Isabela a aflat de masacrul profeților săi, s-a mâniat cumplit, jurându-se să se răzbune pe profet. Ilie a fugit din calea reginei, ascunzându-se în pustiu, unde a petrecut tot în post și rugăciune. Regele Ahab a continuat însă cu faptele sale lipsite de credință, chiar și după minunea de pe Carmel. Până la sfârșitul vieții sale a săvârșit nelegiuiri, murind cu multă ocară pe buzele poporului pe care îl asuprise.
După mulți ani de profeții, împlinind misiunea pe care i-o încredințase Dumnezeu, Ilie a părăsit această lume într-un mod cu totul minunat. Până și sfârșitul vieții sale pământești a fost unul neobișnuit, căci Scriptura ne spune că Dumnezeu l-a luat la Sine pe slujitorul Său cu tot cu trup. La malul râului Iordan, însoțit de ucenicul său Elisei, Ilie s-a înălțat la cer într-un car de foc. Astfel, înălțat întru înălțimi cu trupul, Profetul Ilie a prefigurat Înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos.
Reprezentant de seamă al ordinului profeților lui Israel, ajuns prin râvna sa pe culmea cea mai de sus a virtuții, proorocul Ilie a fost și după înălțarea sa un martor demn de a vedea slava lui Dumnezeu Cel întrupat, alături de Moise și de cei trei Apostoli în ziua Schimbării la față a Domnului Iisus (Matei 17, 1-13)
Mai mult, Mântuitorul a arătat că profetul Ilie împreună cu profetul Enoh vor fi cei care vor vesti pe pământ cea de-a doua venire a Domnului, la sfârșitul veacurilor (Apocalipsa, cap.11).
În tradiția populară
În tradiția populară românească, Sfântul Ilie este considerat stăpânul norilor și al trăsnetelor, iar sărbătoarea lui marchează miezul verii pastorale, când ciobanii separau oile de berbeci, însoțind acest lucru cu multe obiceiuri și tradiții. Oamenii din popor au crezut mereu că Sfântul Ilie este cel care umblă cu carul de foc prin ceruri atunci când tună și fulgeră și că el este cel care pedepsește cu furtuni și grindină necredința oamenilor.
Prin această proiecție folclorică se subliniază întransigența morală a profetului și în viața cerească. Sfântul Ilie Tesviteanul rămâne în conștiința creștinilor ca un model de viață religioasă și morală și ca un martor al slavei divine înaintea oamenilor.

(www.oradereligie.wordpress.com)



Recomandări

Binecuvântare arhierească la Biserica „Acoperământului Maicii Domnului” din cadrul Așezământului de copii din Rădăuți

Binecuvântare arhierească la Biserica „Acoperământului Maicii Domnului” din cadrul Așezământului de copii din Rădăuți
Binecuvântare arhierească la Biserica „Acoperământului Maicii Domnului” din cadrul Așezământului de copii din Rădăuți

Lumină din carte, lumină din suflet – Ziua Educației la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Lumină din carte, lumină din suflet – Ziua Educației la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni
Lumină din carte, lumină din suflet – Ziua Educației la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni