Sfântul Gheorghe a trăit pe vremea împăratului roman Dioclețian, împărat păgân, care a prigonit pe creștini. Originar din Capadocia, Sfântul Gheorghe erau fiu de părinți creștini vestiți, din tinerețe învățând buna credință. A plecat în Palestina.
Anul 303: Decretul de prigonire a creștinilor (împăratul Dioclețian, la îndemnul ginerelui său Galeriu). Gheorghe se prezintă în fața împăratului și îi spune că este creștin. Împărăteasa Alexandra a trecut la creștinism, fiind condamnată la moarte, prin tăierea capului, împreună cu Gheorghe.
Tradiții populare românești de Sfântul Gheorghe
În satele bucovinene gospodarii așează pe stâlpii porților crengi înverzite înfipte pe bucăți de brazde. Fetele se uitau în noaptea de ajun într-un vas cu apă pentru a-și vedea în reflexe ursitul. În această zi nu este bine să dai ceva din casă, pentru că vei da tot anul.
Cea mai interesantă practică, în această zi, era aceea a focului viu ce trebuia întreținut tot timpul anului.
În calendarul popular românesc, ziua de 23 aprilie este dedicată Sfântului Gheorghe. Perceput inițial ca o divinitate a primăverii și a vegetației, el a fost asimilat ulterior cu sfântul din calendarul creștin, devenind patronul sacru al celor ce lucrează pământul (Georgius înseamnă cel ce lucrează pământul). Tradiția spune că Dumnezeu i-a încredințat Sfântului Gheorghe cheile vremii cu care el deschide sezonul cald. Vremea caldă va fi închisă apoi la 26 octombrie de Sf. Dumitru. Datinile românești păstrează amintirea acestor vechi semnificații mitice. În satele bucovinene gospodarii așează pe stâlpii porților, crengi înverzite înfipte pe bucăți de brazde. Acestea exprimă simbolic ideea că în ziua de Sf. Gheorghe descuie Dumnezeu pământul, semn al manifestărilor tuturor energiilor revitalizante ale primăverii.
Ritualuri
Timpul magic al acestei zile este folosit pentru îndeplinirea diverselor ritualuri cu caracter premonitor. În Bucovina, tradiția spune că fetele se uitau în noaptea de ajun într-un vas cu apă pentru a-și vedea în reflexe ursitul. Până la răsăritul soarelui, plecau să culeagă rouă de pe câmp, pe care o păstrau peste an pentru a trata diverse boli. Tot atunci se practică și curățitul de farmece. Se duceau la un izvor sau la o apă curgătoare în care aruncau pâine și sare. Apoi se spălau pe față și pe brațe, scuturând mâinile ca și cum ar arunca de la ele ceva rău sau necurat. Urma apoi rourarea, sau stropirea cu apă. Se făcea cu crengi de mesteacăn sau stejar, pentru ca oamenii să fie sănătoși peste an. Credința în apa vindecătoare a apei în ziua de Sf. Gheorghe era foarte răspândită, ca în preajma oricărei mari sărbători se credea de asemenea că duhurile se reactivează. Pentru a se preveni invazia lor se cânta toată noaptea din buciume și fluiere. De asemenea, pentru a se feri de farmece, oamenii se cântăreau în acea zi. În plus, nu era bine să dai ceva din casă, deschizând astfel posibilitatea să dai apoi tot anul. Dar cea mai interesantă practică era aceea a focului viu. Acesta se făcea într-un loc ferit de pădure. Doi veri primari frecau două lemne uscate, până când se înfierbântau și începeau să ardă. Acest foc magic se păstra să nu se stingă tot anul. El avea o mare putere vindecătoare dacă se făcea lângă doi brazi gemeni. Apa fiartă la focul viu, tămăduia apoi tot felul de boli ale oamenilor și animalelor. Mai ales bolile de piele de origine magică se vindecau cu focul viu.
Iconografia creștină îl reprezintă călare pe cal, omorând cu lancea un dragon
În calendarul creștin, 23 aprilie este dedicată marelui mucenic și cavaler al creștinismului, Sf. Gheorghe de Capadocia. Martirizat de împăratul Dioclețian în 303 D.C., el este venerat atât de creștinismul occidental, cât și de cel oriental. Iconografia creștină îl reprezintă călare pe cal, omorând cu lancea un dragon. În Bizanț el era patronul armatei iar mai târziu a devenit patronul Angliei. Tot sub patronajul Sfântului Gheorghe s-a aflat și celebrul Ordin al Jartierei, instituit în 1394 de Eduard al III-lea.
(www.traditii.ro)
