Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare are un brâu, cu care este încinsă de-a lungul anului. Pe acest brâu se găsesc douăsprezece mărgăritare preascumpe și preasfinte, adică cele douăsprezece praznice împărătești.
De aceea, la aceste dumnezeiești praznice, predicile sunt mai grele și mai dogmatice, pentru că în aceste praznice este arătată toată taina iconomiei în trup a lui Iisus Hristos și toată mântuirea neamului omenesc.
Astăzi, 6 august, creștinii ortodocși serbează „Schimbarea la Față” a Domnului, Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Acest mare eveniment din viața Mântuitorului nostru, această mare sărbătoare și prealuminat praznic s-a petrecut în anul treizeci și trei al vieții Domnului nostru Iisus Hristos și în ultimul an al propovăduirii Sale.
Mântuitorul era pe atunci în partea Cezareei lui Filip, unde marele Apostol Petru L-a mărturisit ca fiind Fiul lui Dumnezeu cel adevărat. El i-a întrebat pe apostoli: Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului? Iar apostolii ziceau: Doamne, unii zic că Tu ești Ilie, alții zic că ești Ieremia sau alții, că Tu ești unul din prooroci (Matei 16, 13-14).
Iar Mântuitorul, vrând să scoată din mintea lor această mare greșeală, că El ar fi unul din prooroci, care s-ar fi reîntrupat, (ca să scoată din mintea lor și a tuturor popoarelor creștine de mai târziu), a binevoit să-i ia pe cei trei apostoli, pe Petru, pe Ioan și pe Iacov, fratele său, și să-i suie pe vârful Muntelui Tabor.
Acolo, cei trei apostoli, fiind obosiți de călătoria muntelui – că muntele este mare, lung și înalt -, când au ajuns cu Mântuitorul sus, de mare oboseală, au stat jos și s-au odihnit până au adormit. Apoi, trezindu-se ei, prin iconomia lui Dumnezeu, Mântuitorul S-a schimbat la față înaintea lor. Hainele Lui s-au făcut ca lumina, fața Lui strălucea mai mult decât soarele, iar ei, văzând aceasta, s-au spăimântat foarte și au văzut că stătea în văzduh și vorbea cu doi mari prooroci, cu Moise și cu Ilie.
„Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care bine am voit. Pe Acesta să-L ascultați”
Moise era icoana și închipuirea Mântuitorului, care a condus poporul lui Israel prin pustie până la primirea legii, mai înainte de venirea lui Hristos; și Ilie, cel mai slăvit dintre prooroci, care va veni și la a doua venire să predice Evanghelia trei ani și jumătate pe pământ, împreună cu Enoh și Ioan, pe vremea lui Antihrist, ca să întoarcă poporul evreiesc la dreapta credință.
Stând ei așa și privind la Mântuitorul, auzeau cum vorbea Mântuitorul cu Ilie și cu Moise în limba aramaică, limba lui Adam, pentru intrarea care avea s-o facă El în Ierusalim și pentru preaslăvita Lui patimă, pentru răstignire, pentru moarte și înviere.
Apostolii auzeau, dar erau îmbătați de lumină, de frică și de cutremur, ca un nor deodată a cuprins vârful Taborului. Dar norul acesta nu era întunecat, ci luminos ca soarele și se întindea de la cer până la pământ și un glas din nor, de sus, s-a auzit: Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care bine am voit. Pe Acesta să-L ascultați! ( Matei 17, 5 ).
Dar, stand ei, deodată au dispărut cei doi prooroci. Ilie s-a dus în țara sa și Moise s-a ridicat la cer, iar ei au rămas uimiți, înțelegând că Hristos nu-i Ilie, ci este Dumnezeul lui Ilie; Hristos nu-i Ieremia, ci este Cel Care l-a sfințit pe Ieremia în pântecele maicii lui, și iarăși că Hristos nu este Moise, ci este Cel care a dat lege lui Moise, pentru că Dumnezeu anume a voit să se arate acești doi prooroci, că El este Dumnezeul proorocilor și nu unul din prooroci.
O, minunile Tale, Doamne ! Ce era pe Tabor acum? Taborul luase forma Bisericii. Acolo se vedeau cele doua Testamente: Testamentul Vechi era reprezentat prin Ilie și prin Moise, Iar Testamentul Nou, prin cei trei apostoli: Ioan Evanghelistul, Iacov și Petru.
” Acolo – zice dumnezeiescul părinte Efrem Sirul – au văzut apostolii pe prooroci și proorocii pe apostoli. A văzut iconomul Tatălui, adică Moise, pe epitropul lui Dumnezeu, pe marele Apostol Petru, căruia i s-au dat cheile împărăției cerurilor. Acolo feciorelnicul Legii Vechi, Ilie, a văzut pe feciorelnicul Legii Noi, pe Ioan Evanghelistul, și s-a făcut Muntele Taborului în chipul Bisericii”.
Acolo se aude și glasul Tatălui, după ce pleacă cei doi prooroci, Care zice: Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit; pe Acesta să-L ascultați!
Petru Apostolul, care iubea mult pe Mântuitorul, ca și Ioan Evanghelistul, neștiind ce vorbește – cum spune Evanghelia -, ar fi vrut ca bucuria, lumina și dulceața aceea pe care o văzuse acolo, să rămână cu el totdeauna. De aceea, când a văzut pe Tabor pe cei doi prooroci, îi spune Mântuitorului: Doamne, bine este să stăm noi aici ! Să facem aici trei colibe ! Ție una, lui Moise una și una lui Ilie! (Matei 17, 4). Dar uitase că-i trebuie și lui coliba și lui Ioan Evanghelistul și lui Iacov! Dragostea lui era să-i umbrească pe cei trei pe care-i văzuse.
