Astăzi este Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului

– „Nașterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea;
că din tine a răsărit Soarele dreptății, Hristos Dumnezeul nostru…” (Troparul praznicului)
Gândindu-mă la cinstea și slava cea mare cu care Preabunul și Preînduratul Dumnezeu a împodobit în cer pe Maica Domnului, gândindu-mă la slavoslovia cea veșnică cu care o laudă pe dânsa puterile cerești, apoi, cugetând și la slujbele și rugăciunile care i se aduc ei de către toți fiii Bisericii lui Hristos aici pe pământ, precum și la cuvintele de laudă pe care le-au alcătuit în cinstea ei sfinții și aleșii lui Dumnezeu, silința gândului mă îndeamnă, ca astăzi, la luminatul praznic al Nașterii Maicii Domnului, să adaug și eu nepriceputul, o mică picătură lângă noianul cel mare al laudelor ei. Și iată ce am a zice:
Iubiții mei frați în Hristos, v-ați gândit vreodată pentru care pricină Sfinții și dumnezeieștii Părinți, care au alcătuit sinaxarul, au rânduit ca praznicele împărătești, care împodobesc crugul anului, să înceapă cu Nașterea Maicii Domnului și să se sfârșească cu Adormirea ei? După cum se știe, în prima lună a anului nou bisericesc, în a opta zi a lunii septembrie, prăznuim Nașterea Maicii Domnului, iar în luna ultimă a anului bisericesc, la 15 august, prăznuim Adormirea ei. Pricina cea tainică, pentru care anul bisericesc începe și se sfârșește cu praznicele Maicii Domnului, este aceasta că prin mijlocirea Maicii Domnului, Preamilostivul Dumnezeu a binevoit a începe și a termina planul mântuirii neamului omenesc din robia diavolului și din munca iadului.
Să știți, frații mei, că acest plan al lui Dumnezeu de a mântui lumea prin mijlocirea Maicii Domnului, l-a arătat Dumnezeu în chip tainic și umbros chiar de la începutul lumii, când a zis Evei că sămânța ei va zdrobi capul șarpelui (Facere 3, 15). Căci despre Hristos se zice: sămânța femeii, ca Unul ce nu S-a născut din sămânță de bărbat. Încă de la începutul lumii, Preabunul Dumnezeu a arătat în chip tainic prin Eva cea veche, pe cea nouă, duhovnicească, adică pe Maica Domnului ce avea să nască, la plinirea vremii, pe noul Adam, Hristos, Care, prin întruparea Lui, a zdrobit capul șarpelui și al morții și al păcatului, căci precum în Adam toți mor, așa și în Hristos toți vor învia (I Corinteni 15, 22).
Dar să știți, fraților, că în planul mântuirii neamului omenesc, Maica Domnului a mai fost închipuită de porumbița lui Noe. Căci precum aceea a adus lui Noe vestea cea bună a încetării potopului, așa și Maica Domnului – porumbița cea aleasă de Dumnezeu și de Duhul Sfânt -, prin nașterea lui Hristos, a adus în lume vestea cea mare a răscumpărării din robia păcatului. Iarăși, pe Maica Domnului a închipuit-o scara lui Iacov, pe care se suiau și se coborau îngerii lui Dumnezeu (Facere 28, 12), căci Maica Domnului a fost scara pe care S-a pogorât Dumnezeu până la noi și prin care firea noastră s-a suit până la dreapta lui Dumnezeu (Canonul Acatistului Maicii Domnului).
Pe Maica Domnului a mai închipuit-o rugul cel aprins, care ardea și nu se mistuia de flacăra focului dumnezeirii (Ieșire 3, 2), căci ea a fost rugul cel duhovnicesc care a primit în sine focul dumnezeirii și nu s-a ars de el (Sfântul Ioan Damaschin, Bogorodișna gl. 1, Mănăstirea Neamț, 1816). Maica Domnului a fost închipuită și prin toiagul lui Aaron care a odrăslit (Numerii 17, 8), căci și ea a răsărit din părinți sterpi și neroditori și întru feciorie petrecând, de la Duhul Sfânt a zămislit și a născut pe Hristos (Luca 1, 35). Pe Maica Domnului a închipuit-o sfeșnicul cel cu șapte lumini (Ieșire 37, 17-24) fiindcă ea a strălucit în lume cu toate cele șapte daruri ale Duhului Sfânt. Maica Domnului a mai fost închipuită prin cădelnița cea cu totul de aur (Ieșire 37, 16; 40, 26-27), fiindcă ea a purtat în sine focul dumnezeirii.
Maica Domnului a fost închipuită prin cortul sicriului și prin tablele Legii Vechi (Ieșire 40, 20-22), căci ea este cortul cel sfînt și sicriu însuflețit și tablă a Legii Darului (Canon de panihidă, pesna a 8-a). Maica Domnului a fost închipuită și prin ușa cea încuiată, pe care a văzut-o Proorocul Iezechiel, căci prin ea a trecut singur Dumnezeu și încuiată a lăsat-o, nestricând cheile fecioriei ei (Iezechiel 44, 2). Maica Domnului este împărăteasa cea preasfântă, preafrumoasă și preaîmpodobită, pe care fericitul ei strămoș, David proorocul și împăratul a văzut-o prin Duhul Sfânt, stând de-a dreapta scaunului dumnezeirii, fiindcă Cel ce stăpânește fulgerele cerului în ea s-a oprit și a locuit (Psalm 44, 11). Maica Domnului a mai fost închipuită prin norul cel ușor, prin care S-a pogorât la noi Dumnezeu.
Maica Domnului este muntele cel sfânt, întru care a binevoit Dumnezeu (Isaia 2, 2).
Maica Domnului este norul cel în chipul porfirii, cu raze de aur, întru care s-a ascuns soarele cel înțelegător, Hristos Dumnezeul nostru.
Maica Domnului a fost închipuită și prin chivotul Legii Vechi înaintea căruia a săltat de bucurie David proorocul și împăratul (II Regi 6, 2-5). (Părintele Cleopa)