– „Bucură-te, palatul cel cu totul fără de prihană al Împăratului tuturor! Bucură-te, sălășluirea lui Dumnezeu, Cuvîntului, căreia, și ție, fiicei părintelui, Maicii Fiului, miresei Sfîntului Duh, împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh de la noi cei din țărînă, să fie cinste și slavă în veci”
Fecioara Născătoare de Dumnezeu s-a născut din neamul arhieresc, cel ce aducea lui Dumnezeu jertfe binemirositoare. Tatăl ei, sfîntul și dreptul Ioachim, era fiul lui Varpafir cel ce-și trăgea obîrșia sa din Natan, fiul lui David, iar mama ei, sfînta și dreapta Ana, era fiica lui Natan preotul din neamul lui Aaron. Și era Preacurata Fecioara după tată din neam împărătesc, iar după mamă din neam arhieresc.
Tot lucrul pămîntesc nu este vrednic de cinstea ei, pentru că Preasfînta Fecioară s-a născut din curăția părinților, care este mai presus decît tot neamul bun. Acest lucru îl mărturisește Sfîntul Ioan Damaschin, vorbind așa către sfinții și drepții dumnezeiești părinți: „O, fericită însoțire, Ioachime și Ano! din rodul pîntecelui vostru cu adevărat fără de prihană v-ați cunoscut!” După cuvîntul Domnului: (r)Din rodurile lor îi veți cunoaște pe dînșii. Ați rînduit viața voastră precum a fost plăcut lui Dumnezeu. Pentru că viețuind în curăție și cuvioșie ați răsărit vistieria fecioriei, pe Fecioara aceea ce a fost mai înainte de naștere fecioară, cu mintea, cu sufletul și după naștere fecioară și totdeauna fecioară, cu mintea, cu sufletul și trupul de-a pururea feciorind.
Deci, se cădea ca fecioria cea născută pe sine din curăție să se aducă trupește pe sine însăși luminii celei uneia născute. O, doime a cinstitelor turturele cuvîntătoare, Ioachime și Ano! Voi, păzind fireasca lege cu curăție, v-ați învrednicit celor mai presus de fire daruri dumnezeiești, pentru că pe Fecioara, dumnezeiasca Maică, voi viețuind cu dreaptă credință și cu cuvioșie, în omenească fire ați născut, ați odrăslit pe cea mai înaltă decît îngerii, pe fiica aceea ce și pe îngeri acum stăpînește. O, prea frumoasă și prea dulce fiică! O, crinule, cel ce ai crescut în mijlocul spinilor, fiind din rădăcină împărătească cea de bun neam! Prin tine împărăția cu preoția s-au îmbogățit!”
Cu aceste cuvinte, Sfîntul Ioan Damaschin arată din ce fel de părinți
s-a născut dumnezeiasca Maică, din cît de scumpe materii s-a pregătit palatul Împăratului ceresc. În ce fel de loc s-a dospit acest aluat însuflețit? Cu adevărat în cel preaînalt, pentru că Biserica dă o mărturie ca aceasta despre dînsa: „Cu adevărat ești Fecioară curată mai presus decît toate”. Însă nu cu înălțimea locu-lui, ci cu a bunătăților și cu a darurilor dumnezeiești, pentru că locul unde s-a născut prea Binecuvîntata Fecioară era o cetate mică în pămîntul Galileei, care se numește Nazaret (Despre casa lui Ioachim și Anei, după multă cercetare, n-am putut să aflăm, lămurit, unde a fost. Am găsit scris în unele locuri că a fost în Ierusalim, iar în aceste cărți scrie că în Nazaret, și nedumerirea a rămas tot nedumerire), sub Capernaum, cetatea cea mare, aflîndu-se neslăvită și necinstită și locuitorii ei defăimați. Mai apoi și pentru Hristos s-a zis: „Din Nazaret oare poate să iasă ceva bun?” Iar Domnul, „Cel ce petrece întru cele înalte și spre cei smeriți privește”, a binevoit să se nască Preacurata Maica Sa, nu în Capernaumul cel ce prin mîndrie pînă la cer se înălțase, ci în smeritul Nazaret, arătînd că tot ce este între oameni înalt este urîciune înaintea lui Dumnezeu, iar ceea ce este trecut de dînșii cu vederea și defăimat, aceea la Dînsul este înalt și cinstit. La aceasta se mai poate adăuga că din singur numele de Nazaret să se arate înălțimea bunătăților Preacuratei Fecioare. Precum prin nașterea Sa în Betleem, care se tîlcuiește „casa pîinei”, a închipuit cu taină că El este pîinea cea coborîtă din cer spre însuflețirea și întărirea lumii, așa și în nașterea Preacuratei Maicii Sale în Nazaret, arată cele înalte pentru că Nazaretul se tîlcuiește „înflorit, sfințit și deosebit de cele pămîntești, încununat și păzit”. Întru a ei milostivire toți cei scîrbiți, năpăstuiți, flămînzi, înviforați și bolnavi află loc de ajuns, pentru că nu știe să fie nemilostivă cea al cărei pîntece ne-a născut nouă pe prea Bunul Dumnezeu. Mulți străjeri înarmați păzesc palatele împăraților pămîntești și nu dau voie tuturor ce voiesc să intre într-însele, ci îi opresc și îi întreabă de unde și la ce vin. Iar palatul lui Hristos cel însuflețit, deși este înconjurat de heruvimi și de serafimi și de nenumărate cete ale îngerilor și ale tuturor sfinților, la ușa milostivirii îndurărilor ei nimenea nu oprește pe cela ce va să intre. Nu-i opresc străjerii, nu-i gonesc ostașii, nici la ce vin nu-i întreabă, ci fără de apărare intră cu rugăciunea, și primește dar spre cererea cea de folos.
Drept aceea să alergăm la milostivirea celei ce s-a născut din pîntece neroditor, dîndu-i ei o închinăciune ca aceasta: „Bucură-te, palatul cel cu totul fără de prihană al Împăratului tuturor! Bucură-te, sălășluirea lui Dumnezeu, Cuvîntului, căreia, și ție, fiicei părintelui, Maicii Fiului, miresei Sfîntului Duh, împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh de la noi cei din țărînă, să fie cinste și slavă în veci”.
