Astăzi este Sărbătoarea Înălțarea Sfintei Cruci

Înălțarea Sfintei Cruci este cea mai veche sărbătoare ortodoxă închinată Sfintei Cruci, fiind trecută în rândul praznicilor împărătești. Ea se prăznuiește în fiecare an la 14 septembrie.
Această sărbătoare amintește de două evenimente din istoria lemnului Sfintei Cruci și anume:
1. Descoperirea între anii 326-335, la stăruința Sfintei Elena, mama împăratului Constantin cel Mare a Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul Hristos. La 14 septembrie 335 a avut loc sfințirea monumentalei biserici a Sfântului Mormânt, zidită de Constantin cel Mare și tot în această zi Patriarhul Macarie al Ierusalimului, a înălțat crucea în fața mulțimilor de credincioși, care s-au perindat prin fața ei, atingând-o și cinstind-o cu toată sfințenia.
Arătarea Sfintei Cruci se făcea, după aceea de două ori pe an și anume: la 14 septembrie și în Vinerea Patimilor.
2. Al doilea eveniment pe care ni-L amintește praznicul Înălțării este aducerea Sfintei Cruci, luată de către regele Chosroes, al Perșilor, la 614 și așezarea din nou în biserica Sfântului Mormânt, de către împăratul Heraclius, la 629. În 14 septembrie, patriarhul Zaharia al Ierusalimului a înălțat-o din nou, spre vedere și cinstire, în fața credincioșilor.
Acest praznic al Sfintei Cruci ne oferă și nouă un bun prilej de a putea vedea, constata marele rol pe care-l are Crucea în viața noastră, a lumii.
Crucea, instrument de tortură și semn de ocară, datorită răufăcătorilor care erau răstigniți pe ea, se sfințește prin sângele Mântuitorului Hristos, vărsat pe ea pentru mântuirea noastră, devenind nu numai un semn al biruinței ci o forță purtătoare de viață adevărată, pavază creștinilor.
Crucea este specificul și postamentul credinței noastre ortodoxe. Fără cruce nu este nici creștinism, nici Biserică și nici mântuire. Crucea și Iisus. Prin El s-a distrus moartea, s-a dezlegat pactul strămoșesc, s-a prădat iadul, s-a dăruit învierea ni s-a dat puterea să nu ne temem nici chiar de moarte, s-a săvârșit întoarcerea la fericirea primară, s-au deschis porțile raiului, s-a așezat firea noastră în dreapta lui Dumnezeu, ne-am făcut fii și moștenitori ai lui Dumnezeu (Mat. 5,45; Rom 8, 17; II Cor. 7, 3).
Și dacă ne-a răscumpărat prin cele ce a pătimit suferind răstignirea, însuși obiectul de pedeapsă, crucea, a devenit altar sfânt și semn al închinării noastre. Pentru noi Iisus s-a jertfit pe Sine, jertfind trupul Său, puterea Sa, frumusețea, demnitatea și însăși Viața Sa picătură cu picătură, până și sfințenia Sa, îngăduind să fie batjocorit cu rușinea cea mai grozavă, cu moartea pe cruce între tâlhari, așa cum spune Sfânta Evanghelie: „Cu cei fără de lege s-a socotit” (Marcu 15, 28; Isaia 2, 22).
Evlavia creștină cinstește neîncetat acest semn al izbăvirii noastre. De la anul al 33-lea al erei creștine, de când s-a petrecut acest mare eveniment din istoria mântuirii noastre, până azi și până la sfârșitul veacurilor, credincioșii de pretutindeni s-au închinat și se vor închina lui Iisus Hristos.
Lui închină gândurile, rugăciunile și cererile lor, făcându-și semnul Sfintei Cruci, cerându-I ajutorul, sprijinul și mântuirea. „Crucea lui Hristos” a devenit de la început și până la sfârșit iubirea lui Dumnezeu fără margini, prin care se înfăptuiește începutul unei noi legături de viață între Dumnezeu și om. Fapt care face pe Sfânta Apostol Pavel să spună: În adevăr „cuvântul cruce pentru cei ce pier e nebunie, iar pentru noi cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (I Cor. 1, 18).
Cuvântul cruce are trei înțelesuri:
1. Înțeles duhovnicesc, spiritual; înțelegem prin Cruce patimile și moartea Mântuitorului Hristos. În acest sens Crucea este deci, puterea biruitoare, pentru că Hristos a biruit moartea desființând-o prin moarte, eliberând astfel viața de moarte.
Pentru înțelegerea acestei însușiri a Crucii, Biserica ne oferă comparația dintre lemnul Crucii și lemnul (pomul) din paradis, prin care omenirea a căzut. Pomul din paradis, prin fructele sale, l-a ademenit pe Adam, devenind pierzătorul lui. Natura biruiește spiritul care cade din afirmarea puterii sau a libertății lui.
Lemnul Crucii devine izbăvitor, pentru că Hristos primește jertfa Sa pe el. Aici se restabilește puterea pierdută a spiritului în fața naturii ademenitoare. Biruința aceasta nu se face fără efort, suferință și jertfă. Dar și fructul Crucii este contrar celui al pomului din paradis, el fiind puterea de înfrânare și de răbdare.
Cine gustă din fructul crucii va învinge orice ispită, amăgire pe care i-o poate oferi natura, lumea prin fructele ei. Înfrânarea și răbdarea ne vor feri de robia pornirilor trupești. Iată puterea, ajutorul și pavăza oferită creștinismului de puterea crucii.
2. Al doilea înțeles al cuvântului cruce este cel material, adică acela de cruce făcută din lemn sau alte materiale.
Creștinii sunt departe de a vedea în Sfânta cruce numai materialul din care este făcută; cu toate că și acest semn al crucii primește putere și se sfințește prin puterea crucii (jertfa lui Hristos).
3. Al treilea înțeles al cuvântului cruce este acela, că fiecare din noi avem o cruce care reprezintă viața noastră cu bucuriile și suferințele ei.
Trebuie să simțim și să trăim cum ea reîmprospătează sufletul nostru cu Stăpânul vieții noastre și cu el deodată datoria noastră de a purta și noi fiecare crucea sa, crucea suferințelor sale.
Și câți dintre noi nu purtăm crucea lipsurilor, a suferințelor, a calomniei și a neputințelor de tot felul, crucea nemulțumirii de noi înșine.
Ce grea este crucea când o porți fără nădejde, fără Hristos! Alături de Iisus, crucea, oricât de grea ți s-ar părea, e suportată mai ușor. Semnul Sfânta Cruci a intrat profund, zi de zi, în viața credincioșilor, marcându-le existența spirituală.
Ea este pecetea sub a cărui pavăză creștinul intră de la „nașterea sa în Hristos”, prin Botez și se menține până la trecerea în lumea cealaltă, pecetluindu-i-se mormântul.
Când pruncul este adus la botez, preotul îl întâmpină la intrare în biserică, însemnându-l cu semnul Crucii, la frunte, gură și piept, pentru ca puterea acestui semn sfânt să pecetluiască aceste mădulare, alungând puterea celui rău.
Împărtășirea pruncului, în cadrul botezului cu harurile dumnezeiești, înnoitoare prin ungerea lui cu Sfânta Mir, se face tot sub semnul Crucii, arătându-se prin aceasta apartenența celui botezat și miruit la trupul mistic al lui Hristos, Sfânta Biserică.
Dezlegarea păcatelor la mărturisire se face prin punerea mâinilor pe capul penitentului și însemnarea lui cu semnul Crucii. Împărtășirea oricărei binefaceri în cadrul Sfânta Liturghii, sau a altor slujbe divine, se face în chipul Crucii.
Punerea inelelor de logodnă și a cununiilor în cadrul Tainei Cununiei, se face după ce preotul a făcut semnul Crucii de trei ori, pe fața mirilor.
Ungerea cu untdelemn la Sfânta Maslu, sfințirea apei la aghismă și stropirea cu ea, se face tot în Chipul Crucii.
Prin acest semn se comunică harurile Sfânta Duh, se alungă orice putere demonică sau ispită a celui rău, din viața credincioșilor. Crucea îl străjuiește pe creștin la capul mormântului și tot ea este cea care pecetluiește groapa.
Iată, puterea ocrotitoare a Sfânta Cruci.
Semnul Sfintei Cruci este cea mai simplă rugăciune, care însoțește alte rugăciuni. Atunci când creștinul se închină cere ajutor de la Dumnezeu, fiind încredințat că acest semn al biruinței, sfințit prin jertfa lui Hristos, își va revărsa puterea ocrotitoare și asupra lui.
Prin Sfânta Cruce se preamărește Dumnezeu și I se aduce mulțumire. Ba mai mult, prin acest semn, noi ne dăruim lui Dumnezeu, plinind astfel cea mai aleasă rugăciune.
Pun pecetea Treimii, prin cele trei degete, pe fruntea mea, sălașul minții și o încredințez lui Dumnezeu. Astfel, ea va fi ferită de săgețile vicleanului. Îmi pecetluiesc apoi inima, sălașul sentimentului, al iubirii, pe care o îndrept tot spre creator. Dăruiesc apoi lui Dumnezeu și puterile mele trupești, simbolizate prin umeri, atunci când însemn și pe ei cu pecetea Crucii. Căci prin semnul Sfânta Cruci ni se dau harurile Sfânta Duh, se alungă orice putere demonică sau ispită a celui rău din viața credinciosului.
De la această mare minune a răstignirii Domnului pe cruce, ea a devenit „păzitoare a toată lumea, frumusețea Bisericii, întărirea credincioșilor, lauda îngerilor și rana diavolilor”.
Ne închinăm Crucii Tale, Hristoase și zicem către dânsa: „slavă ei, pentru dragostea Ta”
De aceea, să fim atenți, astăzi mai mult ca oricând, întrucât crucea a avut dușmanii ei și parcă astăzi se înmulțesc – să o cinstim din inimă, să ne închinăm ei, să o iubim și să o apărăm cu toată credința și viața noastră.
Nu putem cunoaște un imn mai frumos închinat Sfintei Cruci decât al Sfântul Ioan Gură de Aur care zice: „Crucea este nădejdea creștinilor, învierea morților, călăuza celor deznădăjduiți, cârja de sprijin a celor ologi, mângâierea celor săraci, frâul celor bogați, pierzania celor mândri, pedeapsa făcătorilor de rele, biruința asupra diavolului, învățătura celor tineri, susținerea celor lipsiți, cârmaciul corăbierilor, nădejdea naufragiaților, zidul de apărare al luptătorilor. Crucea este părintele celor orfani, apărătoarea fecioarelor, sfătuitoarea iubitorilor de dreptate, liniștea celor întristați, apărătoarea celor mici și slabi, înțelepciunea bărbaților, ultimul gând al bătrânilor, lumina ce luminează în întuneric, măreția și strălucirea conducătorilor credincioși, libertatea robilor, slava muncilor, doctorul celor bolnavi, pâinea celor flămânzi, izvor a toată înțelepciunea și acoperământ celor goi”.
Dacă în toate timpurile, Sfânta Cruce a avut o putere așa de mare, dacă crucea este păzitoarea creștinilor, dacă Sfânta Cruce este ocrotitoarea neamului nostru, azi mai mult ca oricând avem nevoie de ajutorul Sfintei Cruci.
Să ne facem semnul Sfintei Cruci, la începutul și la sfârșitul lucrului nostru, la masă, la culcare și la sculare. Să obișnuim copiii noștri să facă Sfânta Cruce în toate împrejurările vieții și drept răsplată Domnul Iisus Cel ce a pătimit pe ea va înălța inimile lor din orice întuneric și rătăcire.
Îngenunchind în fața ei, cu adâncă evlavie, să ne rugăm ca Domnul Iisus să ne învrednicească cu crucea sa pe fiecare; să facem loc cât mai curat și cât mai de cinste Sfânta Cruci și Celui răstignit pe dânsa în cămara inimii noastre.
Să ne rugăm și noi astăzi, către Cel de Sus și să-I cerem, ca și cei din Cetatea Sfântă acum o mie șapte sute de ani: „Mântuiește Doamne poporul Tău și binecuvintează moștenirea Ta. Biruință binecredincioșilor creștini asupra celui potrivnic dăruiește și cu Crucea Ta păzește pe poporul Tău”.
Ne închinăm Crucii Tale, Hristoase și zicem către dânsa: „slavă ei, pentru dragostea Ta”. Amin.
(Pr. Ion Cârciuleanu, sursa: Doxologia.ro)