Constantin cel Mare, întîiul împărat al creștinilor, avea război, precum zic unii dintre istorici, la Roma împotriva lui Maxențiu, pînă a nu lua împărăția. Iar alții zic că la apa Dunării împotriva sciților.
Văzînd că mulțimea potrivnicilor era mai multă decît oastea lui, era cuprins de nedumerire și frică. Atunci i s-a arătat în amiaza zilei semnul Crucii cu stele pe cer, și litere romane împrejurul Crucii, care și acelea erau închipuite cu stele și ziceau: „Întru aceasta vei birui”. Făcînd numaidecît o cruce de aur, după chipul celei ce i se arătase, și poruncind să fie purtată înaintea ostașilor săi, au dat război cu vrăjmașii, dintre care cei mai mulți au pierit, iar alții au fugit.
Pentru aceasta, gîndind întru sine la puterea Celui ce a fost răstignit pe Cruce, și crezînd că Acesta este Adevăratul Dumnezeu și întărindu-se cu Botezul împreună cu maică-sa, a trimis-o la Ierusalim ca să găsească Crucea lui Hristos. Și a aflat-o ascunsă, împreună cu celelalte două cruci, pe care fuseseră răstigniți tîlharii; și nu numai crucile, ci și piroanele le-au aflat. Neștiind împărăteasa care ar fi Crucea Domnului, s-a arătat aceasta prin minune. O femeie văduvă moartă, de care s-a atins Crucea a înviat; iar celelalte două cruci ale tîlharilor nu au arătat nici un semn de minune. Atunci împărăteasa s-a închinat și a sărutat Crucea, împreună cu toată suita. Și neputînd încăpea tot poporul să se închine s-a rugat ca măcar să o vadă. Atunci s-a suit Fericitul Macarie, patriarhul Ierusalimului, și a înălțat deasupra amvonului Cinstita Cruce, și văzînd-o poporul, a început a striga: „Doamne miluiește!” Și de atunci a început a se ține sărbătoarea Înălțării Cinstitei Cruci.
