Este una dintre marile sărbători creștine. O zi închinată cinstirii Crucii Domnului – altarul Jertfei mântuirii noastre.
Începutul acestei vechi sărbători creștine se leagă de numele marilor Împărați creștini: Constantin cel Mare și mama sa Elena, cei care au dat libertatea de credință tuturor creștinilor din Imperiul Roman (Edictul de la Milano din 313). Tradiția creștină spune că Împăratul Constantin a avut o viziune deosebită în ajunul bătăliei de la porțile Romei, împotriva rivalului său Maxențiu. Atunci i s-a arătat pe cer o cruce sub care scria „In hoc signo vinces” („în acest semn vei învinge”). Constantin ar fi dat ordin ca soldații să deseneze semnul Crucii pe scuturile lor. Bătălia s-a încheiat cu victoria lui Constantin, care a ajuns astfel Împărat al întregului imperiu. Nu a uitat ajutorul divin pe care l-a primit în acel moment crucial al vieții sale. De aceea, una dintre primele măsuri pe care le-a luat, a fost acel extraordinar Edict de la Milano (313), prin care a dăruit libertate creștinilor, punând astfel capăt unui lung șir de persecuții nedrepte, cărora le-au căzut victime enorm de mulți martiri ai creștinătății, pe care Biserica îi pomenește până astăzi.
Împărăteasa Elena avea să găsească locul Mormântului Domnului, precum și Crucea Sa
Acesta a fost doar începutul convertirii unuia dintre cei mai de seamă împărați romani, care a făcut atât de mult bine creștinilor. A căutat să repare nedreptățile făcute de împărații persecutori de până la dânsul. Mama sa Elena, pe care istoria o consemnează ca pe o femeie foarte credincioasă, a avut dorința expresă de a vedea locurile sfinte, pe unde și-a purtat pașii Mântuitorul. Mai mult, a dorit să găsească și locul mormântului Domnului și Crucea Sa, pe care S-a jertfit spre mântuirea lumii. Trecuseră câteva veacuri de la acele evenimente. Istoria ștersese multe dintre urmele acelor momente cutremurătoare. Din mărturiile localnicilor, printr-o stăruință extraordinară, împărăteasa Elena avea să găsească locul Mormântului Domnului, precum și Crucea Sa. În ziua de 14 septembrie a anului 335, patriarhul Macarie al Ierusalimului a înălțat în biserică Crucea Domnului, înaintea tuturor credincioșilor, ca să fie spre închinare și cinstire celor ce mărturiseau credința creștină. De atunci a început să fie sărbătorită în această zi de 14 septembrie Înălțarea Sfintei Cruci.
Simbolul credinței
Crucea Domnuluieste simbolul credinței creștine. Este stema Bisericii lui Hristos! Chiar dacă ea ne va aminti de-a pururea de suferința și de moartea în chinuri groaznice a Mântuitorului Hristos, creștinii o cinstesc pentru că ea este altarul pe care Iisus Domnul ne-a câștigat mântuirea, salvarea, izbăvirea din robia păcatului, a morții, a distrugerii spre care omenirea se îndrepta din pricina căderii în păcat. Fără Cruce nu ar fi existat Jertfa și nici Învierea! Nu se poate mântuire fără Cruce. La mântuire nu putem ajunge decât prin Cruce! Cuvântul Mântuitorului ne descoperă mai multe sensuri ale Crucii: „Cel ce voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia cruceași să urmeze Mie!” (Marcu 8,34) Despre care Cruce vorbește Domnul aici?
Primul înțeles al cuvântului Cruce este acela al lemnului pe care Domnul și-a vărsat sângele și și-a dat viața pentru noi. Numai El, Fiul lui Dumnezeu întrupat, a putut să transforme acest obiect de ocară în obiect de cinstire. Un act generos, unic, dumnezeiesc, a transformat unealta călăilor în unealtă a mântuirii oamenilor, în obiect de cinstire și de sfințire. Crucea este semnul Jertfei Mântuitorului!
Destin personal
Al doilea înțeles al Crucii este cel de destin personal. Vorbim de „crucea vieții”, dar nu în sensul de predestinare („ce ți-e scris în frunte ți-e pus” – concepție populară eronată). Dumnezeu a rânduit oamenilor niște coordonate în care se înscrie viața fiecărui om (timpul când ne naștem, locul, familia, țara, ș.a.). Dar nu sunt toate acestea coordonatele vieții unui om. Acesta este doar destinul brut, pe care omul, ființă liberă, creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, este chemat să-l perfecționeze, să-l desăvârșească. „Fiți desăvârșiți, precum Tatăl vostru cel ceresc desăvârșit este!” (Matei 5,48). Suntem chemați să facem totul ca să ne desăvârșim, să tindem spre sfințenie, spre viața în comuniune cu Dumnezeu! Acesta este adevăratul destin al vieții noastre!
Crucea mai înseamnă și încercările vieții noastre, suferințele, durerile, greutățile și eșecurile prin care toți trecem. Ele sunt pietre de hotar care ne călăuzesc spre mântuire. Așa cum Mântuitorul a îndurat din Iubire atâtea suferințe pentru noi, oamenii, și noi suntem chemați să acceptăm cu tărie, cu credință, cu încredere, toate încercările vieții noastre. Ele sunt crucea noastră. Fiecare om are crucea lui, care nu seamănă cu a celorlalți. Este o cruce unică! Și trebuie să o purtăm.
A-ți lua cruceamai înseamnă și altceva: a înțelege și a accepta că destinul fiecărui om este, în același timp, pământesc și ceresc. Avem de împlinit o misiune aici, pe pământ, dar în același timp trăim pentruviața cerească, pentru Împărăția lui Dumnezeu! De aceea Crucea este interpretată ca o intersectare a axei orizontale a vieții pământești, cu axa verticală a vieții dumnezeiești.
Pentru creștini, Crucea este și un mijloc de mărturisire a credinței creștine.
„În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”
Obiceiul străvechi de a ne însemna cu semnul Sfintei Cruci este un mod văzut de a mărturisi că suntem creștini, că Îl mărturisim pe Iisus ca Domn și Mântuitor. Spunând „În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh” – formula care se rostește de către preot la Botez, este ca și cum am recunoaște de fiecare dată credința noastră în Sfânta Treime, reactualizând spiritual Botezul. Este și o cerere prin care Îi cerem lui Dumnezeu iubirea Sa, ocrotirea, ajutorul.
Crucea mai este înțeleasă și ca armă spirituală împotriva răului, a puterilor demonice. Însemnându-ne cu simbolul Crucii, ne încredințăm lui Dumnezeu și ocrotirii Lui. Nu putem să nu cinstim Crucea Domnului! Însuși Sfântul Apostol Pavel amintea despre cei care batjocoreau acest simbol sfânt al tuturor creștinilor: „cuvântul Crucii este nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării, dar pentru noi, ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu”(I Cor.1,18).
Zi de post
În amintirea momentului din anul 335, an de an, în fiecare biserică este așezată Sfânta Cruce în mijlocul sfântului locaș, iar creștinii o împodobesc cu flori și se închină. Este o zi de post, o zi în care suntem chemați să medităm la Jertfa Mântuitorului, la suferințele îndurate pentru noi, oamenii. Slujbele și cântările bisericești subliniază tocmai importanța Crucii în viața creștinilor:
„Mântuiește, Doamne, poporul Tău, și binecuvintează moștenirea Ta. Biruință binecredincioșilor creștini asupra celor potrivnici dăruiește și cu Crucea Ta păzește pe poporul Tău” (Troparul Înălțării Sfintei Cruci).
„Cel ce Te-ai înălțat pe Cruce de bunăvoie, poporului Tău celui nou, numit cu numele Tău, îndurările Tale dăruiește-i, Hristoase Dumnezeule. Veselește cu puterea Ta pe credinciosul nostru popor, dăruindu-i lui biruință asupra potrivnicilor, având ajutorul Tău armă de pace, nebiruită biruință (Condacul Înălțării Sfintei Cruci).
(http://oradereligie.wordpress.com)
