Astăzi este sărbătoarea Înălțarea Sfintei Cruci, ridicarea firii noastre

Praznicul Înălțării Sfintei Cruci, sărbătorit an de an pe 14 septembrie, este una dintre cele mai însemnate sărbători creștine. În toate bisericile are loc astăzi rânduiala specială a scoaterii Sfintei Cruci în mijlocul lăcașului de cult, iar mai apoi îmbodobită cu flori este așezată în văzul tuturor, la loc de cinste, spre închinarea credincioșilor, alături de icoana Învierii.
Astăzi, în ziua Înălțării Sfintei Cruci, auzim citindu-se la Sfânta Liturghie Evanghelia din Vinerea Mare în care ni se înfățișează toată drama de pe Golgota. Auzim strigătele pline de răutate: „Răstignește-L, răstignește-L”, auzim osânda la moarte a Celui nevinovat și Îl însoțim pe Mântuitorul Iisus cu gândul și cu inima pe drumul greu al Crucii. Sus pe Golgota, Crucea stropită cu sângele Mântuitorului s-a sfințit pentru totdeauna, devenind semn al Fiului Omului și armă împotriva diavolilor.
Arătată și cinstită în mod deosebit din 335
Strălucirea Sfintei Cruci este scoasă în lumină și prin faptul că acest praznic este încadrat de două duminici. În Duminica care precede această sărbătoare, numită Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, ne este arătată crucea ca simbol izbăvitor, așa cum l-au văzut proorocii Vechiului Testament, iar în duminica viitoare, numită Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, vedem taina lucrătoare a Crucii, și cum fiecare creștin trebuie să-și poarte cu răbdare crucea sa privind încrezător la Stăpânul Hristos.
Toată suflarea ortodoxă sărbătorește astăzi amintirea a două evenimente deosebite din istoria lemnului Sfintei Cruci: aflarea Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul și Înălțarea ei solemnă în fața poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie din anul 335 și aducerea Sfintei Cruci de la perșii păgâni, în anul 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.
După victoria obținută în lupta sa cu Maxențiu, împăratul Constantin a poruncit ca Sfânta Cruce să fie pusă pe steagurile imperiale ale armatei, pe brațul drept al ostașilor, pe armele lor.
Conform unei cronici anonime, sărbătoarea solemnă a Înălțării Sfintei Cruci a luat ființă în anul 335, când după ziua sfințirii bazilicii construite de Constantin cel Mare deasupra Mormântului Domnului, zi în care se împlineau și 30 de ani de domnie a împăratului, eveniment la care au fost prezenți și episcopii participanți la Sinodul de la Tyr (iulie 335), episcopul Macarie al Ierusalimului a arătat, pentru prima dată,
de pe amvonul bisericii sfântul lemn al Crucii Răstignirii, poporul strigând: „Doamne miluiește!”
Crucea circumscrie spațiul
Aceasta este originea momentului în care, la sfârșitul Utreniei zilelor închinate Crucii (14 septembire și Duminica a III-a din Postul Mare), preotul ridică Crucea în prezența credincioșilor.
Către sfârșitul doxologiei de la Utrenie preotul cădește Sfânta Cruce, așezată dinainte pe un disc pe Sfânta Masă, iar când se cântă „Sfinte Dumnezeule” preotul ia discul cu Sfânta Cruce și, ținându-l în dreptul frunții, ocolește Sfânta Masă, vine prin mijlocul bisericii în fața Ușilor Împărătești, unde rostește însemnând cruciș cu discul pe care se află Sfânta Cruce: „Înțelepciune drepți!” După aceasta, în timp ce strana împreună cu toți credincioșii prezenți cântă troparul „Mântuiește Doamne, poporul Tău…”, preotul așază Sfânta Cruce pe un analog și cădește cruciș Sfânta Cruce, de trei ori, iar mai apoi ridicând la frunte Sfânta Cruce rostește ectenia specială, credincioșii rostind după fiecare cerere „Doamne miluiește” de 100 de ori.
Săvârșind în biserică procesiunea Crucii, preotul înalță Crucea către răsărit și apoi către fiecare din cele trei puncte cardinale. După ce preotul a circumscris astfel spațiul prin mișcarea verticală a Crucii, se cântă troparul „Crucii Tale…”, slujitorul se închină și sărută Sfânta Cruce, după care intră în Sfântul Altar. La strană se cântă troparele din Minei, care ne cheamă pe toți credincioșii „să ne închinăm lemnului celui de viață făcător, pe care Hristos, Împăratul slavei, de bunăvoie mâinile întinzându-Și, ne-a înălțat la fericirea cea dintâi, pe noi care mai înainte fiind amăgiți de vrăjmașul prin dulceață, am fost goniți de la Dumnezeu”. Prin căința sa („Doamne miluiește”) și smerenia sa (metanie mare) în fața Crucii, creștinul poate fi, așadar, înălțat de Hristos Cel răstignit de la pământ la cer. Ieromonahul Makarios Simonopetritul ne explică: „circumscriind spațiul prin Cruce, creștinul va putea găsi calea centrului și a celei de-a „cincea dimensiuni” de la care plecând se va înălța vertical spre Dumnezeu”.
Prezența Crucii și înălțarea ei în mijlocul Bisericii evocă adunarea tuturor lucrurilor în Hristos, iar după cum Hristos S-a înălțat ca să adune oamenii în unitate, credinciosul trebuie să-și găsească mai întâi unitatea pentru a se înălța.
După ce toți cei prezenți în biserică se închină și sărută Sfânta Cruce, preotul vine în fața analogului, se închină din nou și duce Sfânta Cruce pe iconostas, unde rămâne până la odovania sărbătorii, pe 21 septembrie.
Sărbătorile Sfintei Cruci
Pe lângă cele două zile pe săptămână, miercuri și vineri, consacrate cinstirii permanente a Sfintei Cruci, a doua sărbătoare importantă a Sfintei Cruci este Duminica a treia din Postul Paștilor, numită a Crucii, ce a fost instituită la Constantinopol în secolul al VIII-lea. De asemenea, ziua de 1 august este închinată Sfintei Cruci pentru că atunci sărbătorim scoaterea Sfintei Cruci, iar la 7 mai prăznuim pomenirea arătării semnului Sfintei Cruci pe cer, la Ierusalim.
(sursa: Ziarul Lumina)