Sâmbăta acestei săptămâni este cunoscută în calendar ca fiind „sâmbăta moșilor de iarnă” sau a pomenirii tuturor celor din veac adormiți în dreapta credință. Această sâmbătă este așezată înaintea Duminicii Înfricoșătoarei Judecăți.
Rugăciunile pentru cei adormiți în Biserica Ortodoxă sunt expresia dragostei pe care Mântuitorul Hristos ne îndeamnă s-o avem față de toți oamenii, așadar și față de cei adormiți: „Să vă iubiți unul pe altul, precum și Eu v-am iubit pe voi” (In. 13, 34). Creștinii țin această legătură a dragostei dintre ei atât de strânsă, așa încât dispare bariera dintre cele două lumi: cea pământească și cea din ceruri. În virtutea acestei iubiri și față de cei care s-au mutat de pe pământ, în lumea veșniciei, apar rugăciunile și mijlocirile pentru cei adormiți, ca „expresie fundamentală a Bisericii ca iubire” (A. Schmemann, Postul cel Mare). Pomenirea celor adormiți apare deosebit de importantă mai ales în această perioadă de pregătire pentru Postul cel Mare, când orice creștin caută să se înalțe el însuși către Dumnezeu.
Pomenirea „tuturor părinților și fraților creștini ortodocși adormiți de la începutul veacurilor”
Toate sâmbetele din cursul anului bisericesc sunt închinate pomenirii celor adormiți, pentru că fiecare sâmbătă este o imagine vie a Sâmbetei cele Mari, dinaintea Duminicii Învierii, iar adormirea creștinilor este o icoană a șederii lui Hristos în mormânt, în așteptarea învierii. Rugăciunile pentru cei adormiți sunt așadar cu putință și cu rost în Biserică, în virtutea Învierii Mântuitorului Hristos, Care a biruit moartea prin moartea și Învierea Sa (Makarios Simonopetritul, Triodul explicat).
Un text din slujbele acestei sâmbete arată tocmai acest fapt: „Hristos a înviat, dezlegând din legături pe Adam cel întâi zidit și sfărâmând tăria iadului. Îndrăzniți dar, toți morții, că s-a omorât moartea, s-a prădat și iadul împreună cu ea și a luat împărăția Hristos, Cel ce S-a răstignit și a înviat. Acesta ne-a dăruit nouă nestricăciune trupului; Acesta ne va scula și pe noi și ne va dărui învierea, și de slava aceea va învrednici cu veselie pe toți câți cu credință neabătută au crezut într-Însul cu căldură” (Triod, Sâmbăta Lăsatului sec de carne, Utrenia, Laudele stihira 4). Așadar, pentru creștini, moartea devine somn și un moment al trecerii sau al „mutării” la viața cea veșnică, cu Hristos, în Împărăția Sa.
Sâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoșătoarei Judecăți este consacrată în mod deosebit pomenirii „tuturor părinților și fraților creștini ortodocși adormiți de la începutul veacurilor”. Pomenirea aceasta a fost așezată înaintea acestei duminici, tocmai din pricina prăznuirii în ea a celei de-a Doua Veniri a lui Hristos, pentru a face Judecata sufletelor tuturor celor din veac adormiți. Adunarea în rugăciunea Bisericii a tuturor celor din veac adormiți devine astfel imaginea marii adunări de la sfârșitul veacurilor, a celor vii și a celor adormiți, înaintea Înfricoșătoarei Judecăți pe care o face Mântuitorul Hristos (Makarios Simonopetritul, Triodul explicat).
Gândul la moarte…
Pomenirea aceasta a tuturor celor adormiți din veac nu-i cuprinde însă decât pe cei care au adormit în dreapta credință, adică pe credincioșii ortodocși, pentru că rugăciunile Bisericii presupun unitatea tuturor oamenilor în aceeași credință dreaptă, în Hristos Mântuitorul lumii.
Sâmbăta aceasta a pomenirii tuturor celor adormiți se constituie așadar într-un binevenit moment al cugetării la rostul vieții noastre. Rugăciunea Bisericii pentru cei adormiți este un fericit prilej pentru credincioși de a se gândi la moarte și la deșertăciunea vieții acesteia pământești trecătoare. Gândul la moarte este de altfel un element trebuitor pentru a ne putea angaja în lupta Postului celui Mare, care va începe peste o săptămână.
(Pr. lect. dr. Lucian FARCAȘIU)
