Pentru viitorii liceeni

Astăzi debutează înscrierile pentru evaluarea națională a absolvenților claselor a VIII-a

Elevii claselor a VIII-a au intrat pe ultima sută de metri în ceea ce privește pregătirea pentru evaluarea națională 2013. Pentru ei cursurile s-au încheiat deja și, conform calendarului de desfășurare a examenului de final de ciclu gimnazial, începând de astăzi și până la data de 19 iunie, viitorii liceeni trebuie să se înscrie pentru evaluarea națională.
Marți, 25 iunie, elevii claselor a VIII-a vor susține prima probă scrisă la Evaluarea Națională 2013, urmând ca la data de 27 iunie aceștia să fie testați la matematică. Afișarea rezultatelor se va face pe 29 iunie, până la ora 16, în aceeași zi, până la ora 20.00, fiind așteptate și contestațiile.
Peste 7.700 de elevi din 166 de unități școlare din județ (368 de clase) vor susține evaluarea națională în acest an. La nivel național, sunt așteptați să se înscrie la testarea națională peste 196.000 de elevi.
În județ, examenul va fi susținut în 154 de centre de testare, stabilite de Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Suceava. Totodată, instituția a desemnat 29 de centre de comunicare a subiectelor, urmând ca lucrările elevilor să fie corectate în 11 centre zonale de evaluare.
Al doilea an sub supraveghere video
Acesta este al doilea an în care elevii vor susține evaluarea națională în săli de examen supravegheate cu camere video.
Potrivit insp. Laura Hacman, purtător de cuvânt în cadrul IȘJ, „camerele vor fi amplasate în clasele în care absolvenții claselor a VIII-a susțin probele, în sălile în care se descarcă și se multiplică subiectele, precum și în sălile în care se preiau și se depozitează lucrările scrise”.
Evaluarea națională se desfășoară, anual, într-o singură sesiune. Subiectele sunt elaborate în cadrul Centrului Național de Evaluare și Examinare și permit rezolvarea lor în 120 de minute.
Elevii vor intra la liceu în aceleași condiții din 2012, în funcție de mediile generale cu care absolvă ciclul gimnazial și de notele pe care le obțin la cele două lucrări din cadrul evaluării naționale, repartizarea urmând să fie făcută de calculator, în funcție de opțiunile elevului, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere. După afișarea rezultatelor finale, elevii și părinții au la dispoziție mai puțin de o săptămână să hotărască la ce liceu ar fi bine să se înscriere, întrucât pe 5 iulie începe etapa de completare a fișelor. Aceasta se încheie pe 9 iulie. Tot în aceeași perioadă vor fi completate fișele de înscriere și de către absolvenții clasei a VIII-a proveniți din alte județe.

Recomandări

Elevii de la clasele pregătitoare din Verești, Corocăiești și Bursuceni au primit ghiozdane în prima zi de școală

Primăria Liteni a inaugurat un nou corp de clădire, complet modernizat, la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Prof. Isabel Vintilă face parte din grupul de lucru care pregătește noile programe școlare la Limba și literatura română pentru liceu