La slujba Sfîntului Maslu este o alcătuire, o rugăciune către Maica Domnului, cu următorul cuprins: „Pe tine, preacuratul palat al Împăratului ceresc, ceea ce ești multlăudată, te rog, curățește-mi mintea mea cea întunecată cu tot felul de păcate și o fă locaș înfrumusețat al dumnezeieștii Treimi, ca să laud și să măresc puterea ta și mila ta cea nemăsurată, fiind mîntuit eu, netrebnicul robul tău”.
Această rugăciune ne pune în atenție măreția Maicii Domnului. O numim pe Maica Domnului „palat preacurat al Împăratului ceresc”; o numim pe Maica Domnului „mult lăudată”. Dorim ca prin mijlocirea Maicii Domnului să fie curățită mintea noastră „de tot felul de păcate”, dorim să fie făcută mintea noastră „locaș înfrumusețat al dumnezeieștii Treimi”. Cerem aceasta „ca să laud și să măresc puterea ta și mila ta cea nemăsurată”. Avem în vedere măreții ale Maicii Domnului pe care ni le pune în atenție Sfînta noastră Biserică, dar pe care noi nu le putem înțelege și nu le putem prețui la măsura lor, pentru că nu avem condițiile ca să stăm cu admirație în fața Maicii Domnului.
O știm pe Maica Domnului „palat al Împăratului ceresc”, o știm „mult lăudată”, o știm mijlocitoare, înfrumusețătoare de suflet, știm că are putere și milă, știm că are mărire, știm că toate acestea trebuie luate în seamă. Pentru toate acestea trebuie să-i aducem laudă Maicii Domnului, dar nu putem face aceasta, pentru că lucrurile lui Dumnezeu nu pot fi înțelese numai din puterea omului.
Maica Domnului este Maica Dumnezeului nostru, este cea aleasă de Dumnezeu ca prin ea să vină în lumea aceasta Fiul Său. Este cea care L-a purtat în pîntecele său pe Mîntuitorul lumii, este cea care L-a născut pe Cel ce este om adevărat și Dumnezeu adevărat. Maica Domnului este mama Mîntuitorului nostru și atunci este multlăudată; nu este nimeni în lumea aceasta ca Maica Domnului, nimeni nu are măsurile Maicii Domnului. Iar măsurile Maicii Domnului sînt mari, pentru că ea este în legătura cu Treimea cea dumnezeiască, cu puterea care a umbrit-o, cu Duhul Sfînt care S-a pogorît peste ea, cu Fiul ei și Dumnezeul nostru pe care L-a născut.
Maica Domnului este locaș al Preasfintei Treimi. Este mărirea a toată lumea, care din oameni a răsărit și pe Cuvîntul L-a născut. Este „mai înaltă decît cerurile și mai curată decît strălucirile soarelui”. Este „mai cinstită decît heruvimii și mai mărită, fără de asemănare, decît serafimii”, fiindcă este Maica Dumnezeului nostru. Pe toate acestea noi le spunem cu cuvîntul. Am vrea să le înțelegem cu gîndul și să le trăim cu simțirea, dar din puterea noastră nu putem face aceasta decît la măsurile noastre, și atunci cerem de la Maica Domnului ajutor să înțelegem și să lăudăm mărirea ei, puterea ei, mila ei.
Ar trebui să avem mereu astfel de gînduri măcar la sărbătorile Maicii Domnului, cinci fiind acestea: Nașterea Maicii Domnului în 8 septembrie, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, în 21 noiembrie, Soborul Maicii Domnului, în 26 decembrie, Bunavestire, în 25 martie, și Adormirea Maicii Domnului, în 15 august. Dar noi ne întîlnim cu Maica Domnului și în alte zile la slujbele noastre, cînd zicem: „Spăi-mîntatu-s-au toate de dumnezeiască mărirea ta, că tu, Fecioară neispitită de nuntă, ai avut în pîntece pe Dumnezeu Cel peste toate și ai născut Fiu pe Cel fără de ani, pe Cel ce dăruiește pace tuturor celor ce te laudă pe tine”.
– „Pe Născătoarea de Dumnezeu și Maica Luminii, întru cîntări cinstindu-o, să o mărim”
Ne gîndim la Maica Domnului în timpul sfintelor slujbe, cînd auzim: „Pe preasfînta, curata, preabinecuvîntata, mărita, Stăpîna noastră, de Dumnezeu Născătoarea și pururea Fecioara Maria, cu toți sfinții să o pomenim”. Ne gîndim la Maica Domnului cînd auzim la sfintele slujbe: „Pe Născătoarea de Dumnezeu și Maica Luminii, întru cîntări cinstindu-o, să o mărim”.
Ne gîndim la Maica Domnului cînd ni se spune: „Pe tine, preacuratul palat al Împăratului ceresc, ceea ce ești multlăudată”. Ne gîndim la Maica Domnului cînd se spun cuvintele: „De tine se bucură, ceea ce ești plină de dar, toată făptura, soborul îngeresc și neamul omenesc; ceea ce ești biserică sfințită și rai cuvîntător, lauda fecioriei, din care Dumnezeu S-a întrupat și prunc S-a făcut Cel ce este mai înainte de veci. Că brațul tău – scaun l-a făcut și pîntecele tău mai desfătat decît cerurile l-a lucrat. De tine se bucură, ceea ce ești plină de har, toată făptura, mărire ție!”. Ne gîndim la Maica Domnului ca la ceea ce este mai presus de minte și de cuvînt, căci ni se spune: „Pe tine, Maica lui Dumnezeu, cea mai presus de minte și de cuvînt, care ai născut negrăit sub ani pe Cel fără de ani, credincioșii, te mărim”.
Astăzi, la sărbătoarea aceasta, ne gîndim la legătura Maicii Domnului cu Templul din Ierusalim. Templul din Ierusalim era un locaș sfînt, ceea ce aveau evreii mai de căpetenie, mai înalt, mai deosebit, un fel de cer pe pămînt, un fel de loc în care se unește cerul cu pămîntul. Dorința evreilor era ca fiecare să ajungă la Templul din Ierusalim. Acolo, după Tradiția Bisericii, preasfînta Fecioară Maria a stat 12 ani și fost educată împreună cu alte fecioare, pînă la vîrsta de 15 ani.
Templul din Ierusalim era ceva deosebit, dar în el era o încăpere mai presus decît orice în această lume. Acolo era Chivotul Legii, în care erau cele două Table ale Legii, pe care erau scrise cele 10 Porunci, era Toiagul lui Aaron, care odrăslise, era un vas cu mană din cea care căzuse spre hrana evreilor în pustie, după ce trecuseră Marea Roșie, cînd au fost eliberați din robia Egiptului, erau doi heruvimi care aveau aripile întinse peste Chivotul Legii… Acolo nu intra decît o dată pe an, singur, arhiereul.
În credința Bisericii noastre este și adevărul că Maica Domnului a stat în această încăpere, vreme îndelungată, deși sînt unii care spun că lucrul acesta era cu neputință. Și totuși, Biserica noastră zice, în alcătuirile ei de slujbă: „Ceea ce s-a hrănit în Sfînta Sfintelor, celei îmbrăcate cu credința și cu înțelepciune și cu neîntinata feciorie, maimarele Gavriil i-a adus din ceruri închinăciune”.
Nu trebuie să fim încurcați în gîndurile noastre de astfel de nepotriviri, ci trebuie să știm că dacă lucrul acesta n-a fost cu putință în chip obișnuit, a fost cu putință în chip mai presus de fire. În Epistola către Evrei a Sfîntului Apostol Pavel este scris că Domnul nostru Iisus Hristos, Arhiereul cel veșnic, n-a intrat niciodată într-o Sfîntă a Sfintelor făcută de mînă omenească. Și totuși a intrat în Sfînta Sfintelor, în Sfînta Sfintelor pe care o închipuia Sfînta Sfintelor de aici, de pe pămînt. Sigur, așa a fost și cu Maica Domnului.
Astăzi creștinii ortodocși serbează „INTRAREA ÎN BISERICĂ A MAICII DOMNULUI”
